Stau pe hol încercând să aflu ceva de mama. Nici nu știu unde este. Dacă e într-o operație sau nu mai este? Mă las în jos pe perete și îmi pun capul pe genunchi.
- Vivien. îmi aud numele și îmi ridic privirea.
- Cum e?
- Trebuie să o operam. Inima îi este foarte slăbită. Știi cumva dacă are probleme cu inima? mă întreabă Young și mă ajută să mă ridic
- Nu. Nu din câte știu. În ultimi ani nu am avut o relație prea apropiată.
- În operație o să fiu eu și un ortoped și un chirurg. Nu are leziuni la cap și nici la coloană. Dar impactul a fost destul de agresiv și splina ia fost ruptă. Acuma sperăm să nu-i cedeze inima și dacă trece trebuie să căutăm un donator.
Încep să văd negru și mă sprijin de perete.
- Îmi pare rău că ți-am spus asta.
- Te rog. Vreau să fiu singură.
- Te anunț după ce se termină.
Îl văd cum se îndepărtează și încep să plâng. Încep să alerg pe hol și mă trântesc într-o persoană.
- Vivien. îmi spune și mă prinde de umeri
Îmi ridic capul cu greu și îl văd pe Andrew.
- Ce s-a întâmplat? mă întreabă și îmi prinde capul cu mâinile lui
Stau așa câteva secunde și mă retrag și fug în continuare. Intru într-o cameră și mă așez pe jos. Plâng atât de tare încât suspinitele mă lasă fără aer. Simt cum aerul nu mai ajunge în plămâni și nu mai pot respira. Mă las pe spate până ce simt peretele și îmi pun o mână pe piept. Încerc să-mi reglez respirația dar nu pot. Aud ușa cum se deschide dar văd totul în ceață.
- Viv, ia asta. aud și mi se dă o pungă în mână. Încearcă să respiri și să te liniștești.
Pun punga la gură și inspir și expir. Repet acest lucru de câteva ori și încep să mă liniștesc. Sunt luată în brate și îmi las capul pe umărul acestuia.
- Liniștește-te. îmi spune blând și mă leagănă ușor
Lacrimile încă continuau să îmi curgă pe obraji. Simt o mică vibrație în buzunar si îmi scot telefonul.
Apel telefonic
- Viv eu am ajuns la spital. Unde te găsesc?
- Așteaptă-mă în față. Vin eu.
- E totul ok?
- Vorbim când ne vedem.
Apel încheiat
- Trebuie să plec. spun și mă ridic cu greu de pe jos
- Pot să te însoțesc. mă întreabă și îmi sterge darele de la lacrimi de pe față
- O să merg singura. Tu ar trebui să merg la Addison.
- Vreau să-ți spun adevărul.
- Nu e momentul. îi spun si trec pe lângă el
Ies din cameră si merg spre lift. Mă simt atât de slăbită si fără puteri. Apăs pe butonul liftului și aștept să coboare. În timpul acesta mă sprijin de perete fiindcă mă simt amețita și privirea mi se face destul de neclară. Merg spre ieșire și îl văd pe Noah așteptând. Când mă vede aleargă spre mine și mă ia în brațe.
- Cum e? mă întreabă și se uită la mine
- E în operație.
- O să fie bine.
- Dacă iese din operație, are nevoie de transplant de inimă.
- Cum? De ce?
- Se pare că avea probleme cu inima.
- Dar nu a spus nimic niciodată.
- Niciodată nu ne-a spus când îi era rău sau ceva. Nu a vrut să ne îngrijoreze.
- O să trecem și peste asta.
- Să sperăm. Dar totuși nu știu de ce venea în coace. Nu am fost anunțată. Poate dacă știam nu se întâmpla asta. Și totuși de ce a venit cu un autocar? Nu îi stă în fire.
- O să aflăm după ce iese din operație.
- Și dacă nu iese?
- Viv nu mai gândi atât de negativ. O să fie totul bine. Ar trebui să mergi să mănânci ceva și să te odihnești. Ești cam palidă.
- Sunt bine. Nu am nimic.
- Nu te încăpățânat acuma.
Mă sprijin puțin de el fiindcă încep să amețesc și imaginea devine din ce în ce mai neclară. Îmi aud usor numele și totul devine negru.
...
Îmi deschid încet ochii și observ că sunt într-un salon. Îmi las capul într-o parte și aveam o branula pusă.
- Hei, te-ai trezit. îl aud încet pe Noah
- Ce s-a întâmplat?
- Ai leșinat. Ți-am zis că ești epuizată dar încăpățânarea ta. Of of.
Îi zâmbesc și îl iau de mână.
- M-ai speriat. îmi spune și își trage un scaun
- Scuze. Nu am vrut să te sperii. Unde e mama?
- E la terapie intensivă. A ieșit cu succes din operație fără nici o complicație. aud o vice care venea din spre ușă
Îmi întorc privirea și îl văd pe Andrew. Îmi închid ochii și simt o mică lacrimă că mi se prelinge pe obraz.
- Te rog să pleci. îi spun și mă uit din nou la Noah
- Cum dorești. îl aud cum spune
- De ce nu vrei să-l asculți?
