Iubire de birou ( In curs de editare)

Capitolul 67

Am dormit in brațele lui Sam care încă odată mi-a demonstrat că e o prietenă care mi-a fost mereu alături. Nu știu de unde apăruse, căci mă culcasem singură. Dimineața alarma a sunat mai tare ca de obicei. M-am ridicat și am observat că eram singură deja. Oare visasem? Fuseseră ultimele zile un coșmar? Aș fi dat orice numai să nu se întâmplat nimic ultimele zile. Încă nu puteam înțelege comportamentul lui, ce se întâmplase de se distanțase de mine.

-Bună dimineața, mami!!!

Vocea copilului meu mereu îmi cauzea zâmbete indiferent de ce se petrecea în sufletul meu. O privii și de data aceasta cu iubire, strângând-o la piept.

-Bună dimineața, scumpo. Cum ai dormit?

-Bine, știi că Sam ne-a pregătit un dejun surpriză? Miroase așa frumos.

-Stai un pic, dejun aici? la noi?

-Da, îmi spune Di și sar ca arsă din pat știind că Dereck ia dejunul devreme, și dacă dejunul urma să fie la noi, trebuia să fiu gata.Tu ești gata?

-Ți-am făcut și eu surpriză, spuse Di și o zbughi la fugă. Te așteptăm.

M-am îndreptat încet spre baie, mi-am privit fața care arăta cam palidă dar oricum mult mai bine decât îmi imaginam. M-am îmbrăcat într-un costum negru, format din pantaloni și jachetă. Mi-am dat buzele cu ruj și doar un pic de rimel pentru a fi cât de cât aranjată. La masă erau deja toți așezați așteptându-mă pe mine.

-Bună dimineața, am spus și am luat loc lângă Di.

Se simțea o liniște deranjantă și îmi venea să merg înapoi în odaie.

-Vă rog să nu stați așa, am spus privind-o pe Sam, putem mânca odată?

-Da, poftă bună, spuse Dereck care parcă se temea să mă privească. Atât de stăruitor era în a mă ignora că-mi venea să izbucnesc în râs.

-Dereck?

-Da? întrebă fără să se uite la mine.

-Poți să fii mai relaxat, spusei și continuai să savurez dejunul.Nu te supăra dar parcă nu ești în apele tale.

Dacă eu mă abțineam să nu râd, Sam nu a putut. A început a râde în hohote în timp ce noi o priveam amuzați.

-Uite, eu singur sunt șocat de faptul că a..., a început a vorbi uitându-se în farfurie dar nu i-am dat voie să spună până la capat.

-Uite, nu vreau să vorbesc pe tema aceasta, am spus și am făcut semn spre Di. Nu voiam ca ea să știe de situația aceasta. Eram sigură că avea să întrebe de ce Robert nu mai venea la noi dar până atunci mai aveam timp să mă gândesc la răspuns.

Spre bucuria mea, restul dejunului a trecut într-un mod destul de plăcut. După ce am lăsat-o pe Di la grădiniță am respirat adânc de trei ori și m-am pornit spre oficiu. Am luat cafea, pentru mine și Mary. Aveam să încerc să merg înăinte cu capul sus. Am intrat în holul clădirii zâmbind. La intrare paznicul mi-a zâmbit iar în ascensor toți s-au salutat zâmbind cu mine. Un început bun, nu?

-Bună dimineața Mary, o salut pe Mary care era deja în lucru.

-Bună, spuse ea în grabă, nu-mi zi că ai cafea ?

-Da, aceasta e a ta, spun și îi întind paharul de plastic.Ce s-a întimplat de ești atât de obosită? Nici ora 8 nu e încă...

-Da, nici 8 iar eu simt că mi se desface capul de durere. Schimbari noi, spune și o văd cum se uită prin părți. Robert a plecat de la firmă.

Nu o cred, cum putea să plece de la firmă? La sigur e din cauza mea. Ar fi trebuit să plec eu, nu el. Arhitectura e ceea ce-i place lui cel mai mult, nu?

-Cum a plecat?De ce?

Sper că întrebările mele să nu fie aiurea. Chiar nu aș fi vrut să par o curioasă sau ma rău sa fie zvonuri că aș fi interesată de Robert.

-Nimeni nu știe nimic, spuse Mary neobservând curiozitatea mea. Dar un lucru e cert, o să fie mare tărăboi pe aici.

-Nici nu zi, spun și o las pe Mary la recepție, îndreptându-mă spre biroul meu.

Ziua a trecut repede, spre uimirea mea. Mă așteptam să am mult de lucru dar plecarea lui Robert stopă unele contracte așa că avusem timp să mă gândesc la el. Nu găseam nici un răspuns care să mă liniștească. Aveam zeci de răspunsuri de ce fugise de mine, de ce m-ar fi abandonat într-un mod atât de laș. Nu eram potrivită pentru el, nu eram perfectă, nu aveam o familie cu un statut social impresionant. Nici nu credeam că ai lui aveau să mă accepte în postura de iubită a lui.

M-am uitat la ceas și văzând că mai am 2 ore până la sfârșitul programului. mi-am luat geanta și telefonul și m-am îndreptat spre cafeneaua de la primul etaj. În timp ce mergeam am format numărul lui Sam.

-Buna Sam, ce faci? am întrebat-o așteptând liftul.

-Hei, mai am câte ceva de finisat și acasa, tu? Cum te simți?

-Bine, nu prea e de lucru după.... plecarea lui Robert.

-Mda, măcar un plus din toată nebunia asta, spuse Sam și știu că vruse să mă facă să râd dar nu reușii nici să schițez un zâmbet. Am urcat în lift dar fiind neatentă m-am lovit de ceva tare, mai precis de cineva. Am pus receptorul rapid fără să-mmi i-au la revedere și m-am întors cu fața spre cel pe care l-am lovit.

-Îmi cer scuze, am spus și am ridicat ochii spre un bărbat ce nu-l mai văzusem la etajul nostru.Să fi fost un client nou? Iar eu, zăpăcită l-am îmbrâncit.

-Eu îmi cer scuze, spuse el. Cred că m-a vrăjit vocea ta.Alejandro Toss.

Am roșit la auzul cuvintelor lui. Vocea mea să-l fi vrăjit?E un pic surd atunci la sigur.

-Jennifer Merslow, am spus încet simțindu-mă incomod față de el.

Am stat în liniște sub privirea lui ce mă incomoda la maxim. Nu știam ce puteam să-l întreb. Nu doream să risc să fiu nepoliticopasă așa că am tăcut până s-au deschis ușile.

-O zi bună, domnule Toss, am spus și am vrut să mă îndrept rapid spre cafenea. Și îmi cer scuze încă odată.

- Accept scuzele dacă îmi permiteți să vă servesc cu o cafea.

-Aș accepta cu plăcere dar sunt în timpul serviciului, am spus rușinată că trebuia să-l refuz.

-Nu vă rețin mult, doar cît bem o cafea, spuse el.

-Atunci, bine, am spus și m-am lăsat condusă spre cafeneaua care era plină de clienți.

A fost ceva inedit și neobișnuit. Am servit câte o cafea vorbind pe diverse teme. Era atât de interesant și intrigant totodată. Era sigur pe el, și nu știu de ce mă simțeam libera deja în compania lui. Nu aveam să mă îndrăgostesc de el sau să flirtez căci nu aveam puteri dar nici dorință. Dacă el avea să fie de acord atunci aveam să fim cunoscuți sau prieteni. Nu știu, poate eu deja mă complic. Trebuia să merg înăinte, de dragul lui Di și al meu. Știam că avea să fie bine. Trebuia să fie bine.

-