El Diablo de mi corazon

Capitolul XXII

- Pentru a ne cunoaşte mai bine, propun un joc, vorbeşte Sierra când terminăm de mâncat şi aşteptăm desertul. Fiecare îi vom pune o întrebare lui Raven. Dacă răspunde, primeşte câte pupic de la frumoasa lui iubită, iar dacă refuză va primi o pedeapsă. Ce spuneți?

- Sunt de acord, răspunde brunetul. Doar o mică schimbare a regulamentului, dacă răspund la toate întrebările, am dreptul să o scot în seara asta în oraş. Nu vreau să ne sărutăm aici.

Toți cădem de acord atât cu jocul surorii mele, cât şi cu propunerea lui Raven, iar primul care îi adresează o întrebare este tocmai Nate.

- Îți plac maşinile?

- Le ador, piticule. Când vei fi mare, promit că te voi învăța eu însumi să conduci.

Mă trezesc cu zâmbet larg pe față la simplul gând că Raven îşi vede viitorul alături de mine. Nu are idee cât de mult mă bucur că l-am întâlnit. Deşi, la început l-am considerat un nesimțit fără pereche, s-a dovedit a fi unul dintre cei mai educați şi mai de treabă tipi pe care i-am cunoscut vreodată.

- Rândul meu, strigă sora mea şi mare mi-ar fi mirarea să nu spună vreo prostie.

- Sierra, ai grijă ce spui, mârâi, temându-mă să nu strica ea totul, însă nu-mi oferă niciun gram din atenția ei prețioasă, privindu-l pe Raven cu interes.

- Cât eşti dispus să aştepți ca sora mea să ți se ofere? Sau poate ați făcut-o deja?

Îmi vine să o strâng de gât! La propriu! Mama îi aruncă o privire încruntată, iar tata o atenționează, însă şatena pare total dezinteresată, bătând cu degetele în masă, în aşteptarea răspunsului iubitului meu.

- Nu crezi că eşti cam mică pentru a pune astfel de întrebări? îi răspunde Raven, arcuindu-şi o sprânceană, dar păstrându-şi zâmbetul pe buze şi atitudinea calmă, complet detaşată. Când Emerie va fi pregătită pentru acest pas, se va întâmpla. Nu o voi grăbi în niciun fel, completează.

Sierra pufneşte, dar nu mai comentează, concentrându-se asupra tastării unor mesaje pe telefonul ei.

- Eşti din America Latină, nu-i aşa? schimbă mama subiectul, deşi ştie cu certitudine că Raven este columbian. I-am povestit într-o zi câte ceva despre iubitul meu.

- Medellín, Columbia, însă tatăl meu era din Italia.

O informație nouă chiar şi pentru mine. Băiatul ăsta continuă să mă uimească. Şi de ce a vorbit despre tatăl său la trecut? Din câte ştiu, este bolnav, dar trăieşte. Zâmbesc, trecându-mi mâna peste a lui şi făcându-mă un însemn mintal pentru a-l întreba mai târziu.

- Eu nu am o întrebare, rosteşte tata. Am nevoie să-mi demonstrezi că într-adevăr ai vorbit serios. Te pot ajuta să te înscrii la Medicină, dar să-mi spui dacă preferi să urmeze facultatea în Los Angeles sau San Francisco.

- San Francisco? întreabă Raven uimit şi pe moment nici eu nu ştiu de unde şi până unde San Francisco.

- În caz că Emerie decide să meargă la Stanford. Pentru a fi mai aproape de ea.

Mama nu pare surprinsă de ceea ce a zis tata, ceea ce înseamnă că i-a spus dinainte despre faptul că am fost acceptată la Stanford. Încă nu m-am decis dacă vreau să rămân sau nu în LA sau, ca să fiu sinceră, nu prea m-am gândit la asta, deşi există posibilitatea să încep din ianuarie universitatea. Am luat toate examenele şi am fost deja acceptată, motiv pentru care nu are rost să mai fac ultimul semestru de liceu.