- Ca să mă mintă din nou? Nu mulțumesc. îi zic și mă ridic
- Mai stai întinsă.
- Vreau să merg să o văd pe mama și să vorbesc cu Young.
- Mai stai puțin. Mănânc și după mergi.
- Noah sunt bine, ok. Și așa trebuie să mă reîntorc și la program.
- Nu ești bine și știi asta. Chiar vrei să mai leșini pe aici?
- Nu o să mai pățesc nimic. Eram și dezhidratată și de asta. O să fiu bine.
- Nu mai am de gând să mă pun cu încăpățânarea ta.
- Cea mai bună alegere. Vii cu mine?
- Te urmez.
Mă duc la mama și o văd întinsă pe acel pat și îmi revin în minte imaginile de la urgențe. Îl observ pe Young cum o consultă și îi verifică și pulsul.
- Cum e? îl întreb și merg și o iau pe mama de mână
- E bine acum. O să aibă nevoie de recuperare dar nu va fi de lungă durată.
- Și inima?
- Încă nu-mi pot da seama complet ce se întâmplă cu corpul ei. După o săptămână o să vedem ce se va întâmpla.
Îi zâmbesc și acesta îmi întoarce gestul.
- O să mai dureze câteva ore până ce se va trezi din anestezie. Tu ar trebui să mănânci ceva.
- Vezi, nu sunt singura persoană care spune asta. spune revoltat Noah și mă face să râd
- Bine bine. Doar dacă te duci și îmi iei mâncare chinezească.
- Bine. spune și își ia geaca și pleacă din salon
...
Ziua de azi a trecut teribil de greu. Dar măcar s-a sfârșit cu bine. Cel măcar o parte din ea. Acuma mă îndrept spre salonul mamei fiindcă Young m-a anunțat că s-a trezit. Merg într-un suflet spre ea și când intru merg și o iau în brațe.
- Hei scumpete. îmi spune și mă ia și ea în brațe
- Vezi că am o mie de întrebări.
- Știu. Și eu am să-ți spun câteva lucruri.
- Dar acum încep eu. De ce nu m-ai anunțat că vii?
- A fost pe neașteptate. Totul s-a întâmplat foarte repede.
- De ce ai venit cu un autobuz? Nu-ți stă în fire acest lucru.
- Știu draga mea. Dar în ultima perioadă s-au întâmplat atât de multe lucruri încât totul a fost pe repede înainte. Crede-mă că dacă s-ar fi întâmpla acest lucru veneam cu altceva.
- S-a întâmplat ceva la firmă?
- Cu asta mă descurc eu. Nu-ți fa probleme. Tu trebuie să înveți pentru examene acum.
- Mama dacă te pot ajuta cu ceva te rog spune-mi.
- Nu ai cu ce draga mea. Acum dute și odihnește-te că ești obosită. Mâine o să vorbim mai multe.
- Bine. îi zic și îi zâmbesc.
O îmbrățișez din nou și plec din salon. Simt că îmi ascunde multe lucruri și o să le aflu.
Mă îndrept spre lift și mă întâlnesc cu Francisco. Mă ia în brate și mă strânge din ce în ce mai tare.
- Alo, nu mai am aer. îi spun și surâd
- Scuze. îmi zice și îmi dă drumul. Unde e Noah?
- Cred că la un hotel.
- De ce nu a venit la tine?
- A zis că e aglomerat și mai are de lucrat la câteva proiecte și contracte.
- Bine. Hai să mergem și noi acasă.
Îi zâmbesc și aud ușa liftului și îmi îndrept privirea în față. Îl observ pe Andrew rezemat de perete și la scurt timp face contact cu ochii mei. Intru în lift și mă întorc cu spatele la el și mă așez cât de aproape posibil de Francisco. Îl aud oftând și mă simt din ce în ce mai inconfortabilă. Francisco mă simte și mă ia în brate. Îmi las capul pe pieptul lui și îmi închid ochii. Ușile liftului se deschid și o văd pe Addison. Îmi închid ochii la loc și îmi las capul în jos.
- Bună dragule. o aud spunând când intră în lift
- Bună.
- O zii grea?
- Sa zicem. A ta? Mai ales că a fost prima zi.
- A fost bine. spune și aud cum îl sărută
Aud ușile pentru a 3 oară cum se deschid și ies repede din lift. Merg repede aproape fugind spre ieșirea din spital. Simt câteva lacrimi pe obraji și când ajung la aerul rece de afară mă opresc și-mi las capul pe spate. Sunt prinsă de umeri din spate și întoarsă.
- Te rog nu te mai consuma. Sunt lucruri și mai rele în această lume decât asta. îmi spune blând Francisco
- Scuze. Dar nu mă pot abține. Mă doare. Mi-a zis că nu o să mă facă să sufăr și tocmai asta a făcut.
- Înțeleg. Dar acuma nu trebuie să te gândești la asta. Acuma pe primul plan ești tu și după mama ta. Restul nu contează. Acum zâmbește te-am văzut toată ziua tristă și nu îmi place asta.
- Mereu ai știut cum să mă faci să mă simt mai bine. Mulțumesc că ești aici lângă mine.
- Mereu o să fiu.
....
