El Diablo de mi corazon

Capitolul III

          Aud apa curgând şi, pentru o secundă, mă întreb care ar fi reacția lui Raven dacă m-aş alătura lui în duş. Când am devenit aşa? Nu pot spune că acest gând nu mă tentează, dar trebuie să recunosc că încep să mă molipsesc de la Raven de ceea ce numeşte el depravare şi nu-mi place.

          Telefonul brunetului, aşezat pe una dintre noptiere, începe să vibreze, iar o poză cu Averia apare pe ecran. Nu ştiu dacă ar trebui să răspund sau nu, însă o fac.   

     — Hei, Rav!

     — Bună, Ave. Raven face duş, spun, iar Averia pufneşte în râs.

    — Încep să cred că l-ai vrăjit de tot. Raven a lăsat telefonul şi a plecat din cameră? Doamne! Emerie, cred că nu ai idee cât de mult voiam să vorbesc cu tine, cumnata mea absolut superbă! rosteşte bruneta repede şi cu entuziasm.

          Cumnată? Este mult prea devreme să-mi spună astfel, dar nu mă deranjează. De fapt, chiar mă întreb dacă Raven s-a gândit vreodată la viitorul nostru. Cum vom fi noi peste cinci ani?

     — Se pare că iubirea chiar face minuni, chicotesc.

     — Şi eu care credeam că el este un caz pierdut. A trecut prin multe şi nu credeam să-şi va deschide inima pentru cineva. Îi datorez totul fratelui meu, Em. Poate că pare dur, arogant sau nesimțit, poate că îi place să-i enerveze pe alții şi să se bage în probleme, dar nu ar renunța niciodată la persoanele pe care le iubeşte. Recunosc, se ataşează greu de oameni, dar şi când o face, să ştii că iubeşte cu trup şi suflet. La Raven nu există cale de mijloc. Fie te loveşti de un zidul tare al indiferenței, fie îi cucereşti inima pentru o eternitate şi încă puțin. Nepăsare sau dragoste la superlativ, iar pe tine este clar că te iubeşte.

     — Îl iubeşti, nu-i aşa? o întrerup.

     — Îl iubesc nespus de mult, Em. Ştiu că a făcut multe greşeli şi încă este implicat în nişte lucruri de care încearcă din răsputeri să mă țină departe, însă ştiu şi că este în stare de absolut orice pentru mine şi pentru mama. Sunt sigură că şi pentru tine. Ştii? Uneori este mai bine să te îndrăgosteşti de antagonist, nu de erou. Mai ales că El Diablo este în stare să ardă din temelii un oraş întreg pentru a o salva pe femeia iubită. Poate de asta, preferăm băieții răi.

          Câteva lacrimi îmi curg pe obraji la auzul cuvintelor rostite de Averia, ştiind cât de multă dreptate are. Mereu eroul este cel admirat, iar în antagonist sunt aruncate pietre fără a şti ce l-a determinat să fie rău. Țin să cred că nimeni nu se naşte "rău". Oricum acest termen este relativ, interpretabil. Poate cineva consideră că un om rău este acela care înjură, în timp ce altcineva susține că doar un infractor este rău. Oricum, ceea ce vreau să spun este că mediul in care ne naştem, persoanele de care suntem înconjuraţi, educația sunt factori cheie în conturarea comportamentului unei persoane. Bineînţeles că nu îi putem scuza de pedepsele legale pentru faptele făcute pe motivul că provine dintr-un mediu slab dezvoltat sau nu a primit iubire, însă nu avem dreptul să-i judecăm.

     — Antagonistul te-ar salva fără să-i pese de consecințe, repet mai mult în şoaptă, realizând cât de adevărate sunt aceste cuvinte.

          Nu mă îndoiesc că Raven ar trece şi peste cadavre pentru mine, deşi nu ştiu dacă ar trebui să mă bucur sau să mă tem de acest fapt.

     — Trebuie să o ajut pe mama la ceva. Mi-a făcut plăcere să vorbim, Em. Spune-i lui Rav că-l iubesc, rosteşte Ave grăbită înainte de a închide telefonul.

          Raven se întoarce în dormitor, având un prosop alb care îi cade pe şolduri, lăsând la vedere acel V al naibii de sexy şi pătrățelele ca de ciocolată printre care se scurg câțiva stropi de apă. Îşi trece de câteva ori mâinile prin părul ud, dând deoparte şuvițele care îi ajungeau în ochi, iar zâmbetul care se joacă pe buzele lui perfecte este molipsitor.