El Diablo de mi corazon

Capitolul XXII

          Sunt aproape trează, dar nu vreau să deschid ochii. Nu am dormit de foarte mult timp atât de bine. Totul se simte ca un vis frumos și mă tem că, deschizând ochii, totul se va nărui. Mă întind, alintându-mă. Pernele și plapuma sunt pufoase și călduroase, însă nu sunt nici pe departe lucrul pe care îl ador cel mai mult în această dimineață. Brațele acoperite de tatuaje ale brunetului îmi înconjoară trupul, ținându-mă la pieptul lui, într-o îmbrățișare protectivă și posesivă. Zâmbesc, inspirându-I parfumul. Doamne, cât mi-au lipsit astfel de dimineți.

          — Știu că ești trează, iubirea mea, îmi șoptește răgușit, trezându-mi la viață toți fluturii din stomac.

          — Nu vreau să ne trezim. Mi-e bine aici. În brațele tale, îi spun, însă mi se pare că vocea-mi sună ca o smiorcăială.

          — Aici mă ai. Dacă nu vrei să ne trezim, nu o facem, iubito.

          Mă pupă pe frunte și nu trebuie să-l privesc pentru a ști că zâmbește. Fără îndoială, mi-au lipsit diminețile alături de el.

           Degetele lui încep să-mi mângâie obrazul cu delicatețe, dându-mi deoparte și câteva fire de păr răzlețe. Privirile ni se întâlnesc și nu îl văd nicăieri pe El Diablo. În schimb, Rav al meu mă privește drăgostos, încă somnoros și cu părul ciufulit, arătând al naibii de sexy chiar și abia trezit din somn.

           Vreau să-i spun că mi-a fost dor de el, însă buzele lui se lipesc de ale mele într-un gest disperat. Probabil a văzut că vreau să spun ceva care îmi era destul de dificil de rostit și a vrut doar să protejeze momentul aceste magic. Nu avea de unde să știe că nu-mi doresc nimic mai mult decât să rămânem în bula de Rai în care ne-am trezit astăzi, într-un univers paralel în care el nu m-a rănit, într-o lume imaginară în care eu încă sunt fata care eram înainte de a-l primi pe El Diablo în inima mea.

          Buzele îi sunt fierbinți, însă sărutul este unul lent și suav, nu sălbatic și dominant cum m-a obișnuit. Mă abandonez acestei clipe și închid ochii, bucurându-mă de sărutul plin de speranță și, în același timp, regrete. Câteva secunde mai târziu, mâinile mele îi mângâie obrajii până ajung la părul lui. Îl ciufulesc mai tare decât a reușit să o facă perna pe timpul nopții și îl trag astfel încât brunetul își lasă capul pe spate, mârâind, întrucât este obișnuit ca el să dețină controlul, indifferent de situație. Ca răspuns, buzele sale devin mai hotărâte, iar limba sa își face loc printer buzele mele într-un sărut intens prin care mă revendică total, devenind complet diferit față de acum câteva secunde când totul era blând și tandru.

          Un geamăt îmi scapă printre buze când una dintre palmele lui se strecoară pe sub tricoul lui pe care îl port si îmi cuprinde un sân, începând să se joace cu sfârcul întărit. Cealaltă mână îi coboare pe spatele meu până pe coapsa mea dreaptă, trăgându-mă ușor pentru a mă urca peste el. Îi împlinesc dorința fără a rupe sărutul, ajungând călare peste el, clipă în care se desprinde din sărut, iar privirea lui mă arde pe piele, desi încă sunt îmbrăcată.

          — La dracu' cu atracția asta, mârâie enervat, luându-mă prin surprindere.

          Îmi arcuiesc o sprânceană, privindu-l confuză. Palmele mari îi sunt lipite de șoldurile mele, iar eu îi simt perfect prietenul nerăbdător din pantalonii lejeri de pijama între coapsele mele.

          — De când am ajuns la petrecerea lui Kay, sunt al naibii de calientito și îmi doresc să gândesc cu capul de pe umeri, dar mi-e greu când ispita e atât de dulce. Vreau să repar lucrurile, Emerie. Am mai făcut sex și apoi ne-am trezit fix în același punct sau poate chiar mai rău, oftează, neștiind ce să facă.

