Iubire de birou ( In curs de editare)

Capitolul 66

Din punctul de vedere a lui Robert

Am părăsit cădirea împreună cu anchetatorii. Speram să se fi greșit și Gloria să fie în viață. Nu putea să-și pună capăt zilelor din cauza că nu o iubeam. Chiar nu credeam că ar fi putut proceda așa. Off, femeiele astea.... Când o cunoscusem pe Gloria, eram ultimul an la facultate. Era o blondă cu forme apetisante care tot umbla după mine. Îmi plăceau blondele dar era cam prea insistentă.  Eram mai atras de sora ei, Andreea, brunetă înaltă ambițioasă dar mai puțin insistentă. 

Când am privit corpul neînsuflețit, am încremenit.  Era schimbată, părul frezat scurt și nemachiată deși o știam obsedată de machiaj.Era ea. Am dat din cap în semn că e ea și am ieșit în grabă. În fața oficiului  am văzut-o pe Andreea, era distrusă și cred că din cauza aceasta am acceptat invitația la un pahar de whiskey care s-a transformat în 5 sticle de whiskey și două de tequila. Nu m-am culcat cu ea deși am mers la ea acasă. Fiind beat și cu gândul la Jenny, am adormit pe canapea. Eram sigur că nu avea să-i placă că am rămas pe noapte aici dar oboseala și-a pus amprenta și am adormit fără ca să mă mai torturez.

Când m-am trezit, m-am simtit ca în anii de studenție; o durere de cap m-a făcut să scot  un sunet de durere iar gâtul uscat cerea anevoios apă. M-am ridicat  de pe canapea şi am văzut-o pe Andreea stând la masă cu o cană mare de cafea. M-am liniştit când am auzit-o cum radea.

-Nu-ți fă griji, a spus râzând.Nu am făcut nimic şi...

- Şi ? 

-Şi-mi pare rău acum.

-Am nevoie de un duş, am spus sever privind-o cu coada ochiului. Era atrăgătoare și poate aș fi fost de acord să o facem, dar ceva mă reținea. Din păcate, nu eram sigur, era Jenny sau durerea de cap. Așa  că m-am îndreptat spre baie sub privirea ei. Nu uitasem de sinuciderea Gloriei pe când sora-sa uitase de tot.
Apa rece mi-a luat durerea de cap şi tot ce-mi mai trebuia era o cafea neagră. Am ieșit din duș cu un prosop mic în jurul mijlocului și i-am strigat Andreei care vorbea la telefon.

-Un prosop mai mare nu ai?

Mi-a rânjit dar nu s-a clintit să-mi aducă un prosop mai mare. Mi-am ridicat hainele de jos și m-am îmbrăcat în grabă.
 
-Nu rămâi la cafea?
Întrebarea ei fusese ultima picătură ce umpluse paharul.Mă îndreptau spre ea şi o apucați de umere:

-Tu chiar nu țineai la ea,aşa-i?

-Vrei să spui că tu ții la cineva?vocea ei îmi dădea dureri de capital prea mari ca să le pot suporta.Nu te amăgi, suntem identici.Nu ne pasă de nimeni Robert!!

O privesc ca pe o țicnită, nu are nici un sens ceea ce vorbește. O simt cum mă cuprinde.

-Nu ții nici la Andrew, care e fratele tău... vitreg.

Îi i-au mâinele din jurul meu și fac un pas în spate.

-Andrew e fratele meu, spun ferm.

-Atunci de ce ești contra relației lui cu Catherine?

-Nu sunt contra, nu eram sigur de intențiile lui, clar???

-Atunci, îți place de cineva, da?

-Andreea, termină!!!Nu am de ce să-ți dau explicații!

Simt că răbufnesc și-mi vine să trântesc cu pumnul în perete. Momentul în care îmi simt mâna amorțită, îmi dau seama că totuși am făcut contact cu peretele. 

Nu țin minte cum am ajuns în fața blocului ei. Nu țin minte nici cum am urcat scările. Dar țin minte fața ei obosită, palidă și tristă.  Nu puteam să o văd așa din cauza mea. Am îmbrățișat-o strâns de parcă ar fi vrut să fugă de mine. 

-Jenny, baby..iartă-mă..., am privit-o în ochi și deși nu aveam răbdare să o sărut m-am oprit. Nu vreau ca ea să sufere din cauza mea, din cauza modului meu de a mă comporta. N

-Iartă-mă baby..te rog...

M-a privit curioasă, probabil neînțelegând de ce-mi cer iertare dar nici eu nu mai eram sigur. Îmi ceream iertare pentru modul cum o tratasem sau fiindcă nu o puteam săruta. S-a apropiat de mine și m-a sărutat încet, cât de mult voiam să-i răspund la sărut. Nu am rezistat și am apropiat-o de mine, cu o mână în părul ei dens și frumos iar cu cealălaltă îi sprijineam spatele..

Doar ea mă putea săruta cu atâta ardoare. La un moment nu mi-am dat seama ce fac și i-am dat prosopul jos. Doamne, ce priveliște!!!!!  Era așa frumoasă, atât de diferită de celelalte. Dar ca un fulger în noapte, am auzit cuvintele Andreei. Nu, nu puteam să o rănesc mai tare....

-Baby, iartă-mă.. Nu pot.

Am vrut să plec, văzând că-i fac rău dar m-a apucat  de mână. Mă așteptam să strige, nu știu de ce.

-Ce faci?

-Are legătură cu anchetatorii și cu.... Andreea?

M-am îndreptat și am privit-o în ochi. De ce? De ce trebuia să-mi amintească de Gloria??? Și de unde naiba știa de  Andreea?

-De unde știi de Andreea? A fost la tine? Ce ți-a spus?

-Trebuia să-mi spună ceva în particular? Sau să-mi explice de ce nu-ți plăcuse prosopul?

-Despre ce prosop vorbești?

-Ai dispărut două zile, nu ai sunat și nici nu ai scris un mesaj că totul e bine, începe a spune și lacrimile îi cad pe obraji.

-Baby...ți-ai făcut griji pentru mine? Am întrebat-o și i-am șters lacrimile privind-o furios, dar furios pe mine nu pe ea.Gând că își făcuse griji pentru mine mă trezise. Chiar ținea la mine, indiferent de cât de aiurea mă purtasem cu ea.

-La naiba Robert! Cred că mai bine e să pleci, te rog.

- Am spus să pleci de aici până te decizi ce vrei de la mine dar nu te aştepta să fiu mereu când ai nevoie ca apoi să-ți ştergi picioarele. Nu sunt un din fetele cu care eşti obişnuit să-ți ştergi picioarele.

-Baby..eu..., am vrut să-i spun tot dar știam că nu avea rost. Nu aveam să schimb nimic. Așa că doar am privit-o ca să-i memorez fiecare trăsătură..

-Pleacă, am strigat. Te rog...pleacă..

Aveam să fac ceea ce mi se primea cel mai bine, să plec.Știam că avea să o doară dar așa era mai bine. Sau cel puțin așa credeam eu..