flower

Cap. 20

Mușcase zgomotos din mărul roșu din mâna sa mică și începuse să mestecând leneș, apoi oftă oarecum trist. Își ura viața și tot ce îl lega de aceasta. Și-ar fi dorit să renunțe la ea, dar ceva îl oprea. El. Acel el care îl făcea să simtă cum corpul său renunță la a mai colabora cu creierul. Acel el care era iubitul său datorită unui amărât de pariu. Și totuși, se bucura că acel băiat cu păr de aur era al lui. Iubitul lui.

Ușa băii se deschise, pe ea ieșind un băiat înalt și blond. Picioarele tânărului cu păr de aur se îndreptară spre oglinda uriașă, cu ramă din lemn de abanos ce era pe peretele din dreapta patului în care era cocoțat cel mai mic ca vârstă și înalțime. Își trecuse mâinile prin părul umed și se privi în ochi atent. Cel mic nu putea să citească nimic din acțiunile hyung-ului său. Privirea de soală a blondului se îndreptă spre cel din pat, privindu-i trupul firav prin oglindă.

-Jimin..., vocea sa joasă, ușor răgușită se auzi în încăpere, iar cel mic îi privi ceafa. Uneori mă întreb de unde pasiunea asta a ta pentru mere. Merele roșii..., continuă blondul să vorbească.

-Nu știu, hyung...

De fapt știa. Oarecum. Era un lucru pe care nimeni înafară de el nu-l știa. Un lucru pe care prefera să-l țină ascuns de toți. Aproape toți. Oarecum. Singurul lucru pe care și-l amintea era un măr roșu. Un măr roșu într-o mână feminină, cu degete lungi și subțiri, piele albă, care pare atât de fină. Acea mâna îi întindea acel măr și acele cuvinte...

"Uite, Jimin. Acesta va fi simbolul minciunii tale...", acel surâs dulce.

Niciodată nu știuse la ce fel de minciună se referea acela voce și de ce acela era singurul lucru pe care îl știa dinainte să împlinească vârsta de cinsprezece ani, când avusese un accident, din spusele medicilor de la spital, iar familia sa dispăruse fără urmă. Nu știa nimic despre ei, deci nu suferise prea mult, dar în lipsa lor, posibilitatea de a afla cine era înainte și de a-și recupera amintirile era aproape nulă. Asta e ceea ce știa cel cu părul auriu despre el. Că nu-și amintea nimic. Nu-i spusese niciodată despre acel măr roșu sau așa-zisa minciună. I se părea că nu avea nici o noimă să-i spună despre acest lucru care nu avea nici un fel de însemnătate. Ce minciună? A cui era acea voce? Întrebările acestea îl măcinau, dar oftă la realizase că nu avea să primească răspuns la acestea.

-Ești bine?, glasul celui mai mare se auzise de data asta mai aproape și îl făcu pe tânărul Jimin să-și ridice privirea de la măr și să dea ochii cu privirea profundă a celui mai mare, care era la câțiva centimetrii depărare de chipul său.

-Ah? D-Da..., se bâlbâi portocaliul luat prin surprindere.

Când ajunsese așa de repede lângă el? Atât de silențios?

-Nu-ți face griji, Namjoon-hyung., îi zâmbi liniștitor.

-Iar te gândești la aia?, își înclină Namjoon capul într-un mod drăguț și își ridică o sprânceană.

-Hyung..., șopti tânarul cu părul de culoarea portocalelor când cel mare se ridică din poziția lui de "capră" de pe marginea patului și îl trase de mâna spre el, Jimin ajungând pe genunchi în pat.

Namjoon îi sărutase buzele umede și roz.

-Vino!, zâmbi acesta luând în brațele sale trupul firav al portocaliului.

-Unde mergem, hyung?, întrebase nedumerit cel mic.

-Să-ți facem niște amintiri noi., chicoti blondul ieșind pe ușă. Și nu mă mai numi "hyung". Sunt iubitul tău, micuțule, nu fratele tău mai mare sau un prieten simplu cum ar fi idiotul de Yoongi. Tipul ăla ar fi în stare să-l facă și pe Seokjin să-l numească "hyung"., râse Namjoon cât timp cobora scările spre parter.

Jimin tăcu. Într-un fel se bucura de atenția oferită de Namjoon amneziei lui. Namjoon chiar încercase să-i găsească familia și a angajat un detectiv privat renumit în întreaga Asie, dar și peste hotarele ei. Și totuși, uneori își dorea să știe. Chiar dacă amintirile sale ar fi fost unele triste. Să știe că, undeva acolo, a existat cândva o femeie pe care o striga "eomma" cu glasul acela pițigăiat de copil, care lui îi părea atât de enervant. Sau acel "appa" care să-l învețe să se dea cu bicicleta și să-i vorbească despre fete. Dar fetele erau anulate având în vedere circumstanțele în care el era înfășurat ca o liană în jurul unui trup puternic, mascului, al unui băiat blond, în timp ce mama acestuia îi privea uimită de pe canapea.

-Hei, eomma! Pa, eomma!, salută blondul. Lasă că măpupi când vin., adăugă tânărul repezit când femeia vruse să se ridice.

-Bună ziua, doamnă Kim! La revedere, doamnă Kim!, salută și Jimin roșu până în vârful urechilor de poziția în care era pus și o auzi râzând în hohote cât timp ieșeau pe ușa casei.

-Deci, domișorule Park., zâmbi ștrengar Namjoon. Ce dorești să faci azi?

-Mm..., zâmbi dulce tânărul părând că intra în jocul blondului. Cred că voi mânca fructe de mare la un restaurant d-ăla fițos pentru că sunt o afurisită de divă și apoi... La teatru.

Namjoon îl privise atent pentru o secundă, apoi chicoti.

-Fructe de mare și teatru să fie!, exclamase plin de viață blondul și pașii săi o luaseră spre mașina sa roșie.

-Stai, ce?, se trezi Jimin să întrebe când realizase că deja era pe scaunul din dreapta șoferului cu centura pusă, iar Namjoon ocolea mașina pentru a ajunge la volan. Namjoon! Am glumit!, exclamase agitat.

Namjoon mormăi ce imposibil de înteles și își întoarse privirea spre prortocaliul ce se comporta de parcă băuse sifon.

-Te iubesc!, spuse din senin.

-Poftim?, întrebase Jimin spășit.

-Te iubesc. Te iubesc atât de tare că mă enervezi cu tot ce însemni tu. Uneori îmi vine să-ți dau una pentru a-ți distruge frumusețea asta afurisit de angelică. Ești perfect. Ești un copil și un adult. Te iubesc chiar dacă nu știm nimic despre tine și viața ta dinainte de accidentul ăla. Te iubesc chiar dacă nu mi-ai spus despre acel măr pe care îl tot visezi. Te iubesc chiar și așa. Aș face orice pentru tine, bine? Chiar dacă asta înseamnă că vom mânca fructe de mare la micul dejun într-o dimineață de sâmbătă. Chiar dacă vei cere să vezi cea mai plictisitoare și, îți spun că va fi atât de plictisitoare că voi vrea să mă bag sub scaun, piesa de teatru. Ok? Te iubesc. Acum hai să mâncăm acele afurisite de fructe de mare.

Odată cu discursul care îl bulversase total pe băiatul de culoarea portocalelor bine coapte, Namjoon roti cheia în contact și porni mașina ieșind din parcarea reședinței Kim fără a-i mai da lui Jimin dreptul la replică.