          Nici eu nu știu. Aseară eram pornită să-l fac să sufere și să-l înfrâng pe Diavol la propriul joc, însă acum tot ceea ce-mi doresc este să găsesc cumbva puterea de a-l ierta, deși sunt conștientă că este o idee extrem de proastă, O să mai pot vreodată să am încredere în el?

          — Mi-aș dori atât de mult să te urăsc, însă tot ceea ce pot face este să urăsc faptul că te iubesc atât de mult, șoptesc, decizia mea fiind să risc. Încă o data. Pentru el. Pentru noi.

          — Te iubesc și nu urăsc asta. Nu voi regreta niciodată că m-am îndrăgostit de tine, deși regret și urăsc tot ce ți-am făcut, cariño.

          — Voi avea nevoie de timp pentru a te ierta și a avea încredere, însă putem încerce din nou, dar la prima greșeală, mă pierzi. Definitiv.

          Niște lacrimi aproape că își fac loc în ochii mei la simplul gând că s-ar putea să sfârșesc din nou cu inima frântă, însă trebuie să par calmă și puternică pentru a înțelege că vorbesc cât se poate de serios.

          — Am toată răbdarea, Em. Nu te voi mai răni. Niciodată. Știi ce am crezut, amor? Am crezut că mi-am distrus îngerul. L-am târât în Iadul meu, crezând că aripile nu-i vor fi afectate de flăcări, însă nu m-am așteptat să-l fac să-și piardă inocența și să devină ca mine. Totuși, nu e așa, deși sunt conștient că și tu te-ai gândit la asta. Poate că Suntem la fel, dar nu Em și El Diablo, ci Em și Rav. Două suflete pierdute, dar care vor trece și prin cea mai puternică furtună atât timp cât se vor ține de mână. Nu ți-ai pierdut inocența. O văd în ochii tăi. Ai devenit mai puternică.

          Degetele sale mă mângâie ușor pe obraz, obligându-mă să-l privesc în ochi și, pentru prima data, mă gândesc că e posibil să aibă dreptate. Niciodată nu mi-am dorit să-i fac rău prin jocul meu, ci, undeva în adâncul inimii mele, tot ceea cce-mi doream era să mă aflu în preajma lui, iar speranță că, într-o zi, vom fi din nou bine nu a murit niciodată complet, oricât de mult am încercat să o neg.

          — Dar îmi doream să fiu fericită, nu puternică, șoptesc, iar glasul mi se frânge.

          — Iartă-mă...

          Vocea lui sună tot ca o șoaptă și mă strange la piept, sărutându-mă ușor pe creștetul capului.

          — Vreau să-ți povestesc totul despre trecutul meu. Voi fi complet sincer cu tine.

          Știu că Raven nu vorbește niciodată despre trecut, fiind prea dureros pentru el, dar chiar am nevoie să știu tot ceea ce este dispus să-mi spună. M-am întrebat de sute de ori dacă tot ceea ce mi-a mărturisit au fost simple minciuni sau frânturi adevărate din copilăria și adolescența brunetului.

          Inimii mele îi este atât de greu să audă tot ceea ce Raven îmi povestește încât simt aceeași durere pe care o simte și el din cauza amintirilor.

          Inima îmi plânge pentru băiețelul neajutorat, cu dorința de a-și proteja mama și sora mai mică de abuzurile unui tată alcoolic.

          Inima îmi plânge pentru adolescentul dispus să facă orice pentru cea care i-a dat viață și pentru surioara care îl vedea ca pe eroul ei,

          Inima îmi plânge pentru tânărul a cărui viață a fost distrusă de sistemul corupt în care cei bogați au putere.

          Inima îmi plânge pentru Rav care s-a pierdut pe sine însuși și a fost nevoit să devină El Diablo pentru a supraviețui.

          Terminând de povestit, ne strângem în brațe de parcă ar fi sfârșitul lumii. Lacrimile ne curg pe obraji, însă sentimentul pe care îl am acum, în brațele lui, este imposibil de descris. Simt că acum sufletele noastre sunt într-o conexiune perfect de armonioasă. Mă simt ocrotită, fericită, împlinită și, în același timp, resemnată. Poate că așa au trebuit să se întâmple lucrurile pentru ca acum să ne aflăm aici. Nu pot să spun că nu vom mai trece prin greutăți pentru că viața nu e simplă, însă știu că, de data asta, le vom depăși împreună. Vom lupta împreună împotriva dificultăților, nu unul împotriva celuilalt.

           În brațele lui, mă simt acasă.