flower

Cap. 48

În urmă cu treizeci de ani

Kim Yunjin tremura din toate încheieturile. Îi era frică să-i spună iubitului ei că a rămas însărcinată. Știa ce o aștepta când acesta va venii acasă. Era ciclul vieții ei. Donghan venea acasă, se folosea de ea, adormea îmbibat în alcool, se trezea, se ducea la muncă și venea din nou acasă. Nu era în cea mai fericită situație în care putea fi vreodată, dar măcar avea un acoperiș deasupra capului. Mama sa a murit de cancer, când aceasta încă avea o vârstă fragilă. Tatăl ei nu a vrut-o nicio clipă, dar a continuat să o crescă pentru a împlinii dorința fostei sale soții pe care a iubit-o nespus de mult. Imediat ce a împlinit vârsta de optsprezece ani, Yunjin, a fost dată afară din casă. Yunjin a locuit o perioadă scurtă la o colegă de a sa de liceu, până când l-a întâlnit pe Donghan, actualul său iubit. Nu era cel mai bun iubit din lume, dar era al ei.

În acea seară, Yunjin nu a închis un ochi de frică. Donghan nu mai venise acasă și îi era frică să nu i se fi întâmplat ceva, deoarece știa că în acest caz nu va avea unde locui din nou.

În timp ce își fierbea apa pentru un ceai calmant, aceasta a fost chemată la ușă, de către soneria ce nu se mai oprea din făcut zgomot. Fața i s-a albit instant când a văzut cei doi ofițeri de poliție.

"S-a întâmplat ceva, domnilor?" A întrebat femeia cu o voce răgușită și neliniștită.

"Sunteți iubita lui Kim Donghan, Kim Yunjin?"

"D-da."

"Urmați-ne." A spus unul dintre polițiști, iar Yunjin i-a urmat pe scările blocului, iar apoi în mașină.

În acea zi, Yunjin a aflat că Donghan a fost găsit mort din cauza unei come alcoolice, iar că toată averea acestuia de o sută de dolari a fost moștenită de Yunjin.

Peste opt luni mai târziu

În frigul crunt al iernii, Yunjin și-a așeazat copilul pe scările spitalului. Era înfășurat într-o pătura croită de aceasta pe care erau țesute cu litere aurii:"Kim Byeongkwan". Era numele primului ei copil. Primul ei copil și deja îl abandona. I se rupea sufletul știind că trebuia să-l părăsească, dar acel copil nevinovat, nu merita să stea în frigul iernii, nemâncat, deoarece nimeni nu o primea pe mama sa la muncă, din cauză că nimeni nu voia să aganjeze un om al străzii.

"Mama te va iubii mereu." Femeia și-a sărutat pruncul pe frunte pentru ultima oară și s-a făcut de nevăzut în întunericul iernii.

Un doctor ce fusese chemat de urgență la spital, găsește pe scările acestuia micuțul ghemotoc și îl aduce înăuntrul spitalului. Nu era primul copil pe care îl găsea abandonat și nici ultimul.

Peste cinci ani

Yunjin era la un colț de stradă, cu mâna întinsă, așteptând ca cuiva să i se facă milă de ea. Nu mai avea niciun scop de la moartea lui Donghan. Imediat după ce a murit acesta a trebuit să plătească utilitățile și chiria ce au costat-o șaptezeci de dolari, iar apoi a trebuit să se mute pe străzi și să cumpere câte o porție de ramen pe zi, pentru a ține cât mai mult de cei treizeci de dolari care i-au mai rămas. Copilul dinăuntrul ei a continuat să se dezvolte armonios.

După ce și-a născut copilul, nu a mai avut niciun ban. Nimeni nu o accepta. Toată lumea care o vedea pe stradă o ignora sau o împingeau mai departe.

"Pleacă de aici, om dezgustător!" A țipat adolescenta la femeia ce nu i-a făcut nimic. Un domn ce aștepta să-și primească comanda la o cafenea de alături a auzit glasul fetei și a ieșit imediat din cafenea pentru a o pune la punct pe acea adolescentă. Era doar un copil ce nu își permitea să vorbească atât de urât cu un adult.

Min Woohyun se apropie de locul întâmplării și vede o fată cum era gata să plesnească un om al străzii. I-a apucat mâna fatei la timp și a impins-o mai departe.

"Cum îți permiți să te comporți așa cu cineva mai în vârstă!?"

"Îmi pare rău, aj一" Bărbatul i-a făcut un semn să tacă și să plece.

"Vino cu mine, am un loc cald și pot să te ajut să te pui pe picioare. Sunt Min Woohyun." S-a prezentat bărbatul, întinzându-și mâna spre femeie. Yunjin a rămas șocată de gestul acestuia. Nimeni nu mai fusese atât de bun cu ea niciodată.

"Kim Yunjin." A șoptit bruneta timidă.

"Kim Yunjin-ah, un nume frumos pentru o fată frumoasă."

Peste trei ani

"Yunjin-ah, poți să o faci! Știu că o poți face!" A încurajat-o Woohyun pe soția sa. Femeia a țipat de durere când a împins pentru ultima dată în acea seară. Un mic plânset se aude de la un mic copil ce dădea din mânuțe și picioare pentru a-și găsi mama.

Yunjin a întins mâinile după copilul ei, și când l-a primit l-a strâns puternic în brațele sale. Woohyun se apropie de cele două persoane care i-au făcut lumea mai bună și îi sărută pe fiecare pe frunte.

"Îl cheamă Min Yoongi." A răspuns femeia când a fost întrebată de către asistentă pentru a i se putea face certificatul de naștere, micului său nou-născut.

În urmă cu opt ani

"Nu, nu, nu, mamă!" A țipat adolescentul după mama sa ce nu mai răspundea la resuscitarea pe care medicii i-o făceau.

"Puștiule, nu mai putem face nimic." I-a spus Byeongkwan cu o față îndurerată. Yoongi se prelinge pe zidul spitalului și și-a pus mâinile peste urechi. Nu voia să accepte adevărul, nu voia să fie orfan.

Byeongkwan s-a așezat lângă Yoongi pe jos și i-a strâns mâna ușor.

"Acum ești pe cont propriu băiete, exact cum am fost eu toată viața." Lacrimi amare încep să se prelingă pe fața acestuia.

"Te iubesc, mami." A șoptit acesta cu ultima putere.

End of flash back