Iubire de birou ( In curs de editare)

Capitolul 73

Am decis să urc pe scări ca să reușesc să vorbesc cu Andrew. Cinci apeluri nepreluate însemna că era ceva destul de important. Așa că i-am format numărul începând să gâfâi la etajul patru. Trebuia să mă apuc și de sport dacă începusem să gâfâi la etajul patru.

-Bună Jenny, se auzi vocea lui Andrew.

-Bună Andrew, i-am răspuns cât mai calm.

-Hmm, ... ai o voce de parcă ...

-Știu, scuze. Am nevoie de sport căci abia urc scările, am spus și l-am auzit râzând în hohote.

-Cred că ă să mă abțin de la comentarii, spuse el printre hohote.

-Ar fi bine, i-am răspuns oprindu-mă la etajul șapte.

-Te-am sunat fiindcă s-a întâmplat ceva, începu el serios să vorbească, cei din Chicago vor să investească în alte proiecte dar cred că Michael are unele rețineri și uite. vrea să fii și tu prezentă la următoarea ședință care va avea loc la voi.

-Da, sunt la curent.

-Serios?

-Azi m-a sunat Michael și m-a întrebat dacă voi fi și eu prezentă la ședință.

-Și ce i-ai răspuns?

-Nu înțeleg de ce ar insista el să fiu și eu Andrew?

-Ți-a văzut rapoartele și e încântat de ideele tale deși....

-Deși sunt doar asistentă, i-am finisat eu gândul.

-Nu am vrut să sune așa mai ales că ești manager și nu asistentă.Apropo, ce face Melody?

- E bine, mulțumesc. Catherine ce face?

-Mai bine nu mă întreba, spuse Andrew cu o voce enervată.

-Bine, am răspuns rapid. Nu te întreb.

-Tu cum te simți acolo? 

-Mai bine nu mă întreba, i-am răspuns eu. Încercăm să ne acomodăm.

-Oricând te poți întoarce aici, știi doar?

-Andrew, nu o să mă întorc, i-am răspuns șovăind. 

-Dar știi că Robert ...

Nu i-am dat voie să-și continue fraza. Nu vroiam să știu nimic de el, nu puteam să îl readuc în discuții. Pentru că dacă aș fi început a vorbi despre el, aș fi permis amintirilor și gândurilor depre el, depre noi să revină în viața mea. Ceea ce nu era bine.

-Andrew, iartă-mă dar nu vreau să știu nimic despre fratele tău.

-Uite, nu știu ce s-a întâmplat între voi pentru că nu am putut vorbi cu el dar îmi dau seama.Doar că ar trebui să știi că ...

-Nu, nu te supăra dar nu vreau să știu nimic.

-Ești sigură?

-Da, acum putem trece la altă temă?

L-am auzit oftând. El nu știa ce se întâmplase între noi, pentru că eram sigură că nu avea să mă înțeleagă. Până la urmă era bărbat și era fratele său. Era și normal să-i ia apărarea lui.

-Cel mai probabil ședința va fi săptămâna viitoare și mai mult ca precis că vor vrea să vadă ce idei ai tu.Așă că poți pregăti ceva adăugător.

-Bine, mulțumesc. Dar tot nu înțeleg de ce eu.

E ezitat până mi-a răspuns. I-am simțit ezitarea deși a încercat să o mascheze.