Inimă virusată |Ben Drowned FF||Vol I, II, III|✔

#15 [III]

Au trecut aproape zece luni.
Ryu a ajuns în comă, medicii nu îi mai dădeau șanse de supraviețuire.
Lizze intrase în depresie din cauza asta, Rayden încerca așa de mult să gândească pozitiv, încerca să nu își piardă și el cumpătul.

Și Tamisa...tot ce făcea era să dtea lu el.Stătea în fiecare zi la Ryu în salon, îi vorbea, îi cânta piese de dragoste.
De fiecare dată când se punea să se culce pe scaun, lângă patul lui, îi lua mâna întra ei și îi spunea că îl iubește.
De aproape zece luni, casa Tamisei a devenit spitalul.Nu a mai dat pe acasă în timpul ăsta.

-Ryu, chiar sper să ieși din comă...mai știi...când începusem să vorbim prin mesaje toată ziua?Când tot ce făceam era să stăm împreună în pauze la școală?Când ai început să îmi spui...-Tamisa deja începea să suspine necontrolat-...Ta-...Tami-chan...Nici nu știi cât de mult m-am bucurat...De când te-am întâlnit, am vrut să fac în așa fel încât să mă iubești și tu pe mine...Nici nu știi cât de mult am nevoie de dragostea ta, de zâmbetele tale, de vocea ta, de râsul tău colorat...Am nevoie de tine așa de mult...Simt că tu ești ca un drog de care eu sunt dependentă.Tu ești piesa lipsă din tot puzzle-ul meu, Ryu...De aceea, te rog, t-trezește-te!! Tamisa începuse să plângă necontrolat lângă patul lui.

Peste douăzeci de minute, în care Tamisa a plâns, vine doctorul care îl examinase pe Ryu de când a intrat el în spital.

-Domnișoară, scuzați de deranj...dar, am o veste, nu e cea mai bună...dar trebuie să vi-o zic.

-C-Ce veste? Tamisa își ridică capul spre doctor, ea avea ochii roșii mai rău decât persoanele care consumă droguri.

-Suntem în douăzeci și opt iunie, dacă până în treizeci și unu iunie nu se trezește, trebuie să îl deconectăm de la aparate...din păcate...

-POFTIM?!NU!ASTA E DOAR O GLUMĂ PROASTĂ, AȘA-I?!NU ÎL DECONECTAȚI!! Tamisa și-a pierdut mințile deja.

Era inexplicabilă durerea pe care o simțea aceasta.

-Îmi pare rău...Dar avem și alți pacienți de adus...Nu îl putem ține aici pentru totdeauna... doctorul oftează și iese din salon.

"N-Nu...Viitorul meu, viitorul nostru împreună...Nu s-a dus, nu?Nu se poate.E imposibil, nu e adevarăt!NU E ADEVĂRAT!NIMIC NU E ADEVĂRAT!!"

"De...ce...?"

"Înnebunesc..."

"Simt că mor pe dinăuntru..."

"Tremur..."

"Respir săcădat..."

"Mor."

Tamisa leșină.A cedat.

Abia peste ceva timp când niște asistente intră în salon, acestea o internează și pe ea.

Din fericire, nu era prea târziu.

Amândoi erau internați, unul lângă altul pe paturile de spital.
Sentimentele li se împărțeau în abisul în care amândoi au început să zacă.

Tamisa chiar dacă era în starea de leșin, i-a curs o lacrimă.

Huh?Unde sunt?Unde e Tamisa?Unde e mama?Unde e tata?

E cineva?!Sunt singur în locul ăsta negru și gol de probabil cinci sau șase luni.Tot ce fac este să dorm, dar totuși nu mi-e foame, nu mi-e frig, nu mi-e cald.Unde sunt?De ce Tamisa nu e lângă mine?

Din mintea lui Ryu

______________________________________

Unde am ajuns?Țin minte că eram în salonul de spital...lângă Ryu...

Sunt în Rai?Am murit?Dacă da, atunci Ryu unde e...?De ce nu îl găsesc?

Nu are cum să fie în Iad, nu a făcut nimic rău.
Dacă e așa...înseamnă că...încă...TRĂIEȘTE?!
Ce fericită sunt!!Totuși...eu cum pot ajunge înapoi la el?Trebuie să ajung...poate m-a uitat...poate nu-și mai aduce aminte de mine...

Nu!Tamisa, gândește pozitiv!Trebuie să ieși de aici!Trebuie să mergi la Ryu!

Din mintea Tamisei

______________________________________

Se auzea un sunet care dăuna dureri timpanelor, ce putea fi?

"Ce e sunetul ăsta oribil?..."

Tamisa a avut noroc, a fost decât o cădere la calciu și plus șocul primit de la vestea doctorului a făcut-o să leșine.

-Unde e Ryu?! se ridică Tamisa în capul oaselor brusc, făcându-le pe asistente să tresară.

-Este...aici... acestea au plecat capul.

-Ce?!De ce sunteți triste?!De ce vă uitați așa?!! Tamisa își întoarce capul spre patul lui Ryu.

Aparatul care îi arăta bătăile inimii s-a oprit.

-Nu...E imposibil!!

[Iar a fost try not to cry pt mine:"))]