Cristina: Sper că nu ai uitat de programare.
Eu: Nu. Chiar mergeam să vorbesc cu Alex.
Cristina: Bine. Ne vedem la 15 în fața spitalului.
Eu: Ok.
Această fuge de lângă mine și eu merg să-l caut pe Alex prin spital fiindcă la telefon nu răspunde. Din întâmplare mă întâlnesc cu Francisco si îl opresc. Știu sigur că el știe unde e Alex.
Eu: Știi cumva unde e Alex?
Francisco: E plecat. Azi și-a luat liber.
Eu: Dar era de gardă. Mă poți ajuta cu ceva?
Francisco: Spune.
Eu: Îmi poți tine tura de la 15?
Francisco: S-a întâmplat ceva?
Eu: Nu. Doar trebuie să mă văd cu cineva.
Francisco: Ok. Pentru cât timp?
Eu: Câteva ore. Vin până ce este gata tura.
Încredințează din cap și îi zâmbesc înainte de a pleca. Merg la urgență unde era Mark fiindcă azi sunt cu el. Acesta mă trimite să fac câteva copci și cu ce mai puteam ajuta la urgență fiindcă s-a produs un accident.
Mark: Black afară! îmi face semn spre ieșirea de la urgență
Îmi pun repede un halat și îmi schimb mănușile. Alerg până afară și îi văd pe Cristina și Francisco prinși sub ambulanță.
Eu: Ce mama naibii?
Mark: O ambulanță s-a trântit în asta și s-a răsturnat. Au noroc că e targa și nu ia strivit.
Când ajung la ei încă erau conștienți ceea ce e bine.
Cristina: Nu cred că mai avem nevoie de programare.
Eu: Fix acum ai chef de glume.
Mark: Descarcerare ajunge în 4 minute.
Încredințez din cap și încerc să-mi păstrez calmul. Cei de la descarcerare ajung mai repede și observ că sunt de la secția 51. Cred că nu prea le-am dat importanță până acum. Îi aud cum vorbesc în termenii lor neînțelegând nimic.
Eu: Goran dar în ambulanță mai este cineva? <spun și mă ridic și merg spre ușile acesteia> Hei este cineva înăuntru? <țip și dau cu pumnul în ușă fiindcă ușa nu se deschide>
- Da. Vă rog. Vrem să ieșim.
Eu: Înțeleg. Pacientul cum este?
- Și-a pierdut cunoștința acum câteva minute.
Eu: Puls are?
- E slab. Dar se simte.
Eu: Ok. Ai grijă să nu se piardă.
Mă uit și aceștia au pus niște stabilizatoare pentru a nu-i stivi pe Cristina și Francisco. Îl văd pe Voight și alerg spre el.
Eu: Înăuntru este un pacient și un paramedic. Întâi trebuie scoși ei fiindcă nu știu în ce stare e pacientul.
Voight: Întâi trebuie să stabilizăm ambulanța după ne ocupăm de restul.
Pleacă și merge să vorbească cu un tip. Posibil să fie un alt Lt. Îl văd și pe Thomas ajungând și merge și vorbește cu ei. Merg la Mark care și el părea destul de dezorientat și mă miră acest lucru.
Eu: Am doi oameni în acea ambulanță plus încă doi oameni de la noi.
Mark: Știu. Acuma trebuie să-i lăsăm pe ceilalți să-și facă treaba. Chiar nu avem cu ce să intervenim.
Eu: Nu pot sta așa.
Mark: Ce nu înțelegi că nu putem face nimic. Nu mă face să te trimit înăuntru.
Îmi duc mâna către frunte și mă mișc de colo-n colo așteptând. Celor de la descarcerare le-a luat puțin timp să stabilizeze ambulanța dar au reușit.
Voight: Black putem scoate persoanele.
Eu: Ok. Toată lumea avem nevoie de targă și de tot ce mai e nevoie! țip și merg spre ambulanță
Voight deschide ușa și înăuntru pacientul prezenta mai multe fracturi și leziuni. Îl pune cu grijă pe targă și verific pulsul.
