Capitolul X (partea I)

875 96 29
                                    

Îmi ridic privirea spre Royce care stă tăcut la volanul maşinii oprite în faţa casei mele. Bate tarabana cu degetele în portieră şi are privirea pierdută undeva în depărtare. Poate că aşteaptă ca eu să-i mulțumesc pentru că m-a condus acasă, după care să cobor, iar data viitoare să ne ignorăm, la fel cum am făcut-o până acum. Într-adevăr sună ca fiind cea mai potrivită idee, însă aleg cealaltă opțiune.

În ultimul timp, toate deciziile mele s-au dovedit a fi cât se poate de greşite, ce mai contează una în plus?

- De ce te comporţi atât de frumos cu mine? E un alt plan al lui Raven? pufnesc, abținându-mă din a-mi da ochii peste cap.

- Nu. Doar că ştiu cum este să pierzi persoana pe care o iubeai, iar sora mea a îngreunat şi mai mult situația. Mi-a promis că îți va spune. De aceea, am fost surprins că ai venit în club cu ea, când ştia bine că Raven va fi prezent. Nu înțeleg nimic, rosteşte confuz.

Oftez, neştiind dacă ar trebui sau nu să am încredere în el.

- Chiar credeam că mă iubeşte, dar m-a rănit în cel mai mizerabil mod cu putinţă, iar acum aflu că prietena mea care îmi este ca o soră a făcut sex cu el şi, după ce m-a evitat zile în şir, m-a dus în barul unde ştia că va fi şi Raven, spun cu voce tare, dar mai mult pentru mine decât pentru Royce. Aveam nevoie să aud adevărul.

- Nu sunt cea mai potrivită persoană care să dea sfaturi, însă, dacă aş fi în locul tău, i-aş răspunde cu aceeaşi monedă. Deşi aş fi rănit, nu aş arăta-o. Din contra, le-aş demonstra amândurora că am trecut peste şi nu dau nici doi bani pe ceea ce fac, ridică din umeri şi îşi întoarce privirea spre mine.

Nu credeam că va veni vreodată ziua în care să primesc sfaturi de la Royce, ba chiar să fiu în totalitate de acord cu ele, dar ştiți cum se spune? Niciodată să nu spuneți niciodată, iar ultima perioadă a vieții mele mi-a demonstrat că orice este posibil.

- Ai dreptate, dar am nevoie de tine pentru asta, încerc să zâmbesc, apoi îi împărtăşesc blondului idee care tocmai mi-a apărut în minte.

♡♡♡

- Eşti sigură că vrei să facem asta? mă întreabă Royce pentru a treia oară în ultimele zece minute, în timp ce parchează maşina în fața casei sale, unde muzica bubuie în difuzoare, deranjând întregul cartier.

Afişez un zâmbet larg pe buze, fiind cu adevărat încântată de ceea ce urmează să facem. Regretele nu-şi au rostul. Nu, în seara asta când toată lumea va juca după propriile mele reguli. Nu voi mai fi un simplu pion pe tabla de joc a lui Raven, ci voi deveni Regina.

- Sigur, altfel nu-mi făceam planuri de o săptămână încoace, nu?

În ultima săptămână, mi-am petrecut destul de mult timp cu Royce, care s-a dovedit a fi un tip de treabă, glumeț si extrem de diferit de ceilalti trei prieteni ai săi. Acum că am ajuns să îl cunosc, am realizat că seamănă destul de mult cu sora lui şi, poate cumva a acoperit lipsa ei din viaţa mea ajutându-mă să îmi dau seama că există probabilitatea ca noi două să nu mai putem fi prietene vreodată. Aş minți dacă aş spune că nu mă doare sau că nu am fost tentată să îi răspund la zecile de mesaje pe care mi le-a trimis. Totuşi, am ales să fiu puternică, aşa cum mi-am propus.

Imediat ce cobor din maşină, îmi aşez rochia neagră, mult mai îndrăzneață decât rochiile le care le-aş fi ales în mod obişnuit. Deşi ajunge până la pământ, decolteul într-un V adânc şi despicătura de pe piciorul stâng sunt capabile să atragă atenția şi să provoace multe fantezii. Îmi iau poşeta argintie pe care am lăsat-o pe bancheta din spate şi intru în casa fostei mele prietene a cărei zi de naştere este astăzi, la brațul fratelui ei.

Pot vedea câteva reacții din partea celor prezenți de îndată ce intrăm în camera de zi imensă, în care tot felul de tineri necunoscuți sau ale căror chipuri îmi par vag familiare dansează sau consumi alcool fără vreo limită.

Îmi mut privirea prin încăpere, în căutarea persoanelor care îmi doresc să fie prezenta în seara aceasta. Nu-mi is mult să o zăresc pe sărbătorită, la braţul lui Derek. Din ceea ce mi-a spus Royce, se pare că cei doi au început să-şi petreacă nopțile împreună, fiind într-o relație deschisă, fără niciun fel de obligaţii. Acel tip de relaţie în care eu nu m-aş implica niciodată, indiferent de cât de bine ar arăta tipul respectiv. Poate că sunt de modă veche, însă relațiile de tip "prietenie cu beneficii" nu sunt pentru mine. Nu pot înțelege cum poți fi cu cineva doar pentru sex, consider că trebuie să existe o legătură profundă, autentică între doi oameni pentru a face acest pas, dar se pare că pentru unii nu contează. Am învățat-o pe propria piele.

Kayden stă pe canapea, spunându-le ceva unor fete care par total fascinate de prezența lui. Păcat că nu au nici cea mai mică idee în legătură cu adevărata personalitate a blondului.

Fără a mă întoarce, ştiu că Raven este undeva în spatele meu. Îi simt privirea de gheață arzându-mi trupul şi urăsc că încă sunt tulburată de prezența lui.

Trebuie să îi dovedesc că a distrus orice urmă de inocenţă pe care o mai aveam.

Mă întorc în braţele lui Royce, lipindu-mi buzele de ale lui într-un sărut calculat şi lent de parcă am avea tot timpul din lume. Îi simt mâinile pe talia mea, trăgându-mă mai aproape de trupul său, fără a rupe sărutul în care limba lui se plimbă nestingherit prin gura mea, însă, fără a-mi transmite niciun fel de senzaţii.

Sărutul lui Royce este atât de diferit de cel al lui Raven. Blondul face totul lent, atent, de parcă vrea să creeze artă printr-un simplu sărut, în timp ce sărutul lui Raven te consumi încetul cu încetul, te coboară până în Iad, unde arzi în focul Infernului oentru ca mai apoi să te facă să te simți de parcă ai putea să pluteşti printre norişori pufoşi ca oiţele.

Ne desprindem din sărut, iar Royce îşi împleteşte degetele cu ale mele pentru a ne îndrepta spre barul aranjat la ieşirea spre curtea din spate a casei. Privesc preț de o secundă în spate, căutând să surprind reacţia lui Raven, însă nu apuc să văd nimic din cauza tipelor care roiesc în jurul lui. Totuşi, sper că a văzut sărutul nostru. Sunt sigură ce avea privirea îndreptată spre noi.


El Diablo de mi corazonUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum