flower

Cap. 2

Ora se termină relativ repede,iar Yoongi își făcu drum printre zecile de elevi agitați,ieșind din clasă și pierzându-se prin mulțimea de pe hol.Taehyung încercă să fie atent la direcția în care mergea,dar îl pierdu-se imediat ce făcu trei pași pe hol.

Cenușiul pășea prin mulțime,îndreptându-se spre sala de muzică -era singura sală din liceu unde nu era deranjat de nimeni- ,iar când ajunse intră fără să ezite.În mijlocul sălii trona un pian negru mare,dar elegant,fiind înconjurat de alte instrumente de toate formele și mărimile.Pianul era instrumentul lui preferat,singurul care putea să scoată acele sunete sensibile care îl puteau face pe Yoongi să verse lacrimi în amintirea mamei sale.Îi era dor de ea.Ea îl învățase să cânte la pian și tot ea îi arătase cum se compune o piesă.Se așeză alene pe scaunul din fața pianului,scoțându-și partiturile din geanta lăsată veșnic deschisă.Așeză foile pe suprafața pianului și începu să apese clapele pianului cu delicatețe,parcă nevrând să îl rănească în vreun fel.Notele sensibile erau atinse cu ușurință,lăsând camera să fie învăluită de muzica dulce.

Cenușiul adora să compună,dar nu avea cine să îi cânte piesele.El nu putea să cânte,el făcea doar rap,dar chiar și rap rar.Nu avea rost să se străduiască să scrie niște versuri inspirate din viața reală,viața lui,ca mai apoi să le vândă.Prefera să nu mai scrie deloc,dar tot o făcea.Avea nevoie de bani ca să trăiască.

V continua să meargă pe hol,încă vrând să îl găsească pe Yoongi,când auzi sunetul unui pian venind dintr-o sală pe a cărei ușă scria cu litere aurii "Sala de Muzică",ceea ce îl făcu curios.Deschise ușa încet.

Sunetul ușii deschise nu ajunse la urechile cenușiului care era mult prea prins în notele piesei ca să mai bage în seamă ceea ce se întâmpla în jurul său,continuă să cânte,iar noul venit în încăpere a început să îl acompanieze,urmând cu atenție versurile și notele muzicale.Yoongi aproape se oprise din cântat când îi auzi vocea,speriat de faptul că persoana care îl găsi în acea încăpere cântând la pian avea să își bată joc de el la fel ca toți ceilalți.Totuși,nu se opri,continuând și chiar bucurându-se pentru prima dată de cum sunau versurile scrise de el cântate de cineva.Vocea băiatului cu părul mov era atât de maleabilă,putând să atingă atât notele înalte cât și cele joase cu o ușurință demnă de un idol,iar asta îl fascina pe Yoongi.Zâmbetul său de ursuleț adormit se creionă pe buzele sale după atât de mult timp.Nu știa ce căuta acel băiat ciudat acolo și de ce îi cânta piesa de parcă o putea simți,de parcă făcea parte din el și îl descria perferct,dar adora cum băiatul cu păr de liliac exprima sentimente atât de puternice doar cu mișcarea buzelor sale pline și atât de rozalii.

-Ce faci aici?întreabă cel cu părul gri.

-Te căutam.Am vrut să te întreb dacă ai putea să îmi arăți școala.spune Taehyung arătându-i un zâmbet dreptunghiular.

Yoongi pufnește sarcastic:

-Dah.Și ai venit la mine pentru că nimeni altcineva nu a vrut să facă asta.și se încruntă.Ce vrei?Sunt sigur că nu ai venit aici doar ca să vezi ce se cântă și să vezi dacă poți participa și tu.

-Defapt...băiatul ezită să răspundă știind că va părea ciudat,dar răsuflă neputincios văzând privirea de gheață cu care îl săgeta cenușiul.Te-am urmărit,bine?Am vrut să te rog să îmi arăți școala,nu cunosc pe nimeni aici...

-Minți!se încruntă Yoongi.Sunt sigur că știi mai mult de jumătate din elevii școlii ăsteia.Ca vrei?!

Liliachiul se apropie de pian,se aplecă peste el,sprijinindu-se în coate și îl privește pe cenușiu cu privirea lui abisală,Yoongi aproape pierzându-se în ochii lui,dar clipește rapid de mai multe ori,scăpând de nevoia de a se holba la cele două perle negre ale lui Taehyung.

-Ești ciudat.Ești diferit.Prea diferit.Vreau să știu ce te face diferit și să îți aflu secretele.spune tânărul cu părul mov serios.

Yoongi chicotește și apoi se încruntă.

-Bănuiam că ești nebun,dar nici chiar așa.Ai tras ceva pe nas?își ridică acesta sprânceana stângă.

-Nu sunt nebun.Ești primul pe care nu îl pot citi cu adevărat.Nu îmi pot da seama care e adevărata ta personalitate.Pare că acest gri te definește,își trece degetele mâinii stângi printre firele răzlețe de păr,dar știu că nu-i așa.În interiorul tău ești mult mai colorat decât lași să pară și vreau să știu de ce ai transformat toate aceste culori ale unei colonii de fluturi într-un fluture negru.

-Bine,filozofule,acum ești și mai ciudat.îi îndepărtează mâinile nemulțumit.Ce-ar fi să mă lași în pace?Dacă vrei să îți bați joc de mine poți pleca dracului.M-am săturat.

Liliachiul chicotise.Cenușiul era amuzant prin seriozitatea sa.Refuza să îl lase să se apropie și,deși nu îl cunoștea de multă vreme știa că voia să îl descopere.Părea așa interesant cu ochii aceia mici și obosiți,negrii ca abanosul și care nu exprimau nimic.Părea așa gol de sentimente.Ca un mort.Nici un mișchi de pe chipul său nu era încordat,buzele lui într-o linie dreaptă erau ușor rozalii și păreau foarte fine și moi.Liliachiul ar fi vrut să le atingă și poate chiar să le guste.Pielea lui albă ca laptele părea fină,nici un rid neîndrăznit să îi strice frumusețea palidă.Frumusețea lui nu strălucea,fiind aproape stinsă,dar tot ieșea în evidență.Nu prin părul cenușiu,nici acea multitudine de cercei din urechea stângă și nici hainele negre care îi făveau trupul firav să pară și mai slab decât era în realitate.Era el și era atât de frumos,ca un înger curat ca un nufăr,obligat să trăiască într-o lume murdară și plină de păcat.Păcat în care,cu timpul,acel băiat cu păr gri căzu,ajunse să se scalde,întunericul care îi definea look-ul acaparândul-l.Toate astea puteau speria pe alții,dar,în cazul celui cu păr mov,toate astea erau ceva atractiv,dorința de a-și satisface curiozitatea fiind atât de mare.

Brusc,buzele celui cu păr mov se curbară într-un zâmbet dulce și luminos,făcându-l pe cel care,în mod clar,era mai mic ca Yoongi să arate ciudat de drăgălaș.

-Ne.Numele meu este Kim Taehyung și de azi înainte voi fi cel mai bun prineten al tău.spune acesta hotărât,nelăsându-l să comenteze.

Cenușiul se încruntă,dar nu spune nimic,privind clapele pianului cu atenție.Nu îl voia pe acel băiat în preajma lui.Era enervant de băgăcios,pretinzând că el știe totul când defapt nu știa nimic.Era sigur că tot ce voia era să își bată joc de mintea sa blolnavă.