El Diablo de mi corazon

Capitolul VIII

Datorită faptului că profesorul de istorie nu a venit la ultima oră, am ajuns acasă mai devreme decât mama, tata şi Sierra. Profit de ocazie pentru a căuta prin lucrurile mamei în speranţa că voi da peste jurnalul care conține răspunsurile pe care doresc să le aflu de mult prea mult timp. Adevărul va fi cadoul ideal de ziua mea.

Cu toate că dormitorul părinților mei este imens, locurile în care ai putea ascunde ceva important nu sunt prea numeroase. Noptierele aflate de o parte si de alta a patului merită verificate, deşi probabilitatea ca jurnalul să fie atât de simplu de găsit este infimă. Dressingul mamei este plin de haine şi pantofi ale unor branduri celebre. Nici urmă de vreun jurnal. Verific alte câteva sertare, însă în zadar. Dacă aş vrea să ascund un obiect deosebit de important pentru mine, oare unde aş face-o? Probabil aş tinde să spun că în seif, însă tata nu mi-a ascuns niciodată codul acestuia. L-aş putea deschide fără probleme.

Mintea îmi este luminată de o idee care se prea poate dovedi a fi una genială. Mama deţine un apartament într-o zonă rezidențială din inima oraşului, apartament care a aparținut tatălui meu biologic. Este foarte ataşată sentimental de locul acela, motiv pentru care consider că merită să încerc, deşi în ziua în care Sierra a văzut jurnalul, acesta era la mama. Merită să verific. Nu am nimic de pierdut.

Caut în dulapul unde părinții mei țin cheile tuturor imobilelor pe care le dețin şi, spre norocul meu, fiecare cheie are ataşată o etichetă cu adresa.

Apuc repede un hanorac şi o pereche de jeanşi, mă urc în maşină şi conduc entuziasmată spre apartamentul în care am fost de prea puține ori pentru a-mi aminti prea multe.

Odată intrată în locuința situată la ultimul etaj al clădirii de lux, priveliştea este cea care îmi atrage atenția, întrucât se poate observa o mare parte a zonei centrale. Uşile mari de sticlă conduc spre o terasă amenajată cu mult bun gust, la fel cum este întregul imobil. Deşi nu este prea mare, apartamentul este chochet şi luxos. Paşii mă conduc spre dormitor, unde un tapet superb cu două lebede ocupă un întreg perete. Pare să fie destul de vechi, fiind puțin decolorat din loc în loc, din cauza Soarelui, însă asta nu îi ia din frumuseţe.

Deschid curioasă dulapul aflat pe peretele opus. Este plin de haine bărbăteşti. Oare să fie ale tatălui meu? Oare mama le-a păstrat atât de mult timp?

Singura piesă vestimentară feminină este o rochie de dantelă neagră, senzuală si misterioasă în acelaşi timp. Îmi trec degetele lin peste materialul rochiei, întrebându-mă cum mi-ar sta, însă îmi amintesc că nu am venit aici pentru a proba rochia din tinerețea mamei, ci pentru a găsi un afurisit de jurnal care, alături de un anumit brunet, refuză să îmi părăsească mintea.

Misiunea se dovedeşte a fi mult mai uşor de realizat decât mi-aş fi închipuit vreodată, întrucât pe pat se află nu unul, ci două jurnale. Primul are coperta de carton pătată de cafea, iar paginile par a fi destul de firave. Acesta trebuie să fie jurnalul pe care mama îl ținea când era tânără. Cel de-al doilea este cel despre care mi-a povestit Erra, având o copertă de piele roşie pe care cuvântul NOCIVI este inscripționat cu litere aurii. Îl deschid nerăbdătoare şi rămân surprinsă când realizez că nu este un jurnal, ci o carte tipărită, un adevărat roman de dragoste. Oare mama să fie autoarea?

Îmi trec degetele peste prima pagină a cărții pe care sunt scrise doar trei citate:

"Iubirea ne poate salva... sau ne poate distruge..."

"Repară-mi inima sau frânge-mi-o mai tare."

"Dragostea noastră a fost toxică. Unul pentru celălalt suntem NOCIVI. Iubirea noastră este nocivă precum un drog care, deşi ne face rau, se simte atât de bine. Suntem dependenți, iar calea spre vindecare nu este simplă." - Mara