Eu: Chemați-l pe Sloan și Young!! țip și împing targa la alți rezidenți
Mă îndrept spre Francisco și Cristina și mă așez în genunchi lângă ei.
Eu: Hei. spun și le verific pulsul
Cristina și-a deschis puțin ochii dar după și-a pierdut din nou cunoștința. Francisco avea pulsul slab de abia îl mai simțeam.
Eu: Heii. Trebuie scoși de aici acum!!!
Mă uit prin micul spațiu dintre ambulanță și pământ. Observ o bucată de fier înfiptă în femurul lui Francisco. Asta explică și pulsul slab fiindcă a pierdut prea mult sânge.
Eu: Avem nevoie de transfuzii!! Voight trebuie ridicată încet ambulanța, acum!
Echipa vine cu tot felul de instrumente și ridică ambulanța. Pe Cristina o scot prima.
Eu: Multiple leziuni și posibil și un avort!! Haideți, repede!!
Targa este luată și stau și mă gândesc cum îl putem scoate pe Francisco.
Voight: Ridicați ambulanța!
Eu: Nu. Nu faceți asta!! <țip și pun mâna pe mașină> Dacă o ridicați moare.
Acesta se uită sub ambulanță și vede problema. Își cheamă o parte din echipă și se consultă. Imediat îl văd pe un tip cum se bagă sub ea cu o chestie în mă. Posibil ceva de tăiat.
- Acum ridicați! zice și aceștia ridică mașina și îl trag pe Francisco
Este dus înăuntru și eu stau încă pe jos. Din nou, prea multe pentru ziua de azi.
Mark: Hai să mergem să ajutăm înăuntru. îmi spune și îmi face semn cu mână
Îl aprob doar din cap și mă ridic de pe jos. Îmi dau mănușile jos și halatul pur și simplu îl smulg de pe mine și îl strâng în mâini.
Voight: Ești ok?
Eu: Da. Merg să continui ce am început. îi zic și fug spre intrare
...
După ce am terminat toți pacienții din sala de urgență și de completat toate rapoartele și externarile merg să văd dacă mi se poate da vreun răspuns în privita Cristinei și a lui Francisco.
Ajung la terapia intensivă și îl văd pe Zach acolo.
Eu: Au ieșit?
Zach: Da. Acum puțin timp.
Eu: Care e starea lor?
Zach: Francisco va trece printr-o lungă perioadă de recuperare și Cristina e bine.
Eu: Ok.
Zach: Știai că e însărcinată?
Reușesc doar să aprob din cap și după îmi îndepărtez privirea de el.
Zach: De ce nu mi-a zis?
Eu: Asta ar trebui să vorbești tu cu ea. Nu mă bag în problemele voastre. Te rog anunță-mă când se trezește. spun și plec
Am ieșit din spital fiindcă în ultimele ore tensiunea a fost prea mare. Mă așez pe o bancă și doar privesc fără un punct fix. Gândul în este la tot ce s-a întâmplat azi. Cum fix ei erau acolo și prin ceea ce trec acuma. Mi se pare nedrept prin ceea ce trec și nu meritau asta. Îmi las capul în mâini și îmi închid ochii pentru câteva clipe.
Andrew: Cum te simți?
Eu: Sunt ok. zâmbesc și îmi las capul pe umărul lui
Andrew: Imediat e gata tura.
Eu: Rămân până ce se trezesc.
Andrew: Atunci rămân și eu cu tine.
Eu: Nu trebuie. Serios, mai bine mergi și te odihnește.
Andrew: Și tu ai nevoie la fel de mare de odihnă cum am și eu. Deci, am să te aștept.
Eu: Mulțumesc. Apreciez.
Primesc un mesaj de la Zach precum că s-au trezit și pot vorbi cu ei. Ne ridicăm de pe bancă și mergem în spital. Când am ajuns la salonul Cristinei am mers într-un suflet lângă patul el.
Eu: Hei. Cum te simți?
Cristina: Sunt ok. În câteva zile sunt din nou la muncă.
Eu: Mai vedem. Știi că a aflat nu?
Cristina: Mă așteptam la asta. Am să vorbesc cu el și am să clarific totul.
