El Diablo de mi corazon

Capitolul XVII

Le-am povestit aproape totul părinților mei. De la mesajul pe care l-am primit de la acel număr necunoscut până la faptul că m-am dus să-l avertizez pe Raven, iar apoi i-am cerut să stea departe de mine. Singurul lucru pe care l-am ignorat a fost cazierul lui Raven și, bineînţeles, că nu am pomenit nici despre comportamentul lui Kay de seara trecută.

- Pot afla ce acuzații li se aduc băieților, Emerie. Bănuiesc că nu este vorba doar despre curse, căci, după cum ți-am mai spus, întotdeauna au existat pe la periferia oraşului. În cel mai rău caz, le-ar da o amendă şi le-ar suspenda permisele de condus, în niciun caz nu ar risca să fie arestați. Mă voi interesa pentru că Maeve este prietena ta, iar părinții ei sunt oameni respectabili, însă nu mă pot implica. Scandalul din ziare se va amplifica dacă eu aş accepta să fiu avocatul lui Royce. Îmi pare rău, îmi spune tata înainte de a ieşi pe terasă, unde începe să dea nişte telefoane.

Iau loc pe canapea lângă mama care mă priveşte oarecum dezamăgită şi confuză. Ştiu că nu şi-ar fi dorit niciodată să fiu implicată în aşa ceva, însă pare şi mult mai înțelegătoare decât de obicei, probabil amintindu-mi de propriile greşeli pe care le-a făcut când era de vârsta mea.

- Nu l-ai mai invitat la cină pe băiatul acesta, Em.

- V-am spus că nu vreau să-l mai văd. M-am dus şi l-am avertizat doar pentru că mi s-a părut că aşa ar fi corect, spun, încercând să mă conving pe mine însămi că acesta este adevărul.

- I-am cerut acelaşi lucru tatălui tău, dar mereu m-am întors în brațele lui, şopteşte, apoi oftează, mutându-şi privirea spre fereastră.

Strânge din buze aşa cum o face de fiecare dată când vrea să se abțină să nu plângă, însă câteva lacrimi deja îşi fac loc în ochii mamei. Mă dau mai aproape de ea şi o strâng în brațe.

Sunt extrem de rare momentele în care mama plânge în fața cuiva. Preferă să nu fie slabă în fața nimănui. Am surprins-o însă - şi nu o dată - plângând, în miez de noapte.

- Mi-e dor de el, suspină, lăsându-şi chipul pe umărul meu, iar lacrimile ei îmi udă tricoul.

- Ştiu, mama. Ştiu. Şi eu mi-aş dori să fie cu noi.

- Mă simt lăsat pe dinafară. Credeți că mie nu-mi lipseşte Joel? ne întrerupe tata, care se apropie de noi şi ne trage pe amândouă la pieptul lui.

Mă pupă pe frunte, iar mamei îi şterge lacrimile cu o batistă albă pe care o scoate din buzunarul pantalonilor săi, ca după aceea să o sărute delicat pe buze.

- Îmi pare rău că v-am întrerupt. Voiam doar să vă spun că Royce şi prietenii lui vor fi eliberați astăzi, cel târziu mâine. Totuşi, o decizie oficială va fi luată peste câteva săptămâni, căci am înțeles că sunt acuzați şi de consum şi trafic de substanțe interzise. Emerie, spune-i prietenei tale să nu se îngrijoreze.

- Mersi, tati.

- Nu ai pentru ce. Nu am făcut decât să dau câteva telefoane, dar răspunde-mi sincer la o întrebare. Bāiatul celălalt consumă și el droguri?

Atât mama, cât și tata mă privesc, așteptând răspunsul de care probabil depinde dacă mă voi bucura în continuare de susţinerea lor sau, din contra, voi fi pedepsită.

- El susţine că nu.

- Totuși ai luat decizia corectă de a nu te mai vedea cu el, Em. Nu-mi place ce aud despre ei. Mai întâi cursele ilegale, apoi substanţele interzise. Cine știe ce mai urmează? intervine mama mult mai stăpână pe sine decât în urmă cu doar câteva minute.