Iubire de birou ( In curs de editare)

Capitolul 78

-Nu-mi pasă dacă ne vede cineva, spuse încet. Ești a mea.

-Te rog, am spus cu o voce slabă. Am încercat să mă desprind din brațele sale deși îmi era foarte bine lângă el. Știam că puteam regreta dar nu eram gata să accept așa pur și simplu. Nu știu ce îl făcuse să devină așa liniștit și deschis dar nu era de ajuns. Eram sigură că mai târziu avea să redevină înfumurat, supărat și enervant. 

Am mai încercat odata să mă desprind din brațele sale și mi-a dat voie să fac doi pași în spate. Melody era în leagăn și fredona un cântec despre doi fluturi. 

A respirat adânc și și-a dus o mână la cap dând nervos prin păr și așezându-se pe iarba verde. 

- Am impresia că uneori tot ce fac e să greșesc, spune după câteva minute, ridicându-și privirea asupra mea. 

Melody aleargă înspre el și îi închide ochii cu mânuțele sale mici și zâmbind întreabă:

- Ghici cine e!

- E un fluture probabil, îi răspunde el cu o altă voce.

-Nuu, nu sunt fluture, sunt un cântec, strigă și aleargă înapoi spre leagăn.

Atunci mă decid să îi vorbesc până nu mă amețește.

-Eu nu sunt o adolescentă să mă las luată de val și să fug după tine, cu toate că uneri asta și fac. 

- Jenny...

-Nu mă întrerupe, te rog. Nu pot fi lângă tine doar atunci când ai tu nevoie. Nu pot să fug de tine atunci când ești cu toane. Dacă ai observat, am un copil și nu îmi permit emoții care mă pot depăși sau care îmi pot face rău. Nu sunt Vivien, nu sunt Amber sau cum le mai cheamă.

Nu spune nimic și cred că nici nu are ce spune. Privește înăinte și tace.

-Nu zic că vreau să te însori cu mine dar..

- Și dacă aș vrea?

Ahhh..îmi vine să îl trăsnesc cu ceva. Nu  îmi arde a glume acum. Acum când pot să vorbesc liber cu el. Mă întorc cu fața la copac și trântesc cu pumnul în el.

- Ești insuportabil, cu toane, bipolar, indiferent, rece și al naibii de atrăgător. Dar ți-am mai spus-o că nu sunt una dintre ele. 

-Și totuși  mă găsești atrăgător, da? 

Zâmbetul care il are pe față mă face să izbucnesc într-un râs care îi atrage atenția lui Melody. 

-Vreau și eu să râd, spune ea în timp ce se apropie de noi. 

-Puiule, cred că e timpul să mergem acasă, spun și o i-au de mână îndreptându-ne spre terasa unde deja toți savurează cafeaua. 

El rămâne în urmă pe iarbă bucuros că a scăpat de mine. Poate asta și aștepta? Ca eu să-i spun că nu vreau nimic de la el și să aibă undă verde?? Păi, cred că nu are nevoie de așa ceva. Și până la urmă ce îi trebuiesc eu cu copil? Nu cred că sunt candidatura perfectă pentru rolul de iubită sau pentru rolul de iubită temporară. Gândurile îmi sunt date peste cap când o mână mă cuprinde dintr-o parte și parfumul lui îmi invadează tot spațiul.

-Ți-am spus că nu te las să pleci, spuse cu putere. Vreau să vorbim dar nu aici.

-Ce să vorbim? Ce vreai tu de la mine? întreb încet ce ne apropiem de terasă, cu mâna lui la spatele meu.

-Să nu mergi la plimbare cu Alexander, răspunde sincer evitând privirea mea. Și da, vreau să vorbim dar nu aici. 

-Cam mult ați admirat leagănul, spuse Polly făcându-mi din ochi.