Eu: Cea mai bună alegere. Nu trebuia să treci prin asta ca să afle. Știi asta.
Această încredințează din cap și îmi zâmbește.
Eu: Te las să te odihnești. O să trec mâine pe la tine.
Cristina: Bine.
Îi zâmbesc și ies din salon îndreptându-mă spre cel al lui Francisco.
Eu: Bună. spun și bat ușor în ușă
Francisco: Hei.
Eu: Cum ești?
Francisco: Bine. Recuperarea o să fie mai nasoală dar trec și peste asta.
Eu: O să-ți fim alături.
Francisco: Știu. Ai fost un adevărat lider afară.
Eu: Ai auzit?
Francisco: Am auzit tot chiar dacă mă scurgeam de sânge. râde și eu doar zâmbesc
Eu: Nu am apucat să-ți zic. M-am angajat ca voluntar la stația 51.
Francisco: Uu. Interesant.
Eu: Nu ți se pare o nebunie?
Francisco: De ce? Că o să te descurci excepțional?
Eu: Faptul că m-am gândit fix acum în pragul examenelor.
Francisco: Ești fată deșteaptă, te descurci.
Eu: Apreciez. Te las să te odihnești și tu și ne vedem mâine.
Francisco: Cristina cum e?
Eu: E bine. Ne vedem.
Îl sărut pe obraz și ies. Merg la vestiar și mă schimb după îl aștept pe Andrew în fața spitalului. Când îl văd îl îmbrățișez și mergem la mașină.
Andrew: De ce ești așa îngândurată?
Eu: Stau și mă gândesc la tot ce s-a întâmplat azi.
Andrew: Da așa e. Dar a trecut cu bine ziua de azi liderule.
Eu: Poftim?
Andrew: Mi-a spus Mark ce ai făcut pe la urgență.
Eu: Păi dacă el nu făcea nimic. Chiar nimic. Doar se uita.
Andrew: Ăsta era și scopul. A vrut să vadă dacă te descurci și este pregătită să treci la pompieri.
Eu: Doamne. E nebun mă jur. Dacă mureau îl omoram eu după.
Andrew: Stai liniștită că nu-i lasa. A vrut doar să vadă cum te descurci.
Îmi dau ochii peste cap și îl prind de mână.
Când ajung acasă merg și fac un duș rapid și după mă așez pe pat. La cât de obosită sunt nici nu îmi este foame. Când se așează și Andrew pe pat mă întorc și îl iau în brațe.
Andrew: Deci ești hotărâtă în ceea ce privește acest voluntariat?
Eu: Da. Observ că nu prea mă susții.
Andrew: Ba da. Dar se apropie examenele.
Eu: Te interesează mai mult examenele mele decât ceea ce îmi doresc. Aș fi vrut mai multă susținere din partea ta.
Andrew: Dar o ai.
Eu: Ba nu. Nu ai fost deloc încântat de asta și mereu ai adus în discuție faptul că am examene. Odată ce m-am băgat în asta nu crezi că eram conștientă de faptul ăsta? spun și mă ridic de pe pat
Andrew: Acuma unde mergi?
Eu: Merg pe canapea.
Andrew: Viv, haide. Nu reacționa chiar așa.
Eu: Din partea mea mereu ai avut susținere și suport în tot ce ai ales și știi prea bine. Vreau și eu asta de la tine dar se pare că nu o să am parte. zic și plec
Când ajung în sufragerie îl văd pe Mark ieșit din bucătărie. Îmi dau instinctiv ochii peste cap și mă întind pe canapea.
Mark: V-ați certat?
Eu: Am avut doar o conversație.
Mark: Și ai ajuns să dormi pe canapea.
Eu: Da, Mark. Acuma vreau să dorm.
Mark: Mergi la mine și dorm eu aici.
Eu: Nu e nevoie. E ok și aici.
Mark: Insist.
Îmi dau ochii peste cap și îi zâmbesc.
Eu: Nu știu ce se întâmplă cu tine dar mă uimești.
Îi apare acel rânjet pervers pe față și îl ignor. Camera lui era ordonată pentru faptul cum e el. Mă așez pe pat și adorm la scurt timp.
