Iubire de birou ( In curs de editare)

Capitolul 77

Soarta avea planurile ei, indiferent de ce-mi doream eu. Tatăl meu sau mai bine zis domnul Greysl, altfel nu-i pot spune după minunata sa idee de a mă așeza lângă Toss dar față în față cu Robert. Simțeam că-mi ard obrajii de furie, de neputință și totodată îmi venea a râde de situația în care mă aflam. Cel de lângă mine era prea amabil cu mine pe când cel din față ne urmărea atent de parcă aștepta ceva.

Și dacă credeam că mai aiurea de atât nu putea fi, mă înșelam... Habarnu aveam cum avea săs e termine totul...

-Alejandro, ce mai nou la tine? întrebă doamna Rebecca. Ar trebui sa ne vizitezi mai des.

-Mătușă, ca de obicei ești amabilă. Dar din păcate compania îmi ia tot timpul, răspunse privindu-mă atent. Dacă aș ști că aveți așa oaspeți, aș trece mai des.

-Atunci vom organiza mai des întâlniri în familie, spuse tatăl meu.. Mă bucur să fii aici cu noi, Jenny. Propun să ridicăm paharele pentru familie, spuse tatăl meu privind în parte pe fiecare.

Toți și-au ridicat paharele privind spre tatăl meu care avea ceva ciudat în privirea sa.

-Mulțumesc, am răspuns.

Se pare că brunch-ul avea să fie plăcut așa că am început a savura mâncarea delicioasă. Am lăsat gândurile la o parte și m-am aplecat spre Melody care era foarte atentă la tot ce se petrecea.

-Te simți bine puiule?

-Da, mami, răspunse ea privind amuzată înăinte. Mi-am îndreptat privirea spre locul unde privea ea și am dat de acei ochi care nu îmi dădeau pace în ultimul timp. Dar nu se uită la mine, ci la Di.

-Jenny, cum îți pare orașul? mă întrebă doamna Rebecca.

-Nu am reușit încă să colindăm orașul, am răspuns simțind privirile asupra mea. Dar cred că o sa ne placă aici.

-Atunci ce ai zice dacă ți-aș arăta orașul mâine?

Îndată ce Alejandro finisă întrebarea, am simțit mai multe priviri asupra mea de parcă răspunsul meu conta.

-O idee buna, se auzi vocea tatălui meu, care mă privea destul de ciudat.

Am înghițit cu greu bucățica de carne pregătindu-mă să răspund.

- Pe mâine au spus ploi.

Vocea lui Robert răsună destul de natural și nu am înțeles, era o glumă sau chiar era informat de vremea de afară.

- Cu atât mai bine, îi răspunse Alejandro. Să vezi orașul prin ploaie e destul de interesant.

- Plimbare plăcută atunci, spuse Robert și își ridică paharul cu vin și îl servi până la ultima picătură.

-Mami, vreau să merg la baie, îmi șopti Di la ureche. Am luat-o de mână și cerându-mi scuze ne-am îndreptat spre baie.

-E foarte frumos aici, spuse Di. Îmi place cum miroase săpunul.

- Da? A ce miroase?

- Aromă de vafe cu ciocolată, spuse cu ochii semi închiși. Mmmm..delicios.

- Dă-mi să miros și eu acest săpun magic. Da, e pur și simplu delicios.

-Mami, de ce nu vorbești cu Robertino? întrebă Di spălându-se a treia oară pe mâini.

Era prima dată când Di îmi adresă o întrebare legată de el după mutarea noastră. Mereu am evitat aceste discuții, era mică dar se deprinse cuvizitele lui și nu îmi doream să o rănesc cumva.

-Puiule, cum să-ți spun. Suntem mai mulți aici și trebuie să fim amabili cu toți.

- Dar ai să vorbești cu el? continua Di să o țină pe a ei.

- Da, desigur, i-am răspuns și am ieșit din baie.

Sfârșitul brunch-ului a fost suportabil. De parcă fuseseră toți instruiți ce și cum să vorbească.

-Cine dorește cafea ? Sau poate ceai? Întrebă Rebecca. Jenny ce dorești?

- Aș dori o cafea ...

- ... cu scortișoară, continuă Robert.

Toate privirile se întoarseră înspre mine și Robert. Ce trebuia să zic? Ce trebuia să fac? Am zâmbit ca o tâmpită probabil și am căutat să văd ce mai am în farfurie.

-Am scăpat ceva? Întrebă Polly dar primi o palmă peste umăr din partea lui Andrew.

-Auu.. Asta chiar a durut, spuse ea și privi spre tatăl meu care părea să fie amuzat de situația aceasta copilărească.

-De luat aminte, spuse Alejandro, cafea cu scorțițoară.

- Rebecca putem vedea gradina și havuzul? Am întrebat dorindu-mi să ies mai repede din casă și mai departe de aștia doi.

-Desigur, răspunse binevoitor. Am putea să servim deserul în grădină. Vă puteți plimba până ne ajută Arnold să trecem la aer.

Melody se ridică de la masă și se porni spre Robert care zâmbi îndată ce o observă.

-Vrei să mergi cu noi să vedem havuzul?întrebă Melody.

Tatăl meu îi șopti în treacăt Rebeccăi, - „Îmi place tot mai tare de ea."

-Dacă mama ta nu e contra, spuse și se uită la mine.

Am observat cu coada ochiului că Alejandro se ridică de la masă dar telefonul care îi suna îl opri. Răsuflai ușurată și mă apropiai de Melody.

-Mergem în gradină? Am întrebat cu o voce tremurândă.

Ne-am pornit în trei spre ieșirea în curte cu Melody vorbind și povestind fără pauză. Atunci când văzu havuzul și un leagăn o luă la fugă lăsându-ne în urmă.

Robert își puse mâinele în buzunari și privind înăinte întrebă:

-Cum vă simțiți aici?

-Bine, am răspuns sec.

Ne-am apropiat de o bancă lângă un nuc mare. Am rămas în picioare cu privirea spre Melody care nici nu ne observa. Câteva secunde i-a luat să mă întoarcă cu fața spre el brusc rezemându-mă de copac.

-Ce faci tu cu mine, baby? mă privi atent căutând probabil veo reacție de la mine.

Mâinele lui îmi mângâiau brațele, își lipi fruntea de a mea respirând sacadat. Îmi era dor de el, și fiind atât de aproape de el, simțeam cum mă liniștesc și cum gândurile mele se opresc din alergat. Poate nu era nevoie să alerg? Poate trebuia doar să mă opresc și să privesc clar ?

Îmi venea să mă plesnesc pentru slabicunea mea față de el, simții cum câteva lacrimi îmi scăpară dar nu mă puteam mișca. Furnicături dulci și aroma lui era tot ce simțeam.

-Robert, începui dar el își puse degetul deasupra buzelor mele privind când la ochii mei când la buzele mele.

-Nu spune nimic, te rog. Doar stai așa. Mereu fugi de mine dar acum la sigur nu îți dau drumul.

-Robert, nu suntem singuri aici, am reușit să vorbesc. Te rog.

Respiră adânc după care pur și simplu fără să mă avertizeze mă îmbrățișă strâns răsuflând în părul meu, trezindu-mi fiori.

-Nu-mi pasă dacă ne vede cineva, spuse încet. Ești a mea.