El Diablo de mi corazon

Capitolul XIX

Mă trântesc pe canapeaua din camera de oaspeți a prietenei mele. Raven mă soarbe din priviri, stând rezemat de pragul ușii în timp ce își mușcă buza de jos lent și senzual.

- Ce i-ar fi făcut vechiul Raven unei fete în zece minute? rostesc întrebarea curioasă și dorindu-mi să-l provoc puţin.

- Încep să devin convins că-ţi place să mă auzi vorbind murdar, cariño. Ştim deja ce efect ai asupra mea. Nu mă mai privi aşa, mârâie brunetul, jucându-se cu piercingul din limbă într-un mod în care îmi transmite o serie de fiori fierbinți care mă fac să-mi strâng coapsele.

- Nu mă uitam la tine! ripostez dându-mi ochii peste cap, însă obrajii mi se înroşesc. Din nou. Până la urmă mă voi transforma într-o flacăra din cauza acestui Diavol cu ochi de înger.

- Cum zici tu, dar începi să îmi dai impresia că vrei una noche de travesuras conmigo (o noapte de obrăznicii cu mine) dacă tot suntem blocați aici, rosteşte cu un aer uşor arogant, ştiind că nu înţeleg prea multe când vorbeşte în spaniolă şi, mai ales, abuzând de accentul său columbian.

- Dacă ai spus ceva pervers, nu vreau să ştiu.

- Ajung să mă întreb dacă nu cumva vrei să devii măicuță, mă ia peste picior amuzat.

Decid să nu îmi mai bat capul cu el. Pufnesc enervată de replica lui, apoi îmi mut privirea spre fereastră, sperând ca cele zece minute să treacă mai repede.

Mai devreme a fost sincer şi am văzut în el exact băiatul de care am nevoie. Protectiv. Iubitor. Atent. Mi-a plăcut. Însă, acum am în față o versiune arogantă a lui Raven, o parte din adevăratul El Diablo, iar asta îmi provoacă nişte gânduri de care nu credeam că este capabilă mintea mea.

- Cariño, ai încredere în mine? accentueză fiecare silabă a cuvintelor rostite.

- Da, Raven. Chiar dacă uneori nu meriți.

- Încerc să devin cea mai bună varianta a mea pentru tine, Emerie. Acum, ridică-te şi întoarce-te cu spatele la mine.

Fac întocmai, deşi nu pot anticipa ce are pregătit pentru mine. Inima îmi bate ritmic şi ard de nerăbdare.

- Relaxează-te, îmi şopteşte la ureche, respirația lui fierbinte izbindu-se de pielea mea.

Oare cum a străbătut atât de repede spațiul dintre uşă şi locul în care mă aflu eu?

Îşi lipeşte trupul de al meu, făcându-mă să realizez cât de înalt este. Cred că trebuie să mă consider norocoasă dacă îi ajung pâna la umăr. Chestia din pantaloni este vizibil trezită la viață şi o pot simți, lucru care nu mă face să mă simt deloc prea confortabil.

- La ce te gândeşti, iubito? mă întreabă, apoi mă sărută pe umăr şi îmi înconjoară talia cu braţele.

La ce ascunzi în pantaloni. A doua oară în seara asta. Ce naiba se petrece cu mine?

- La nimic.

- Închide ochii. Nu gândi. Simte. Dacă vrei să mă opresc, îmi spui.

Dau afirmativ din cap şi încerc să-mi relaxez trupul tensionat, să-mi eliberez mintea şi să-mi calmez inima. Suspin la contactul degetelor lui reci cu pielea mea fierbinte dintre marginea jeanşilor şi cămăşuţei de dantelă pe care le port. Degetele lui îmi urcă lent pe abdomen, oprindu-se la marginea sutienului alb. Un mârâit aproape surd îi scapă printre buze, după care mâinile sale obraznice şi capabile să-mi transmită mii de fiori pe şira spinării poposesc în jurul curelei. Mi-o desface cu îndemânare, apoi face acelaşi lucru şi cu nasturele şi fermoarul, moment în care inima îmi accelerează. Mai tare şi mai tare de parcă şi-ar dori să-mi iasă din piept, lucru ce nu trece neobservat de brunet.