flower

Cap. 27

Din privirea lui putea fi cu ușurință observat că era mut de uimire, interiorul său ardea, inima sa lovindu-i coastele cu putere în goana bătăilor sale. Părea că voia afară, iar Yoongi nu știa cum s-o facă să-și calmeze ritmul alert de teama faptului că ar fi putut să audă și cei doi bărbați mai tineri.

-Eomma!, se ausise un mic glas ușor ascuțit, iar cel al cărui păr era lung și mov zâmbise dulce spre mogânldeața ce i se agățase de piciorul drept.

Da... Stilistul vestimentar pe care îl alesese avea un copil de doi ani. Asta însemna că... Taehyung era căsătorit acum? Că îl pierduse de tot? Fără să realizeze, un junghi puternic îi străbătuse trupul, inima sa fiind brusc dureroasă cu privirea la fetița cu păr brunet, îmbrăcată în diferite nunanțe de mov. Movul... Culoarea preferată a lui Taehyung.

Liliachiul se aplecase pentru a lua în brațe micuța copilă și-i zâmbise luându-i între degete năsucul.

-Ce e?, chicotise când fetița făcuse o grimasă drăgălașă.

-Pot să melg cu Sulan să-mi alate sala de instlumente si cea de dans?, întrebase fata cu un zâmbet inocent.

-Cu cine?, întrebase tânărul bărbat și își ridicase privirea când fetița îi arătase cu degetul o femeie destul de tânără. Oh. Cine e ea?

-Secretara mea. Poți s-o lași să meargă cu ea., vorbise cenușiul care se aflase în transă pentru câteva secunde.

-Oh. Bine atunci, dar să fi cuminte!, o atenționase liliachiul lăsând-o pe podea.

Fetița aprobase ascultătoare și plecase cu pași săltați în urma femeii brunete. Taehyung zâmbise larg în urma ei, ochii săi închizându-se ușor odată cu înclinarea capului său spre dreapta, câteva șuvițe lungi și mătăsoase de păr liliachiu alunecând pe pielea fină a obrajilor săi.

-Deci fără eșarfă, da?, îi atrase Soojin atenția, iar liliachiul aprobase zâmbindu-i.

-Da.

Soojin plecase de lângă cei doi când fusese chemat de una dintre fetele din staff pentru a-i retușa machiajul înainte de a începe filmările.

Yoongi rămăsese blocat privind bărbatul tânăr, al cărui păr crescuse extrem de mult în ultimii ani, șuvițele ajungându-i până la talie, punându-i în evidență trăsăturile frumoase. Nu știa ce ar fi trebuit să spună sau dacă ar fi trebuit să spună ceva. Pentru prima dată de când îl cunoștea pe frumosul tânăr nu știa ce să facă, inima sa tremura de emoție, fiind urmată îndeaproape de restul trupului său. Voia să-l strângă în brațe și să-l sărute, dar cum și-ar fi putut permite așaceva după ce l-a rănit în așa fel?

Taehyung, deasemenea, nu știa ce ar fi trebuit să facă, dar, după cum știau cu toții, rămăsese un copil care nu gândea prea mult asupra acțiunilor sale și, luându-l prin surprindere pe cel mare, îi prinse talia între brațele sale subțiri și zâmbise larg cu capul ascuns în pieptul cenușiului. Yoongi își ridicase mâinile, care păreau mai grele ca niciodată, așezându-le în părul celui mai tânăr.

-Mi-ai lipsit, Suga'., șopti Taehyung, iar cenușiul aproape uitase să respire la auzul vocii micuțului.

Yoongi rupse îmbrățișarea cu greu și privise ochii albaștrii ai celui mai mic. De când purta acesta lentile?

-Aș vrea să vorbeșc cu tine, Taehyung., spuse aproape șoptit cenușiul și făcuse un pas spre lift. Vino.

Liliachiul îl urmase îndeaproape, urcând împreună în lift, dar nici unul nu spusese nimic. Stăteau într-o liniște ciudată, care îl făcea pe Taehyung să se înfioare. Nu era în obiceiul său să tacă. Niciodată.

Imediat ce ușile liftului se deschiseseră, cei doi ieșiseră împreună și se îndreptaseră în liniște spre una din ușile de pe unul dintre holurile lungi ale ultimului etaj al agenției. Ușa pe care urmau să intre era chiar ultima și singura neagră din lungul șir de uși gri. Privirea curioasă a lui Taehyung se roti de jur-împrejur și făcuse ochi mari la realizarea unui perete din sticlă, pașii săi parcă îndreptându-se din proprie inițiativă spre acesta, privirea sa căzând peste uriașul oraș. Ochii săi străluceau de curiozitate și încântare în realizarea faptului că nu mai avusese ocazia să vadă orașul în acel fel. Afară ploua, stropii mari de apă lovind clădirile și șoselele din beton, mașinile străduindu-se să înainteze în trafic, iar oamenii fugind prin ploaie pentru a ajunge undeva la adăpost.

Un chicot se desprinse de pe buzele celui mare și se apropiase de tânărul ce își avea mâinile lipite de peretele-geam. O tresărire ușoară a umerilor lui Taehyung îi atrase atenția când își așezase mâinile mari pe șoldurile sale și își sprijinise bărbia de umărul mic al liliachiului.

-Yoongi..., inspirase cel mic.

-Mi-ai lipsit așa mult, Tae... Ai dispărunt așa de brusc..., oftase cenușiul, respirația sa frângându-se lovită de pielea sensibilă a celui mai tânăr. Nu te-am uitat nici o secundă. Am mers în acel spital pentru a mă vindeca și am reușit, am înghițit toate acele pastile îngrozitoare și am purtat acele cămăși de forță fără să mă împotrivesc. Am rezistat cu gândul la tine. Dar când am ieșit de acolo... Tu nu te întorsesei. Tu lipseai. Am terminat totuși și liceul. Și am început să învăț până când într-o zi am cedat și am încercat să mă sinucid. Nici nu știi cât de mult m-a afectat să știu că ai plecat și nu te-ai mai întors, dar nu sunt supărat. Namjoon m-a salvat, altfel muream în flăcări. Tot el m-a trimis aici și mi-a dat acest loc de muncă. Pentru a-mi distrage atenția și a mă ține ocupat. L-am înjurat atunci mult. Practic mă scotea din propria casă. Acum nu mai regret. Mă bucur așa mult să te văd., una din mâinile lui Yoongi a urcat peste mâna mai mică a lui Taehyung, privirea lui fiind blocată pe degetul inelar al acestuia. Dar tu m-ai uitat cel mai probabil. Ai un copil așa de drăgălaș și probabil o iubită sau o logodnică care te așteaptă acasă...

Taehyung scânci la șoaptele celui mare. Buzele de pluș ale cenușiului atingeau aproape insesizabil urechia liliachiului, cel din urmă tremurând ușor.

-Te iubesc așa mult, Taehyung...

Inima lui Taehyung se oprise. O bătaie pierdută. Pornise iar într-un ritm galopant. O lacrimă alunecase pe obrazul rozaliu al celui mic. Îi lipsea, dar nu putea face asta. În capul său mii de gânduri se suprapuneau și nu știa ce să facă.

-Îmi pare rău..., șoptise cu un glas tremurând și plâns, apoi, dintr-o mișcare bruscă îl îndepărtase pe Yoongi și fugi din birou cu pași mari.