flower

Cap. 22

Își trase trolerul după el pe scări în jos, fiind urmat îndeaproape de prietenii săi.

Când ajunse la parter, în fața ușii, tânărul, care avea din nou părul mov, se întorsese spre cei doi prietenii săi și zâmbise sub privirile atente ale fratelui său și ale lui Yoongi, care erau așezați pe una dintre canapelele din sufrageria mare a casei.

-Tae... Când ne vom vedea?, întrebase cel mai mic, chipul său de iepuraș întristându-se.

-Curând, micuțule., îi zâmbise proaspăt vopsitul cu blândețe în timp ce mângâia chipul lipsit de defecte a micului său prieten.

-V-Voi intra la academia de poliție din Seoul și ne vom revedea. Promit!, exclamase băiatul cu ochii sticloși datorită lacrimilor sale.

Taehyung îi zâmbise și își lipise buzele de cele roșiatice și umede ale celui mic, sărutul lor fiind unul dulce și umed. Minho zâmbise și își îmbrățișase cei doi prieteni cu căldură. Când nevoia de aer începuse să se facă simțită, cei doi se dezlipiseră și chicotiseră amuzați. Minho le sărutase obrazul pe rând și larg. Își iubea mult prietenii.

-O să ajung în Seoul săptămâna viitoare. Să ai grijă până atunci. Nu vreau săte găsesc leșinat pe undeva., îl atenționase șatenul amuzat și zâmbise răutăcios.

-Nu-s așa amețit, Minho..., protestase liliachiul punând botic.

Minho îi sărutase buzele scurt.

-Bine. Dar să mănânci bine și sa ai grija de tine. Serios.

-Ok. Promit., zâmbise cel mic. Acum trebuie să plec altfel voi pierde trenul. Ne vedem curând, da? Pe curând, băieți. Namjoon, ai grijă de eomma și appa, ei nu merită un fiu ca mine, dar tu ești bun., îi zâmbise liliachiul blondului care nu era tocmai sigur dacă ceea ce se întâmpla era bine, dar era visul fratelui său, nu-l putea opri. Și Yoongi-hyung... Sper să te faci bine curând și că-ți vei îndeplini visele legate de muzica ta. E păcat să îți irosești talentul vânzând atâtea piese minunate.

Taehyung zâmbi dulceag. Chiar dacă Min Yoongi îl rănise, sentimentele sale pentru cel mare erau încă acolo și, într-un mod ciudat, continuau să înflorească.

După ce îi mai salutase o dată pe băieți, tânărul plecase. Avea lacrimi pe obrajii rozalii. Pleca. Trebuia să plece. Repede. Asta dacă nu voia să se întoarcă și să sară în brațele cenușiului. Nu voia, desigur. Nu.

Trenul ajunsese mai repede decât ar fi trebuit, iar băiatul plecase continuând să plângă. Oftase privind cum gara se îndepărta de el tot mai mult și zâmbise punându-și mâinile pe sticla rece a geamului compartimentului în care se afla.

-La revedere, Daegu..., șoptise aproape inaudibil.

***

Țipătul care îi scăpase din adâncul plămânilor se propadă în întreaga cameră, brunetul de lângă el aproape izbucnind în plâns. Băiatul turbat de furie continua să arunce cu tot ce prindea în cale, iar brunetul îi prinsese gulerul cămășii între degete cu intenția de a-și opri prietenul mai mare în vârstă, dar acesta îl îndepărtase cu ușurință, pumnul său lovind maxilarul fin al băiatului mai mic, acesta căzând la picioarele unei mici canapele. Se rănise, dar nu spuse nimic privindu-și prietenul în neputință. Cel cu părul gri apucase spătarul unui scaun în mâini și îl aruncase cât colo, aproape nimerindu-l pe micuț, acesta făcându-se țăndări la contactul cu peretele. Țipase iar apucându-și părul de cenușă între degetele-i lungi cu putere, lacrimi reci pătându-i chipul palid. Era disperat.

-A...A plecat, Jungkook..., suspinase tânărul neputincios, lacrimi alunecându-i pe chip cu viteză.

***

Chipul întristat al băiatului cu păr portocaliu se propaga în oglinda în care privea cel mai mare ca el.

-Hobbie..., șoptise frumosul portocaliu parcă smulgându-și propriile cuvinte cu cleștele.

-Ar fi putut naibii să ne anunțe, nu să... Aish!

-Jungkook a spus că Tae nu știa cum să plece cât mai repede. Oricum îi fusese greu pentru că Yoongi era la Namjoon când a plecat. Așa că a fugit. Plus că urma concertul "demascării"., explicase cel mai mic atât mai mic în ani cât și în înalțime.

-Înțeleg... Sper să reușască., zâmbise roșcatul dulceag și se întoarse. Dar tot putea să ne anunțe. Cel puțin săptămâna trecută., ridicase el din umeri intrând în cameră liniștit și trântindu-se în pat.

Portocaliul pe nume Jimin aprobase mut mergând spre un fotoliu de unde își luase geaca albastră de piele.

-Trebuie să plec. Mă așteaptă Namjoon., anunțase băiatul.

-În regulă. Ai grijă., îl atenționase făcându-i cu mâna

Jimin făcuse și el cu mâna și ieși pe ușă în liniște.

***

-CUM ADICĂ A PLECAT?!, strigătele spărgeau agitația staff-ului, toți privind speriați spre bărbatul care se învârtea ca un leu în cușcă în fața unui băiat înalt și blond.

-Păi... Da... A plecat.

-Unde?

Blondul se holbă la el, dar nu scoase nici un cuvând pe gură. Nu era sigur cum ar putea reacțina tatăl său la ideea că Taehyung plecase exact înainte de concert și lăsase atâția bani să se ducă la naiba.

-Aish... Copilul ăsta... Ce fac acum?, oftase băibatul aruncându-se neglijent pe o canapea.

-Tată...

-Ce e, Namjoon?

-De ce Taehyung ura atât de tare să fie idol și mai ales, de ce te ura așa tare pe tine?, întrebase băiatul înalt.

-Acum ceva timp l-am auzit vorbind cu Yoongi și el credea că îl oblig să facă asta.

-Și de ce nu i-ai spus?

-Pentru că nu m-a lăsat niciodată. Fugea de mine ca dracu de tămâie. Și acum a fugit de tot., chicoti el. Mă bucur pentru el. Chiar mă așteptam la asta.

Namjoon era uimit. Se aștepta ca domnul Kim să facă niște crize de nervi.

-Și până la urmă unde s-a dus?

-A reușit să obțină un loc bun la Facultatea de Arte si Desing din Seoul. Se străduia de ceva timp pentru că a dat examenele finale mai repede decât ceilalți. E un mic geniu., chicoti băiatul, iar tatăl său zâmbi.

***

Seokjin își luase telefonul de pe blatul tejghelei, apelând rapid numărul de telefon al băiatului mai mic decât el.

-Cum adică pleci?, întrebase.

-Hyung..., spuse băiatul din cealaltă a apelului.

-Ai plecat..., șoptise aproape forțat.

-Da...