El Diablo de mi corazon

Capitolul V

     — Spune-mi un secret, îmi cere după câteva minute de tăcere în care tot ceea ce am făcut a fost să contemplez colțul de Rai în care m-a adus.

          Plaja este una sălbatică, neamenajată, însă nisipul este atât de fin încât îți alintă tălpile, oferindu-le cel mai delicat masaj. Peticul de nisip este înconjurat de stânci înalte, creând impresia că suntem captivi între ocean şi rocă.

          Privesc valurile spumoase ale Pacificului, venind din depărtare doar pentru a se izbi de stânci. Deşi roca albă le distruge, ele se întorc neîncetat la mal, de parcă dragostea lor ar fi nemărginită şi total dezinteresată că, iubind atât de mult stânca, se distrug pe ele însăşi. O dragoste nocivă, cum ar fi spus mama în cartea ei.

     — Întreabă-mă orice, îi răspund. Nu-mi trece prin minte ceea ce şi-ar dori să mai afle despre mine când ştie până la şi ce oră obişnuiesc să iau o gustare sau care parfum este preferatul meu.

     — Nu ştiu, Em. Ceva ce nu ştie multă lume despre tine, rosteşte, coborându-şi buzele pe pielea mea de pe gât pe care începe să o dezmierde cu cerculeţe trasate cu limba umedă.

     — Nu am avut ocazia să-ți spun până acum, dar tatăl meu biologic a murit când eram mică, spun şoptit de parcă mă tem să nu ne audă cineva, deşi suntem doar noi pe întreaga plajă.

          Raven se opreşte din a-mi alinta pielea fină, dar îmi înconjoară talia cu un braț şi mă trage mai aproape de el, lipindu-mă cu spatele de pieptul său  făcându-mă să-i simt muşchii încordați.

     — Adică domnul Erick este tatăl tău vitreg? pune întrebarea la fel de mirat ca Maeve atunci când i-am dezvăluit acelaşi lucru.

     — Da, dar asta nu ne-a afectat relația în niciun fel. Nu cred că este vreun secret faptul că îl admir atât de mult.

          Raven rămâne tăcut, fără reacție. Îmi mut privirea asupra mâinii mele, unde inelul cu diamant stă aşezat pe inelar de parcă acolo i-a fost locul dintotdeauna. Piatra prețioasă sclipeşte sub lumina lunii şi a stelelor ce îşi etalează frumusețea în acesta noapte superbă.

     — Nu am vrut niciodată să mă bag în treburile tale, dar de unde ai bani? îl întreb, deşi sunt pe deplin conştientă că nu ar trebui să deschid acest subiect. Vreau să spun că inelul este foarte scump şi tu...

     — Nu-ți face griji, cariño, îmi apucă blând părul şi mi-l dă într-o parte, plasând un mic pupic pe umărul proaspăt dezgolit. Când trăia, tata a deschis un card pe numele meu, în posesia căruia puteam intra doar după douăzeci şi unu de ani. Din fericire, s-au strâns suficienți bani pentru a trăi câțiva ani, fără să-mi fac probleme în legătură cu partea financiară, îmi oferă explicaţii, iar eu mă simt prost că am putut întreba astfel de lucruri.

     — Îmi pare rău, murmur, însă îşi lipeşte degetul cel mare de buzele mele.

     — Hai să ne simțim bine în seara asta, Em, şopteşte înainte de a se ridica de pe pătura pe care stateam pe nisip.

          Îmi oferă mâna pentru a mă ridica şi ne îndreptăm spre măsuţa de sticlă, unde Raven toarnă câte un pahar de şampanie. Aroma fină a băuturii scumpe îmi dezmiardă papilele gustative, însă nici măcar cea mai rafinată băutură nu are un gust mai bun decât buzele brunetului, gust de care am ajuns dependentă.

     — Crezi că încap toți trandafirii în maşină? glumeşte, întorcându-şi privirea spre zecile de buchete de trandafiri albi şi roşii, care sunt aşezate pe nisip astfel încât să constituie celebra întrebare "Vrei să fii soția mea?"