~peste 2 ani~
Blué are nouăsprezece ani acum, și Ben douăzeci și patru.
Acum cei doi locuiesc în casa lui Blué, fiind fericiți unul cu celălalt.
Ben s-a maturizat și mai mult decât era, dar tot arătându-și mult iubirea pentru "ținta" ei.
Blué era la fel, o persoană curioasă, drăguță cu toată lumea, inocentă în mare parte.
De când Ben reapăruse, ea a ajuns o persoană minunată.Nu mai era rece, începuse să fie foarte inimoasă, ajuta pe oricine.Ea era fata pe care Ben și-o dorea pentru toată viața ca om, și pentru viața de apoi.
-Been, plec la facultate! strigă Blué spre Ben, care era în bucătărie.
Blondul vine imediat la ea și o sărută apăsat și lung, ca în fiecare dimineață.
-Să ai grijă, dulceață.Te iubesc. îi dă o palmă peste fund, asta fiind ceva normal, și îi face cu mâna, Blué întorcându-i gestul.
Când ea ajunge la facultate, orele se desfășoară normal, avea aceeași colegi nașpa, aceleași fete care se comportau nasol cu ea, aceeași profesori nepăsători.
La a treia oră, când era pauză defapt, ea rămâne singură în sala de curs, ceilalți ieșind în curtea facultății, să fumeze sau să tragă puțin pe nas pe la intrările din spate.
Ea a rămas în sală, citind.Aerul care aerisea clasa mare era curat, nu plin de fum de țigară, deci ei fumau în spatele facultății momentan.
Ușa se aude ca fiind deschisă, odată cu deschiderea ei, simțindu-se și un puternic miros de țigară cu droguri.
Blué înghite în sec, încercând să se facă mică în banca ei.
Păcat că n-a avut noroc.-Hei, tu, aia care învață mereu degeaba! vorbește cel care intrase, avea vocea destul de instabilă din cauza prafului pe care l-a consumat.
Blué nu răspunde, încercând să evite și contactul vizual.
-Hei!!Nu mă ignora!! aude pași care se apropie și inima începe să îi bată cu putere, ca și cum i-ar lua-o la fugă.
Fără Ben nu avea nici o apărare.
Tipul drogat îi pune mâna pe umăr și o întoarce cu fața la el, brusc.
-Să vezi ce o să pățești dacă mă mai ignori așa!
-Lasă-mă!! se zbate, pentru că o ținea de încheieturi.
-Heh, s-o crezi tu. scoate din borseta pe care el o avea o siringă care era pusă într-un loc bun încât să nu se rupă acul sau să nu curgă serul.
Blué încearcă să urle dar ăla îi pune mâna la gură, nu mai avea nici o scăpare.
Tipul se apropia cu siringa de gâtul ei, era un moment de disperare pentru ea.
Când acul aproape îi străpungea pielea, o mână de două ori mai mare îl oprește, aruncând-ul în perete, făcându-se vânt destul de aprig în sala de clasă.Blué se uită la persoana care a salvat-o.
Era Ben.Ea începe să plângă ca un copil mic și se face mică într-un colț, uitându-se la ei cum se bat.Defapt, uitându-se la Ben cum îl bate.
-Te iei de ea? se vedea foarte tare că Ben era nervos, avea o venă pe gât care aproape îi pocnea de la nervi.Ochii îi erau negrii și îi curgea sânge închis la culoare din ei, nu și-a mai luat forma asta de când a vrut ca Blué să vadă cum era el defapt.
-N-Nu!!Nu m-am luat!!E greșit!!
-Ba nu.O să mori. arată un zâmbet drăgălaș și îl strânge de gât, așa de tare încât i-a ieșit sângele pe gură.
După ce Ben vede că tipul era leșinat acolo, merge la geam și îl aruncă fix în tomberon.
"Ben e savage." se gândea Blué puțin și zâmbește scurt.
-Haide dulceață, mergem acasă. o ia de mână și o scoate din facultate.
"O să o mut de aici.Să se omoare ăia între ei, de iubita mea nu o să se atingă nici unul."
-Mersi, Ben. îl sărută scurt și îl ține de mână.
Ben zâmbește scurt.
-O să ai o problemă dacă te voi muta la o altă facultate?Care este de fete sau ceva de genul?
-Nu mă deranjează.Oricum eu nu am treabă cu alți băieți.Știi că doar pe tine te iubesc. Blué îi zâmbește drăguț.
-Mă bucur. zâmbește. Și eu doar pe tine te iubesc.Defapt, și pe copilul nostru o să îl iubesc.
-Oh daa!Eu vreau băiețel!
-Și eu. zâmbește Ben și o mângâie pe căpșor.
"Nu îmi vine să cred că dintr-un copil ca ea va ieși altul mai micuț." Ben zâmbind larg la gândul ăsta.
CITEȘTI
Inimă virusată |Ben Drowned FF||Vol I, II, III|✔
Romance{Carte terminată} Un anonim care se însemnează ca "B.D.,, atunci când vorbește cu așa numita țintă Blué pentru prima oară, o fată de 16 ani, prin mesaje, o face pe aceasta să își stârnească interesul pentru el. Mesajele erau dese, anonimul...