El Diablo de mi corazon

Capitol bonus

Cei care nu ați citit Nocivi şi Ruinele inimii, săriți peste acest capitol. Nu este semnificativ pentru acțiunea acestui roman. Restul, sper să vă placă!

Doar pentru că v-am promis😇 Acesta este singurul fragment care va fi despre Erick şi Natalia în acest volum. Bineînțeles că Emerie va puncta uneori ce se întâmplă între tatăl ei şi blondă, însă vom avea doar punctul ei de vedere. Volumul este despre Em şi El Diablo, deci să ne concentrăm asupra lor.

Totuşi, undeva în viitor, într-o variantă editată a volumului Ruinele inimii vom avea perspectiva prezentului, iar Erick şi Natalia vor avea parte de finalul pe care îl merită şi pe care ştiu că vi-l doriți pentru ei😊

Acestea fiind spuse, ENJOY IT!

Erick

O privesc, deşi ar trebui să încetez din a mă uita la ea aşa cum un fost orb ar privi pentru prima dată Soarele.

O vreau, deşi ea pentru mine este fructul interzis din care am gustat odată, dar a cărui aromă nu am uitat-o niciodată.

O iubesc, deşi timpul a trecut şi dragostea ar fi trebuit să dispară sau, măcar, să se estompeze.

Când am cunoscut-o era doar o tânără ambițioasă, hotărâtă să-și împlinească visul cu orice preț, o fată independentă și puternică. A fost a mea...

Acum este o avocată de succes, o actriţă cu mii de fani în întreaga lume și o mamă devotată, însă nu mai este a mea... Oare a fost vreodată sau faptul că am avut-o a fost un simplu vis al meu? Singura certitudine că eu și ea am fost odată noi o reprezintă existenţa fiului nostru.

Sala de evenimente a hotelului soţiei mele este plină de invitați. Fiica mea împlinește optsprezece ani doar o dată, iar un eveniment ca acesta trebuie sărbătorit așa cum se cuvine.

În ciuda tuturor persoanelor invitate, oameni de afaceri importanți sau prieteni vechi, ochii mei o urmăresc doar pe blondina pe care am pierdut-o, fiindcă am fost un prost cu P mare. Regretul îmi sapă adânc în inimă.

Deși timpul ar fi trebuit să îmi vindece rănile, ele sunt la fel de prezente și sângerează la fel de puternic ca în noaptea care ne-a schimbat tuturor viețile, distrugându-ne fără ca destinul să aibă vreun strop de milă pentru inimile noastre.

Se îndreaptă spre ieșirea din restaurant. Singură. Fără fiul nostru. Asta înseamnă că vrea să ia doar o gură de aer, nu să plece, însă văd acest lucru ca pe o oportunitate perfectă de a mă duce după ea. Fără vreun motiv sau vreun scop anume. Când voi ajunge în faţa ei, voi inventa ceva, mă voi preface că am urmat-o doar pentru a o întreba ce cadou își dorește fiul nostru de ziua lui sau dacă îl pot lua într-o mică excursie.

Am nevoie doar să îi văd de aproape ochii ăia mari, albaștrii-cenușii și poate să îi inspir parfumul dulce cu esențe de magnolie și trandafiri. Mă voi mulțumi cu atât. Este mult prea târziu ca inimile noastre să bată din nou la unison.

O găsesc în faţa intrării principale și pare a fi complet pierdută, cu mintea în altă parte. Șuviţele blonde îi sunt răsfirate de vânt, iar rochia crem pe care o poartă pare a fi mult prea subțire pentru temperatura care trece cu puțin peste cinci grade.