El Diablo de mi corazon

Capitolul XII

          La parter, petrecerea este în continuă desfăşurare de parcă nici nu am fi lipsit vreo două-trei ore. Muzica răsună din difuzoarele împrăştiate prin întreaga casă, iar majoritatea invitaţilor sunt deja mai mult decât beți, clătinându-se pe propriile picioare de parcă ar fi puşi să meargă pe catalige.

          În mod normal, m-aş căra cât se poate de repede atunci când cam toată lumea din jurul meu ar fi beată, însă îl ştiu pe Royce la un pas în spatele meu şi sunt conştientă că niciun alt tip nu s-ar lega de vreuna dintre fetele celor patru. Din ceea ce am observat, atât Raven, cât şi Royce şi ceilalți, reuşesc să impună respect prin propria lor prezenţă. O singură privire a lor îi face pe alții să se retragă, de parcă le-ar transmite un avertisment de genul "Nu te pune cu mine!". 

     — Cariño, ți-a tras-o bine? aud vocea inconfundabilă a singurului tip pe care nu l-am luat în considerare când am spus că nimeni nu s-ar lua de mine atât timp cât sunt însoțită de Royce. Trebuia să precizez: nimeni în afară de Raven.

          Mă întorc cu grație spre brunet, ochii lui albaştrii dezbrăcându-mă parcă din priviri. Afişez cel mai drăguț zâmbet de care sunt în stare şi nu stau prea mult să mă gândesc la un răspuns adecvat.

     — Mi-a tras-o mult mai bine decât ai fi tu capabil vreodată, zic, ridicând din umeri, iar răspunsul meu stârneşte câteva chicote din partea unor fete care erau suficient de aproape pentru a auzi clar schimbul nostru de replici.

     — Emerie, aşa te-am învățat eu să vorbeşti? continuă, ridicându-şi paharul, dar nu bea, ci doar îşi umezeşte buzele pentru ca, mai apoi, să-şi scoată la vedere piercingul, jucându-se senzual cu limba, de parcă ar mima sexul oral.

          Royce îşi împleteşte degetele cu ale mele, făcând un pas în față şi sperând probabil că Raven ne va lăsa în pace, dar brunetul pare a nu fi dispus să o facă. Rânjeşte, ducând din nou paharul la buze, dar, de data aceasta, bea.

     — Raven, cred că ar trebui să-ți vezi de treaba ta. Ce este între mine şi Em rămâne doar între mine şi Em, pronunţă rar şi clar cuvintele, de parcă vorbind aşa îl va face pe Raven să-şi schimbe comportamentul. Am ajuns să cred că este imposibil ca Raven să se schimbe. Ştie să se prefacă de parcă ar fi un adevărat actor de la Hollywood, dar asta este cu totul altceva.

     — Nu-mi spune nimeni ce să fac, mârâie aproape indescifrabil, abuzând de accentul columbian.

          Îşi strânge pumnii şi asta e singura imagine pe care am reuşit să o disting înainte de a realiza că s-a repezit la Royce, iar pumnul său face cunoştiinţă cu obrazul blondului înainte ca acesta să aibă şansa de a se apăra. Privesc pentru o secundă în jur în speranţa că cineva îi va despărți, dar se pare că nimeni nu acordă vreun gram de atenție conflictului care s-a iscat chiar sub privirile lor, de parcă ar fi absolut normal ca Raven să sară la bătaie pe neaşteptate. Poate că este. Am crezut că îl cunosc, dar cu siguranță nu ştiu mai nimic despre acest bărbat. Probabil tot ceea ce mi-a spus au fost doar minciuni.

          Royce reuşeşte să-l împingă şi vrea să-i întoarcă lovitura, însă reflexele brunetului par a fi mai bune şi îi blochează pumnul înainte ca acesta să se apropie de chipul său. Dacă ar trebui să fiu complet sinceră, cred că un pumn i-ar fi şters rânjetul ăla de pe buze. Raven mârâie ceva indescifrabil înainte de a se năpusti din nou asupra lui Royce, dar acesta se fereşte la timp.

          Pur şi simplu, nu pot sta şi să privesc de parcă aş fi în sala de spectacol când prietenul meu şi fostul meu iubit sar unul la gâtul celuilalt. Nu mai stau pe gânduri şi mă strecor între trupurile bine făcute ale celor doi bărbați, în ciuda şanselor mari de a mă trezi cu vreun pumn.

     — Încetați! strig cât pot de tare, aruncându-i o privire urâtă lui Raven, care mă priveşte confuz, neaşteptându-se probabil să am curajul necesar pentru a mă băga între el şi Royce.

     — Poate să ți-o tragă chiar dacă are un ochi vânăt, cariño. Poate trebuia să îl lovesc undeva mult mai jos, rosteşte cuvintele relaxat înainte de a-şi aprinde o țigară, de parcă nu ar fi fost pe punctul de a se implica într-o bătaie de toată regula cu doar câteva secunde în urmă. Ajung să cred că suferă de o formă extrem de gravă de bipolaritate.

          Decizia cea mai înțeleaptă în momentul de față ar fi să îl ignor şi să plec cu Royce să am grija de rana lui, însă asta ar însemna să-i dau lui El Diablo impresia că el este cel care a câştigat în seara asta şi nu am de gând să o fac.

     — Îmi iau propriile decizii, Raven. Micul tău spectacol nu face decât să demonstreze tuturor că nu suporți să mă vezi cu altcineva şi că mă vrei înapoi, joc la cacealma, căutând să îl enervez, deşi cumva cuvintele rostite de mine mă rănesc, căci ştiu că nu-i pasă deloc de mine, ci doar caută atenție.

          Înghite în sec, de parcă s-a pierdut pentru o secundă. De parcă Raven ar putea fi vulnerabil pentru o nenorocită de secundă. Totuşi, imediat reuşeşte să reafişeze acel rânjet pe care îl urăsc cum nu urăsc nimic altceva pe lumea asta şi o expresie indiferentă îşi face loc pe chipul brunetului, deşi câteva riduri de expresie rămân pe fruntea sa, semn că este oarecum tensionat. Îşi balansează greutatea de pe un picior pe celălalt, plimbându-şi privirea cu neruşinare de la chipul meu la sânii destul de vizibili prin materialul subțire al rochiei.

     — În visele tale, niña. Te-am suportat cât pentru o viață întreagă, spune înainte de a trage fumul toxic din țigara care pare să nu fie tutun, mirosul greu de marijuana umplându-mi nările şi făcându-mi stomacul să se întoarcă pe dos.

     — Ai putea îngenunchia şi tot nu te-aş ierta pentru tot ceea ce ai făcut, rostesc înainte de a mă întoarce spre Royce şi a-l prinde de mână pentru a ne întoarce în camera lui, unde să pot să-l ajut cu rana pe care a căpatat-o. Din vina mea...

Cât de dor îmi este de scris💔
Însă se pare că acest an de Colegiu nu colaborează deloc cu mine ca timpul să-mi permită să vă dau mai mult din Rav-Em.😔

Mulțumesc că încă sunteți aici.🥺💝