flower

Cap. 21

Privea în jurul său trist cât timp prietenii săi îl analizau.

-Chiar l-ai iertat?, întrebase Minho privindu-l cu ochii mari.

Șatenul se trânti între perne și își arătă una din expresiile sale inexistente.

-Normal., își ridicase acesta sprâncenele. Că nu. Minho, idiotul acela mi-a furat virginitatea pentru un pariu, iar acum toți mă consideră un gay! Imaginează-ți ce se va întâmpla la afurisitul ăla de concert când geniul de ceo de la agenție mă va obliga să-mi dau masca jos. Voi fi mort. O țară întreagă și nu numai mă va cunoaște drept V, idolul gay.

După ce Taehyung vorbise, o liniște surdă se lăsase între cei doi prieteni. Băiatul odată liliachiu nu avea o expresie anume, asta până când telefonul său începuse să sune în neștire. Îl ridicase curios dintre perne și buzele sale formaseră un "O" perfect, apoi răspunse stângaci.

-Alo?, înghițise acesta în sec.

Șatenul asculta cu atenție ceea ce i se spunea și ochii i se măreau tot mai mult, un mare zâmbet creionându-se pe fața sa lent.

-Da, normal. Da., vorbi băiatul repede și începuse să zâmbească și mai larg.

Cuvintele sale fuseseră urmate de o liniște în care ochii băiatului străluceau puternic.

-Da. Mulțumesc, la revedere!, rosti băiatul la repezeală și inchise continuând să zâmbească vesel și plin de viață, pentru prima dată în ultimele săptămâni.

De când Yoongi își bătuse joc de el și de inocența sa, pătându-i trupul cu acea dragoste murdară, pe care îl făcuse să o simtă. Îl ura, dar îl iubea. Se ura pe el că reușise să se îndrăgostească de un idiot într-un timp atât de scurt și se blestema în timpul nopților, când plângea cu palidul său chip ascuns în moliciunea pernelor, pe care obosise să le schimbe, ajungând în cele din urmă să doarmă pe acea pernă mov veșnic udă. Se săturase să sufere din cauza lui. Voia să-l facă să dispară.

-Ce se întâmplă, Tae?, întrebase brunetul, care ieșea din desing. Și de ce hainele tale sunt în geamantane în loc să fie pe rafturi și umerașe?, adăugase mai apoi arătând cu degetul mare peste umăr, spre ușa mov pastel.

Taehyung își întoarse privirea strălucitoare spre prietenul său.

-Plec., spusese simplu și un "Ce?!" din partea celor doi prieteni ai săi îl făcuse să-și dea ochii peste cap. Merg îl Seoul. Plec., adăugase sigur pe el.

Un înfundat "Yoongi, nu-" se auzise de după ușă și ușa se deschise brusc.

-Cum adică pleci?!, tună vocea răgușită a celui cu părul de culoarea cenușii.

-Ai auzit de bătutul la ușă? Știi... S-a descoperit prin epoca de piatră., Minho comentase ironic la intrarea furtunoasă a băiatului mai mare ca el numit Yoongi.

-Tu să taci că nu te-am întrebat nimic., mârâi cel mai mare în ani amenințător, privirea sa făcându-l pe băiat să-și înghită cuvintele.

Yoongi era cu adevărat fioros, iar Minho putea admite acest lucru.

-Taehyung...?, își îndreptase privirea, de data asta mai blândă, spre băiatul cu șuvite auri.

-Mă scuzi? În primul rând ce dracului cauți aici?! Dacă eram dezbrăcat? În al doilea rând nu ai nici un drept asupra prietenului meu așa că taci. Și în al treilea rând ieși afară pentru că plecarea mea nu te privește.

Mințea. Plecarea sa era toată bazată pe existența sa și îl ura. Nu-și dorise să plece din Daegu în felul asta. Voia să meargă acolo doar pentru visul său, nu pentru că o persoană îi desfigurase inima și mai mult.

-Cum adică pleci, Taehyung?, întrebase Yoongi apăsat, pentru prima dată șatenul putând să observe cum mușchii feței celui mai mare se încordau într-o strângere a dinților.

-Adică visul meu e pe punctul de a fi împlinit. Am dat ultimele examene de la sfârșitul liceului și le-am trecut pe toate cu note de 10, apoi am fost admis la "Universitatea de Arte și Desing" din Seoul. Sunt pe punctul de a arăta cine trebuia să fie cu adevarat V., explicase tânărul cu un zâmbet mândru pe față.

Yoongi simți cum lumea îi cădea în cap. Taehyung... Chiar îl părăsea? Chiar pleca de lângă el? Un suspin mut se conturase pe buzele sale rozalii. El chiar punea stop a tot ceea ce trăiseră împreună. Dar ce trăiseră cu adevărat împreună?

-Adică tu chiar renunți la tot ce ai trăit aici?, întrebase cenușiul prostește.

-Ce am trăit aici, Yoongi? Hm?, se încruntă șatenul și apoi zâmbi. Știi ce am trăit? Un coșmar. Urăsc orașul asta. Îl urăsc din tot sufletul. Aici am văzut cu ochii mei de copil mic inocent cum mama a fost bătută și violată de propriul tată, aici am făcut una dintre acțiunile pe care încă nu știu dacă s-o consider sau nu greșală, anume, l-am ucis pe tata cu propria mână dreaptă., spuse arătându-i mâna pe care încă o vedea pătată de sânge. Aici am devenit mica jucărie a tatălui lui Namjoon. Aici visul meu a fost călcat în picioare. Aici am fost călcat în picioare odată cu inima mea de oameni ca tine care tot ce știu e să-și bată joc!, pe parcursul rostirii propozițiilor sale Taehyung ajunsese să plângă, iar Yoongi îl privea cu șoc. M-ai făcut să mă îndrăgostesc de tine ca să mă poți fute și să-mi spui după că am fost un amărât de pariu! Ți-ai bătut joc de mine fără să-ți pese cu advărat că o să mă doară! Așa că am să plec. Plec departe de orașul asta blestemat.

Taehyung își ștersese lacrimile și suspină, apoi îl privise pe cel mai mare serios.

-Oricum. De ce ești aici?

-A-Am venit să-ți spun că voi merge la un spital pentru oamenii cu probleme ca... ca ale mele. E-Eu... Mă voi vindeca pentru t-tine., se bâlbaise cenușiul și își coborâse privirea.

-Ce treabă am eu cu vindecarea ta?, întrebase Taehyung nedumerit.

Yoongi deschise gura să spună ceva, dar privi în stânga lui Taehyung și înghiți în sec. În stânga lui Taehyung nu era nimeni. Din nou...

-În fine. Felicitări că te-ai decis să mergi la un doctor. Acum, dacă nu te superi, trebuie să mă vopsesc la loc și apoi voi pleca spre aeroport, așa ca afară., spuse șatenul și îi făcuse semn din mână lui Yoongi și Namjoon să părăsească încăperea.