Capitolul 7

11.5K 500 0
                                    

Primele săptamâni trec usor și repede. Domnul Gold are programul de lucru foarte încărcat. Iar eu ca și el. Nu știu când reușeste să stea cu familia sa sau să se distreze.Probabil îi face plăcere sa fie adâncit în lucru.

Se apropie Crăciunul; m-a sunat mama să mă invite de Craciun la ea. Se va logodi în acea zi și mi-a zis că ar vrea să îi fiu aproape.Nu știu. De ce i-aș fi aproape dacă nici măcar nu suntem apropiate? După acel incident relațiile s-au schimbat radical. Nu mă aștept să mă cheme des la ea dar auzind că se logodește nu-mi pot scoate din cap întrebarea - L-a uitat pe tata așa repede? 

Mă gândeam să sărbătoresc Cracinul acasă. Acum de când Sammy m-a ajutat cu apartamentul sunt împlinită și mi-am promis că voi începe a sărbatori Crăciunul așa cum îmi doream când eram mica. Un pom împodobit, un cadou și ceva gustos. Sau poate să reușesc să fiu de Craciun acasă la mătușa mea Lola.

Știu că trebuie să trimit un colet mătușii mele Lola.E cea mai tare femeie pe care o  știu. Are grijă de mine și obișnuiesc să îi trimit  câte ceva căci nu e doar ea acolo. 

Blocul nou unde locuiesc de două săptamâni  e în apropiere de serviciu. Îmi place la nebunie și îi sunt recunoscătoare lui Sammy pentru ajutorul ei. Nu știu cum mi-a facut rost de un apartament studio la etajul 13 cu prețul a unui apartament studio la etajul 2 sau 3. Desigur ca m-a ajutat să îl plătesc. Dar i-am promis că în fiecare lună o să îi întorc câte puțin. Nu m-am gândit de unde are ea bani și la moment nu am tras atenție acest detaliu important. E mic dar comfortabil. Trebuie să îmi mai i-au câte ceva dar am timp pâna la Craciun. Ferestrele dau înspre parc și strada. E o priveliste uimitoare.Ador să privesc seara când toate luminile se aprind și veghează asupra orașului. Cred că i-ar plăcea și ei. Da, la sigur că i-ar plăcea....

Cu 2 zile înăinte de Crăciun

Mai sunt 2 zile pina la Craciun asa ca azi dupa serviciu merg sa îmi cumpăr pom, câteva jucării, veselă și ceva produse alimentare. Mâine va fi petrecere la serviciu asa ca nu voi avea timp. Când îmi ridic ochii îmi văd șeful, Andrew Gold în ușă.

-Visezi cu ochii deschisi domnisoara Jane?, mă intreabă Andrew.

-Nu domnule. Mă gândeam cum să combin aceste două proiecte pentru ședința viitoare. V-am pregatit programul pentru mine si Craciun.Mary mi-a zis ca dvs lucrati de Craciun. 

- Da, lucrăm mereu când este de lucru.

- Va fi nevoie să ies și eu?, întrebîncet sperând să îmi dea liber de Crăciun. E nebun oare? Cine să lucreze de Crăciun?

-Nu ti-a spus Mary de intilnirea cu cei de la Hoskin's ? mă întrebă  în timp ce mă privește făra ca să clipească.. Ceva auzisem.

Chicago...contract..Stai!!!! Chicago??? Ce vrea sa spuna?

-Mâine dimineață avem zborul la 7:30. Pe 26 decembrie vom fi înapoi, îmi spune și imi pune pe masa o broșură. Verifica rezevarea pe numele Gold.

După care  iese încet din birou. Iar eu stau și privesc în urma lui. Ce? Să lucrez de Crăciun??Și încă să zbor cu el în Chicago?

Dar speram să petrec Crăciunul cu mătușa Lola și îmi era dor de ea și de ...  Cum să nu fiu alături de cei dragi mie într-o zi atât de specială? Dar prioritatea mea acum era să muncesc ca să mă pot descurca și fără ajutorul mătușei Lola. Știam că ea  mereu avea să fie alături de mine dar mă simțeam responsabilă.

Avea să fie bine!!!

Iubire de birou ( In curs de editare)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum