flower

Cap. 1

Înaintând pe holurile școlii cu pași mici și mâinile în buzunarele gecii de piele,băiatul cu părul gri încerca să se concentreze pe versurile melodiei rock,ce îi exploda în urechi cu ajutorul căștilor albe,și să nu bage în seamă privirile reci și pline de batjocură care îl ținteau în drumul său târâit spre sala de clasă.

Își lăsă privirea în podea,fiind hotărât să ignore prezența fiecărei ființe umane de pe acel hol.Toți îi urmăreau pașii leneși,fețele lor formând grimase dezgustate la vederea părului său ciudat și hainelor ce dădeau senzația că urma să meargă la o înmormântare,deși lanțurile agățate de blugii negri,rupți până la refuz,lănțicul de argint cu o formă ciudată atașată și cerceii negrii care îi acopereau jumătate din urechea stângă nu făceau altceva decât să dea ideea că băiatul nu era altceva decât un alt copil râzvrătit.Totuși,nimic nu li se părea mai ciudat colegilor băiatului decât tatuajele ce îi acopereau gântul și mâinile,cel puțin atât puteau vedea în acea zi,toți știau ca alea nu erau singurele locuri unde pielea lui palida fusese pătată cu acea cerneală,ciudată în ochii tuturor.

Din spatele lui veni o persoană în grabă și,parcă nevăzându-l,se ciocni de el,făcându-i trupul firav să facă cunoștință cu podeaua,iar geanta ce o avea agățată de umăr să zboare la câțiva pași depărtate de el.Din geanta de piele neagră,care era lăsată deschisă într-un mod neglijent,ieșiră câteva caiete ce aveau copertele măzgălite în cerneală roșie și neagră,ajungând la picioarele unei fete încălțate cu pantofi cu tocuri cui,foarte înalte.Fata râdea de parcă faptul că cenușiul căzuse era un lucru mai mult ca amuzant.

-Oh,Kamisama!Gomenasai! (N/A: Oh,Dumnezeule!Îmi pare rău!) exclamă o voce de băiat.

Cenușiul își ciufuli părul,apoi își ridică privirea spre tipul care se aplecă îngrijorat asupra lui.Se încruntă nedumerit,dar în același timp nemulțumit de întâmplarea anterioară.Băiatul cu părul liliachiu chicotește,dându-și seama că a vorbit iar în japoneză.

-Iartă-mă.Nu am vrut să te rănesc.spune acesta întinzând mâna spre băiatul cu părul gri în dorința de a-l ajuta să se ridice.

În Schimb,cenușiul îi ignoră mâna întinsă și începuse să își adune lucrurile.Când termină,se ridică lent,pufnind plicisit și,după ce îi mai aruncă o privire liliachiului cu ochi de smoală,își continuă drumul liniștit,ignorând în continuare privirile pline de ură ale elevilor de pe hol.

Liliachiul,care rămăsese pironit în mijlocul holului,continua să îl urmărească cu privirea pe băiatul cu părul gri până dispăru din raza lui vizuală,pierzându-se printre zecile de elevi.

-Hei,frumosule!Ești nou?se aude o voce pițigăiată din dreapta lui.

Liliachiul se întoarse spre persoana a cărei voce îi viola auzul fin.

-Da.spune acesta privind-o pe fata îmbrăcată prea sumar pentru o elevă de liceu.

-Ah.Nu îți face griji pentru ciudatul de Min Yoongi.E doar un experiment eșuat ce poluează aerul degeaba.spune acesta,un zâmbet lingușitor făcându-și apariția pe buzele ei date cu prea mult ruj.

Băiatul mai avea puțin și îi dădea una peste gura aia umflată cu pompa.Cine se credea ea să judece?

-Cum te numești scumpete?îl întreabă apropiindu-se de el și își lipi sânii plasticați de brațul tânărului.

-Ai vrea să știi nu-i așa?rânji acesta răutăcios.

-Poftim?întrebă fata luată prin surprindere în timp ce liliavhiul își trase brațul din strânsoarea ei.

Baiatul chicoti în timp ce se îndepărtă de ea.Când făcu mai mult de cinci pași se opri.

-Mă numesc Kim Taehyung.Ai face bine să ți minte numele ăsta.Vei știi cine ți-a astupat gura aia plină de botox.spuse el cu aroganță,apoi continuă să se îndepărteze.

Toți cei ce rămăseseră în urmă îi priveau silueta dispărând,șocați fiind.Fata pe care o înjosise cu zâmbetul pe buze scoțând un sunet ce părea combinația dintre un țipăt și o exclamație bătu nemulțumită cu tocul în podea,aproape făcând o mică gaură.

Cenușiul ajunse în cele din urmă în clasă,unde se aflau mai mulți colegi de-ai săi jucând un joc de cărți.

-Ya!Min!Hai și joacă cu noi!exclamă unul din băieți cu un rânjet răutăciuos.

Yoongi scutură din cap într-o dezaprobare și se îndreptă tăcut spre banca sa.

-De ce îl chemi?El e prea perfect ca să stea cu noi.râde un alt băiat gesticulând batjocoritor.

Privirile celor doi se întâlnesc și rânjesc malefic,ridicându-se brusc,cărțile din mâinile lor găsindu-și sfârșitul pe jos.Ambii se îndreaptară tăcuți și cu zâmbete ciudate pe față spre cenușiul care se așezase în ultima bancă de la fereastră.

Yoongi continua să asculte muzică,acum având capul sprijinit în mâna dreaptă și privirea pierdută undeva în zare cât timp colegii săi se apropiau de el cu pași mari.Atunci când ajunseră la banca băiatului,aceștia l-au înconjurat,blocându-i viziunea spre cerul ciudat de însorit și gândurile despre nemurirea sufletului.

-Ya!Ciudatule!Îndrăznești să ne ignori?!se răstește cel care îl invitase să se joace cărți cu ei.

Băiatul cu părul gri nu îi răspunse,lăsându-și privirea asupra băncii vrând să îi facă să dispară și,deși nu auzise ce îi spuse colegul său,știa că nu voia să se mai afle acolo.De ce nu rămăsese acasă în acea zi?Oricum fusese un eșec încă de la începutul ei.

-Ya!Răspunde!exclamă tot el smulgându-i căștile albe din urechi.

Cenușiul își strânge pleoapele,ascunzându-și irișii ce păreau un izvor al nopții.Voia acasă.

Brusc,o mână se încleștă în părul său,ridicându-i capul cu forța.

"Nu ești decât o curvă!"o voce își face simțită prezența în mintea sa.

Ochii lui se umpluseră de lacrimi,cauzând râsul celorlalți adoleșcenți.Privirea lui se pierduse printre colegii săi,oprindu-se asupra siluetei care se profila în fața clasei.Persoana rânji,apoi începu să râdă.Mâinile tremurânde ale lui Yoongi se așezaseră asupra urechilor sale în dorința de a nu mai auzi acele râsete macabre care se suprapuneau cu cele batjocoritoare ale colegilor săi.Deși avea lacrimi în ochi,nu îndrăzni să le dea drumul.El nu plângea,nu voia să o facă.

Brusc,totul s-a oprit.Gălăgia din jurul lui dispărând odată cu risipirea mulțimii ce îi înconjura banca în care stătea singur.Pe ușă intră un bărbat scund,cu părul alb,pieptănat într-o parte și ochelari.Acesta era urmat îndeaproape de încă o persoană.

-Bună ziua.salută profesorul fără să prezinte o expresie anume.

Toți elevii,care se ridiaseră între timp - toți mai puțin Yoongi,care nu își putea controla tremurul genunchilor datorită micii crize care părea că avea să înceapă - și îl salutară politicos pe profesorul bătrân.

-Diriginta voastră nu a putut ajunge astăzi,așa că m-a rugat să vi-l prezint eu pe noul vostru coleg,având în vedere că prima oră aveți fizică.explică bătrânul prezența băiatului pe care puțini dintre ei apucaseră să îl cunoască.La îndemnul profesorului,băiatul cu păr ciudat începu să se prezinte:

-Bună!Numele meu este Kim Taehyung,dar toată lumea îmi spune V și m-am mutat aici din Busan.Este posibil ca unii dintre voi să mă cunoască deoarece am locuit aici,in Daegu,o vreme.Totuși,dacă sunt persoane care nu ma cunosc,sper să ne înțelegem bine.

Profesorul nu așteptă ca elevii curioși să mai pună întrebări,invitându-l pe șaten să ia loc.Privirea lui abisală se învârti puțin prin clasă,zâmbind când dădu de capul de cenușă al băiatului de pe hol,dar nu merse spre el,o luă printre băncile de o singură persoană,așezându-se într-una din băncile din mijlocul clasei - singura goală - .