Când am auzit mi-am scăpat lucrurile din mână și am început să tremur.
- Cum? Când?
- Aseară. La scurt timp după ce ai plecat tu au plecat și ei. După am fost anunțat de mamă lui Jace că e la spital.
- Și cum e starea lor?
- E stabilă. Clary are câteva coaste rupte și Jace are piciorul.
- Ok. Păi hai să mergem la ei. zic și îmi strâng toate lucrurile de pe jos.
- Vivien nu.
- Mergem. Sunt prieteni noștri. Trebuie să le fim aproape în momentele astea.
- Mergem după ore.
- Nu pot sta aici știind că ei sunt în spital.
- Vivien. Am zis nu. Acuma du-te la ore. spune ridicând tonul la mine
- Știi ce o să merg și fără tine. îi zic și mă întorc și plec
- Vivien unde naiba...
Mă prinde de mână și mă întoarce cu fața spre el.
- Ți-am zis mergem după ore. Starea lor este stabilă și o să supraviețuiască până ce terminăm noi orele. Acum ascultă-mă măcar acuma.
- Fie. cedez eu
- Hai să luăm cărțile și să mergem în clasă.
Acesta mă conduce până la clasă și mă îmbrățișează înainte de a pleca. Mă așez în bancă cu speranța de a trece cât mai repede orele.
...
Nici nu cred că trebuie să aduc în discuție faptul că orele au trecut teribil de greu. Mă rog. Mă aflu în mașină cu Francisco și ne îndreptăm spre spital.
- O să fie totul bine. îmi spune Francisco când vede că sunt neliniștită
Îi zâmbesc și îmi las capul pe geam. Când ajungem la spital în fața acestuia era mama lu Clary care vorbea cu mama lui Jace.
- Bună ziua. salut politicos când ajung în dreptul acestora
- Bună Vivien. mă salută mama lui Jace care mă ia în brațe
- Cum se simt? îl aud pe Francisco din spatele meu
- Sunt stabili. Au scăpat foarte ușor din accident mai ales cum a fost. O să se recupereze destul de repede. ne înștiințează mama lui Clary
- Mă bucur să aud asta. spun și zambesc
Intrăm în spital și ne îndreptăm către lift.
- Ți-am zis că totul este bine. Nu ai vrut să mă crezi. zice și în același timp surâde
- Bine. Poate că ar fi trebuit să am puțin mai multă încredere în tine. îi spun și îl împing ușor
Ne îndreptăm prima dată către salonul lui Clary. O văd întinsă pe un pat și cum mută posturile de la televizor.
- Heyy. o salut când intru și merg să o îmbrățișez
- Bună, mă bucur să te văd.
- Ești bine? Cum te simți?
- Sunt ok. Am avut și zile mai bune. spune și ridică ușor din umeri
- Cât trebuie să mai stai?
- Au zis că ar mai trebui să stau încă vreo 3-5 zile, cam așa. Dar totuși, nu înțeleg cum ai reușit să o ții până la ora asta, Francisco? spune și își îndreaptă privirea spre el
- Cu greu dar am reușit. zice și se așează lângă ea lăsându-i un mic pupic pe frunte
- Jace unde e? întreb în timp ce mă legând de pe un picior pe altul
- Al treilea salon după mine. spune Clary gesticulând din mâini
Ies și încep să merg către salonul lui. Îl văd cum se uită pe fereastră.
- Bună. spun și bat în ușă
Îl văd cum tresare și se întoarce.
- O, hey. spune și vine către mine
Mă ia în brațe și mă ridică ne mai simțind podeaua
- Nu cred că ai voie să ridici în momentul de față. îi spun și mă lasă jos
- Nu mă așteptam să vii. spune și își duce mână către ceafă
- De ce? Doar suntem prietene. îi spun și mă așez pe pat
- Ah. Mă gândeam la altceva.
- Te rog să nu aduci în discuție, măcar acum. spun
- Bine.
Mă bucur că nu insistă cu acest subiect. Sper măcar să devenim buni prieteni fiindcă nu mai cred că poate să fie ceva între noi.
- Eu o să trebuiască să plec. Însănătoșire grabnică. îi zic și mă ridic de pe pat
- Mulțumesc. Apreciez.
Îi zâmbesc și ies din salon. Merg înapoi la Clary dar observ că în jurul ei sunt mulți doctori. Mă apropii mai mult și văd că o resuscitează.
- Ce s-a întâmplat? țip când văd că nimeni nu mă observă ca să-mi dea o explicație
Francisco vine către mine și mă ia în brațe și mă întoarce cu spatele
- Vă rog să-i scoateți din salon. aud vocea unui doctor cum strigă către stagieri
- Nu!! Ce se întâmplă? Ce a pățit? Ați spus că e bine. De ce mințiți!!! țip către ei în timp ce încerc să scap din brațele lui Francisco
- Afară. ACUM!!!!
Francisco mă scoate din salon și încearcă să mă liniștească
- Nu. Nu. Nu.
- Șșș. Totul o să fie bine. încearcă Francisco să mă liniștească
- Ba nu o să fie. Și știi asta.
Mă ridic de pe jos și ies fugind afară. Mă opresc lângă un stâlp și încep să plâng și mai tare. Simt că inima o să-mi iasă din piept. Mă simt vinovată. Îmi îndrept privirea către intrare și o văd pe mama lui Clary cum plânge. Vreau să ajut dar nu știu cu ce. Mă simt inutilă.
- Hai Viv. Nu poți sta aici. îmi zice Francisco și mă ridică.
De abia mă mai puteam ține pe picioare.
- E vina mea. E vina lui. De ce ea?
- Viv trebuie să te aduni. Nu rezolvi nimic așa.
- Cum e?
Îl văd cum își îndepărtează privirea de a mea și îmi dau seama că nu e de bine.
- Ea a... Nu. spun și pur și simplu cad în genunchi
Simt o mână pe spatele meu și îmi ridic privirea, era Steven. Îl iau în brațe și încep să plâng și mai tare.
- Ai grijă de ea, eu trebuie să mă duc înăuntru. îl spune Francisco
...
Stau pe canapea uitându-mă în gol. Vestea că nu mai este cu mine aici pe pământ m-a omorât. Totul a început să devină alb negru.
