Iubire de birou ( In curs de editare)

Capitolul 72

Într-un scurt timp am reușit să mă mut în alt oraș, departe de el dar nu departe de firmă. Nu vroiam să am experiențe neplăcute așa că am acceptat postul de manager din cadrul aceleaiși firme. Știam că îmi va fi greu să mă deprind cu noul oraș și cu noii colegi dar gândul că o luam de la început alături de Melody îmi dădea puteri și... speranțe. 

Trebuia să mă gândec la ea, la copilul meu care avea nevoie de o mamă fericită și sănătoasă. Găsisem și o grădiniță dar care era departe de blocul nostru. Mătușa Lola luă decizia de a ne vizita odata la două săptămâni iar Sam promise ca va veni în fiecare weekend. Nu eram chiar în alt colț a lumei, cum mi-aș fi dorit dar oricum era departe de el. Sau cel puțin așa speram eu.

De la Sam aflasem că mama era plecată în vacanță cu iubitul ei Fred, tatăl lui Robert. Nu ne vorbisem de mult. Știu că nu procedam corect dar aveam nevoie de timp, sa îmi aranjez gândurile și viața. Sau poate aveam nevoie de timp ca să fug cât mai departe de ce a fost.

Apartamentul în care locuiam era destul de drăguț. Nu era ca cel vechi dar oricum era... drăguț.

Zilele treceau destul de repede dar nopțile erau încă un chin pentru mine. Îl visam în fiecare noapte. Știam că nu e bine, știam că devenisem dependentă de el dar nu aveam idee cum să mi-l scot din cap. Păcat că nu inventase nimeni pastile de uitare.

Sunetul telefonului vibrând pe masă mă trezi din gânduri.

-Salut draga mea, ce faci? se auzi vocea lui Sam.

-Salut Sam, chiar mă gândeam să  merg să i-au prânzul. Tu ce faci ?

-Păi...

-Păi.. ce?

-Ce ai spune dacă am lua prânzul împreună ?

-Ești aici? Când ai venit? S-a întâmplat ceva?

-Nu, nu s-a întâmplat nimic. Am câteva zile libere și m-am gândit să vă fac o vizită.

-Ești minunată! Unde ne vedem?

-Cred că tu ar trebui să știi mai bine decât mine unde să ne vedem, spuse Sam.

-Este o cafenea în apropiere de birou, nu vreau să întârzii, am spus și m-am gândit cât timp îmi ia să ajung.

-Minunat te aștept, se auzi vocea lui Sam. Sunt deja la masă.

-Știam că aveai să spui așa, am zis eu chicotind. Bine, ajung în 10 minute.

-Te aștept.

Am pus receptorul, mi-am luat geanta apoi m-am îndreptat spre ieșirea din clădire. Când am ieșit din clădire mi-a părut că am văzut mașina lui dar... Era imposibil. El nu avea ce să caute aici. Am deschis repede ușa de la cafenea și mi-am văzut prietena cochetând cu chelnerul.

-Nu am încurcat masa? am întrebat în timp ce m-am așezat în fața ei.

-Oare? întrebă Sam și începuem ambele a râde în hohote.

Dupa ce am comandat am stat și ne-am uitat una la alta câteva secunde bune.

-Deci, ...., începu Sam. Cum e la voi?

Am observat puțin reținerea în voce dar i-am răspuns cât de calm puteam.

-Suntem bine. Ne acomodăm.

-Arăți bine, știi? Mă bucur să te văd așa.

-Sam, te rog. Știu că nu arăt chiar așa de bine, am spus și am învârtit furculița printre frunzele de salata și bucățile de parmezan.