flower

Cap. 39

Yoongi își oprește alarma enervantă și când vrea să se dea jos din pat, o mână micuță îl prinde de tricou.

"Nu pleca, appa~" Îl roagă Yoonga pe jumătate adormită. Nu putea să conștientizeze foarte bine lucrurile, dar știa că nu vrea ca acea prezență caldă de lângă ea să plece. Pentru că acea prezență caldă de lângă ea era appa al ei, pentru că Taehyung era complet diferit în viziunea de copil a Yoongăi.

Taehyung pentru Yoonga era ca o floare, iar ea era un mic gândăcel. Floarea hrănea de fiecare dată gândăcelul când acestuia îi era foame și îl adăpostea de vremea rea, astfel încât nicio picătură de apă să-l atingă și să-l omoare. Mai pe scurt, Taehyung era ca o oază în deșert pentru un călător însetat ca Yoonga, dar aceeași oază putea seca, iar Yoonga era pedepsită pe motive pe care numai violetul le înțelegea.

Yoongi îi apucă mânuța în mâna sa și o mângâie ușor cu degetul mare. Îi dă fierele de păr la oparte și îi așterne un sărut protector pe fruntea catifelată.

"Appa se duce la baie și se va întoarce. Promit." Fetița aprobă ușor cu ochii pe jumătate deschiși, iar Yoongi își dă seama că acela era semnalul lui să plece.

Când iese din baie complet îmbrăcat și gata de lucru din punct de vedere fizic, o observă pe Yoonga cum dormea buștean, de parcă acum câteva minute nu se trezise sau îi vorbise. Cenușiul mai aruncă o singură privire spre fetița ce dormea liniștită în patul său, ca mai apoi să închidă ușor ușa și să se ducă să pregătească micul de jun. Nu avea de gând să mănânce, dar Yoonga și Taehyung trebuiau să mănânce, și își amintește de pe vreama când mama lui trăia cât de frumoase erau diminețile când se trezea și avea micul de jun gata ca să fie mâncat. Yoongi zâmbește nostalgic la amintirea cu mama sa și așează ușor a doua omletă pe un platou.

'Cred că Taehyung se simte atât de singur și trist.' Își spune acesta, iar amintirile din ziua în care Taehyung și-a luat rămas bun de la el îi revin cu mai multă forță decât niciodată. Yoongi simțea cum vina îl mănâncă de viu. L-a părăsit pe Taehyung, iar acesta nu are micul de jun în fiecare dimineață pregătit. Din cauza lui Taehyung se simțea trist și singur, iar singura lui alinare devenise Yoonga. De fapt, Yoonga devenise alinarea amândurora. Amândoi aveau răni adânci, dar fetița venea și le grăbea vindecarea, ea era exact ca un bandaj pentru sufletele lor distruse și ruinate. Yoonga, pur și simplu, le dădea speranță să mai continue. Lui Taehyung îi dădea speranță, pentru că era copilul lui, iar acesta nu-și putea abandona copilul, iar lui Yoongi prin simplul fapt că exista și îl iubea.

Yoongi apasă cleanța pentru a ieși afară din casă, când aude în spatele său un mic 'mulțumesc'. Nu era nevoie ca să se întoarcă cu spatele ca să-și dea seama cine era.

"Nu ai pentru ce." Spune acesta, înainte să închidă ușa după el, iar acel zgomot de ușă închisă să se repete la nesfârșit în urechile lui Taehyung. Simțea că totul vibra în interiorul său, recrea orice sunet pe care îl auzea formând vibrații, și toate astea de la un mic de jun pregătit. Acest gest chiar a ajuns la inima violetului, pentru că chiar dacă pentru unii sună ciudat, el nu a mai mâncat un mic de jun cald de mai bine de cinci ani. Mereu era ocupat și sărea peste această masă extrem de importantă, dar peste care nu ezita să sară. De când o avea pe Yoonga începuse să mai mănânce, iar prin mâncat se refera la resturile de cereale cu lapte ale fetiței.

Taehyung își împinge de roțile scaunului cu rotile în care se afla și se duce din nou în bucătărie, unde se oprește lângă masa mică unde cenușiul lăsase micul de jun pregătit. Acea omletă arată înnebunitor de delicios și de abia se abținea să nu o mănânce dintr-o înghițitură, dar trebuia să-și potolească pofta și să mănânce încet, dacă nu voia să-l doară burta mai târziu, pentru că după mai bine de doisprezece ore în care nu a mâncat și băut nimic, să introducă în stomac ceva uriaș și nemestecat era ceva fatal.

Taehyung termină după cincisprezece minute pline de chin, pentru că trebuia să mănânce câte o bucățică, câte o bucățică din omleta aceea delicioasă, iar fiecare bucățică trebuia mestecată de minim patruzeci de ori sau cel puțin așa scria pe băiețelul care fusese pus în fața farfuriei lui.

"Era pentru Yoonga!" Țipă Taehyung la el însuși, fiind nervos că a mâncat mâncarea copilului său. Trebuia să-și dea seama că omleta nu era pentru el având în vedere că aceasta era decupată în mai multe forme.

Taehyung își învârte roțile până când ajunge în fața camerei Yoongăi unde bate politicos la ușă. Față de alți părinți, acesta respecta spațiul persoanal al copilului său, atâta timp când și fata îi respecta spațiul personal, și anume, să nu-i caute prin dressing. După mai multe bătăi, văzând că nu primește niciun răspuns, Taehyung apasă pe cleanță și simte cum e pe cale să leșine când vede că patul e perfect făcut și nicio urmă de fata lui în cameră.

"Yoonga! Yoonga!" Începe acesta să țipe neputincios. El era într-un scaun cu rotile și majoritatea camerelor din casă se aflau la etaj. Se aude un mic zgomot de o ușă deschisă ușor și un trântit puternic. Apoi, Taehyung aude niște pași micuți pe scări. Simte cum i se ia o piatră de pe inimă când vede figura mică al extraterestrului său.

Fetița îi sare în brațe și îi apucă fața în mâinile sale mici.

"Mi-a fost dor de eomma."

"Și mie mi-a fost dor de prințesa mea." Spune Taehyung și începe să o mângâie pe Yoonga pe creștetul capului. "Unde ai dormit?" Întreabă Taehyung curios, întrebându-se dacă se merită sperietura sa.

"În brațele lui appa." Iar atunci Taehyung simte cum picioarele i se înmoaie de tot. Yoonga devenea din ce în ce mai apropiată de Yoongi, iar el era din ce în ce mai distant de Yoongi.