#11

2.1K 134 27
                                    

Azi Ben a lipsit de la liceu, Blué a stat toate orele singură în bancă, nu mai avea cine să îi țină de urât.

Se uita pe geam, nu vedea nimic să îi atragă atenția, se simțea singură, mai ales pentru că nu are prietene cum au toate fetele de vârsta ei.

Mereu a fost doar ea și cu persoana ei.

Vântul începe să bată și părul ei lung începe să zboare în toate direcțiile.
Vântul puternic a deschis și geamurile care erau închise din clasă.

"Straniu.." își spuse și se bagă sub bancă, la fel ca toți colegii.Vântul începea să provoace panică în toată sala, poate chiar în toată școala.

Fetele erau cele mai speriate, dar Blué nu.Avea un sentiment că era legat de Ben toată întâmplarea asta.

Se ridică de sub bancă și iese neobservată din clasă.Cine o mai putea observa când erau toți cu treaba mare în pantaloni?

Iese pe hol și se uită în jur, holul gol, geamurile deschise până la perete, becuri pe jumătate stinse, aer închis chiar dacă vântul bătea tare.

-Ai venit mai repede decât am crezut, dulceață. aude o voce din spatele ei și tresare.

-Nu mai face așa!M-ai speriat rău! se dă mai în față, mai departe de el.Tu ai făcut astea, așa-i?

-Normal.

-De ce?

-Să-ți atrag atenția asupra mea.

-Ești nebun?!

-După tine.

Blué își dă o palmă peste frunte și se uită urât la el.

-Nu puteai să îmi dai mesaj pur și simplu?

-Nahhh, nu-s genul.

Își mai lovește odată fruntea.

-Chiar ești idiot.Trebuia să pui toată școala în pericol ca să te bag în seamă?

-Nu îmi pasă de ei, eu te vreau pe tine. face o față îmbufnată și își încrucișează mâinile.

-Of Doamne..ce mi-ai dat pe cap... vorbește mai mult pentru ea.

-De ce nu mă aprecieeeezi... Ben face o față de cățeluș, punându-și claia de păr blond pe ochi.

Blué se uită câteva secunde la el după întoarce capul.

"Mh, prea drăguț."

-P-Poți să încetezi, te rog?

"Prea multă drăgălășenie pentru mine.." gândește fata, obrajii ei începând să prindă o culoare rozalie.

-Îmi place să te văd rușinată.Sunt prea frumos, așa-i? își dă Ben cu mâna prin păr.

-Narcisistule, perversule, parșivule.

-Drăguțo, îngâmfato, rușinoaso.

-Vezi ce spui despre mine! se uită urât la Ben.

-Vrei să termin cu drăgălășenia?Ți-am zis de la început că dacă ai prea mult tupeu cu mine, nu o să meargă bine. o apucă de încheietură, dar nu strâns, încât să nu o doară.

-Ești bipolar?

-Ai spus ceva? devenise din nou drăguț, ca și cum ce s-a întâmplat înainte... nu s-a întâmplat.

"Mda..mi-ai răspuns la întrebare într-un mod subtil."

-Nu..

-Mai bine.Oricum, eu sunt dominantul situației. își schimbă dintr-o dată comportamentul, ajungând la cel vechi, avea un rânjet mare pe față, ochii perverși și-au făcut apariția din nou.

Acesta fiind adevăratul Ben, cel care i-a furat atenția lui Blué.

Păreri?:3

Capitolul acesta a fost mai lung fără intenție, dar merge.

Inimă virusată |Ben Drowned FF||Vol I, II, III|✔Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum