flower

Cap. 17

O săptămână întreagă după micul-mare incident a fost doar liniște, Taehyung părea că dispăruse de pe fața pământului, iar Yoongi se întorsese la viața lui obijnuită, cea de dinainte de venirea băiatului cu păr de liliac și ochii negrii ca murele. Era liniște, prea liniște.

Yoongi realiză că prostia lui nu era doar o prostie mare, ci era una uriașă. Ideea era ca totul să fie o joacă. Yoongi și Namjoon erau prieteni de când erau mici și obijnuiau să se provoace unul pe altul la tot felul de prostii. Așa ajunsese Namjoon să fie cu Jimin. Totul era un joc în viața lor. Sau cel puțin așa își impuseră să trăiască în liceu pentru că erau tineri și nu aveau nimic de pierdut. Atunci realiză. Nu conta dacă erai tânăr sau bătrân. Tot puteai pierde ceva, iar Yoongi pierduse ceva important. Încrederea lui Taehyung.

Oftă mut privind banca goală de lângă a sa. Dacă până atunci nu știa cum să scape de Taehyung și toată energia veselă care îl reprezenta, atunci voia să îl vadă zâmbind ușor în timp ce scria ce dicta profesorul. Îi era dor de obijnuința lui Taehyung. Aceea în care el scria, iar Yoongi compunea, dar ce nu știa el era că Yoongi nu compunea aproape niciodată. Avea obiceiul de a-l privi și, în mod ciudat, deși băiatul era ca o muză pentru cenușiu, acesta nu se putea concentra în preajma lui. Taehyung era o sursă de lumină, iar el era o muscă atrasă de lumina acestuia. Voia mai mult și totuși... Primise mai mult și dăduse cu piciorul. Putea renunța la acea prostie de pariu și nu făcuse acest lucru.

"Când ți-am spus că-l vei pierde din prostie nu m-ai crezut...", se auzi o voce răgușită de lângă el, iar băiatul cu păr gri își ridică privirea înmărmurit."Așa nedumerit ești că mă vezi? Tu chiar credeai că poți scăpa de mine?", râse silueta și rânji.

-Ce cauți aici? Parcă scăpasem de tine..., vorbi Yoongi aproape inaudibil, astfel încât colegii lui să nu-l audă.

Silueta se ridică pufnind.

"La fel cum ai crezut că Taehyung te va accepta cu toată prostia ta? Fii serios. Așteaptă doar să îți vadă crizele. Asta dacă mai apucă, poate cedează și se sinucide. Ar trebui să faci și tu asta. Oricum tot ce faci e să rănești și să faci rău. Toți te urăsc. Mama ta te-a părăsit, tatăl tău nu te-a vrut niciodată, iar băiatul pe care îl placi a fugit de tine. Ce motive mai vrei pentu asta?"

-TACI!, răcni băiatul și se ridică de pe scaun, cel din urmă căzând în spatele său datorită ridicării bruște.

Toate privirile din sală se ridicară spre el, neînțelegând ce se întâmplase.

-Domnule Min, aveți ceva de comentat în privința lecției mele?, întrebă profesorul în cele din urmă.

Yoongi își privi mâinile tremurânde și trase aer printre dinți realizând că întreg corpul îi tremura. O criză. Iar.

Expiră rapid și picioarele sale începură să se miște rapid spre ieșirea din sală, curând alergând cu viteză pe holurile școlii, auzind vag printre celelalte voci din capul său glasul profesorului său strigându-l. Nu răspunse. Vocile din capul său nu-i permiteau.

"Mori!"

Părea că o luase pe urmele Liliachiului, dar în cazul său vocile erau doar în capul său.

"Gay idiot!"

Se înecă, simțind cum aerul îl părăsește pentru câteva secunde bune.

"Uită-te la tine. Cine ar putea accepta așaceva?"

Realiză între timp că situația sa nu era cu nimic diferită de a lui Taehyung și că greșise nespus de mult. Capul începuse să îi bubuie.

-Tăceți! Tăceți naibii din gură!, se răsti băiatul alergând spre nicăieri pe stradă, câteva persoane întorcându-și capul spre el nedumerite.

Lacrimi fierbinți începură a aluneca pe chipul palid al cenușiului. Spera din suflet ca acele voci să dispară, dar părea că refuzau să o facă cu înverșunare. Apoi realiză de ce pe o perioadă scurtă de timp vocile și imaginile dispăruseră. Taehyung. Taehyung era mereu acolo și oprea fiecare încercare a vocilor să îl distrugă. Își aminti de mica criză pe care o avu în baie când simți picuri reci pe chipul său, curând pe tot corpul și suspină realizând că ploaia era una puternică când își simți hainele ude și grele. Taehyung apăru atunci de nicăieri, simplul fapt că îi spuse numele făcându-l să revină cu picioarele pe pământ. Dacă voia ca vocile să se oprească, trebuia să meargă la băiatul ce se făcuse dispărut imediat ce prostia sa se aflase în întregul liceu.

Începu să alerge prin mijlocul șoselei, o mașină evitându-l în ultima secundă, continuându-și mai apoi drumul cu un șoder nervos care îl înjura probabil. Privi o secundă în urma mașinii.

"Yoongi!", un glas blând se auzi, iar cenușiul alerga iar.

Nu după mult timp, tânărul ajunsese în fața porții prietenului său cu păr colorat. Bătu disperat cu pumnii în poartă până când aceasta se deschise.

"Yoongi..."

Namjoon apăru de după poartă, iar Yoongi răsufla anevoie.

-Hei..., spuse blondul oarecum dezamăgit, realizând după lacrimile mari ce alunecau pe chipul cenușiului că nu pentru el era acolo.

Yoongi îi confirmase:

-Taehyung..., suspină. Unde e Taehyung?, reformulă mai apoi.

Blondul îi făcuse semn să îl urmeze, acesta conformându-se. Îl urma indeaproape, iar când ajunsese în sufragerie făcuse ochi mari privind tristețea din ochii mari ai lui Mishil, mama lui Taehyung. Aceasta era strânsă în brațe de soțul acesteia, amândoi privind ceva ce se rula la televizor cu chipurile vizibil distruse. Își întoarse și el privirea spre plasma uriașă de pe perete și se încruntă.

Chipul lui Taehyung apăruse pe ecran și Yoongi uitase cum să respire când băiatul începuse să alerge. Era undeva sus pe o schelă de la malul oceanului. Nu-i plăcea ce cedea, iar când picioarele liliachiului se desprinseră cu ușurință de scândura care îl susținea simți cum picioarele îi cedează, ajungând în genunchi. Taehyung cădea în gol spre valurile furioase ale oceanului. Ce făcuse?

"L-ai distrus. Eu ți-am spus.", auzi iar acea voce.

-Nu..., șopti aproape inaudibil. Nu,nu,nu! TAEHYUNG