El Diablo de mi corazon

Capitolul XXV

          Îl urmăresc cu privirea când mă lasă pe spate şi se poziționează deasupra mea. Ochii lui au aceeaşi nuanță cu cerul pe care îl văd prin tavanul de sticlă, iar buzele pline îi sunt uşor depărtate. Mă aştept să se năpustească asupra mea, însă tot ceea ce face este să-mi mângâie părul şi să se uite la mine ca la cea mai de preț comoară pe care se teme să nu o rănească.   

          Îmi strecor mâinile pe sub tricoul lui, atingându-i leneş abdomenul tare ca piatra. Scâncesc când nu reuşesc să-l dezbrac, iar el zâmbeşte amuzat de stângăcia mea, ridicându-se doar pentru o clipă pentru a scăpa de tricou. Revenind deasupra mea, începe să mă sărute pe gât în timp ce-mi desface unul câte unul nasturii cămăşii albe pe care o port, lăsându-mi la vedere sutienul dantelat. Ochii săi îmi cercetează cu atenție fiecare porțiune de trup proaspăt dezgolită de parcă şi-ar dori să renunţe la orice gest delicat şi să mă sfâşie. Sălbatic. Cu depravare.

          În clipa în care mă dezbracă de colanți, îmi concentrez întreaga atenție asupra magnoliei care îşi întinde ramurile chiar deasupra mea şi a trilurilor păsărilor care se aud din toate direcțiile, dându-ne impresia că ne aflam într-un cadru de basm. Îi simt buzele chiar deasupra marginei lenjeriei intime, iar obrajii mi se îmbujorează la simplul gând că voi fi complet dezbrăcată în fața lui. Îmi cobor privirea şi, deşi este a doua oară când îl văd pe Raven între picioarele mele, sunt atât de ruşinată încât îmi este imposibil să nu-mi ascund chipul în palme. Mă tachinează, torturându-mă cu săruturi blânde înainte de a-mi smulge lenjeria de pe mine şi a o arunca undeva în spatele canapelei. Mă sărută direct în cel mai sensibil punct, făcându-mă să tremur sub asaltul buzelor şi limbii lui jucăuşe. Scap un geamăt care îl face să se oprească puțin şi să mă privească pentru a se asigura că sunt bine, apoi revine la cea mai dulce tortură posibilă. Atingerile limbii lui sunt tot mai nemiloase şi tresar atât de puternic încât cred că voi ajunge pe jos în clipa în care limba lui pătrunde înăuntru. Din fericire, palmele mari aşezate pe coapsele mele înfierbântate nu-i permit trupului meu să se rostogolească de pe canapeaua prea îngustă.

     — Aşa se simte Iadul în care domneşti? suspin printre buze, trecându-mi degetele prin părul lui pentru a mă ține de ceva.

     — Asta nu e nimic, cariño, zâmbeşte arogant şi mă pătrunde cu un deget, furându-mi un alt geamăt din cauza felului straniu în care se simte.

          Mai depune câteva săruturi şi îşi retrage degetul înainte de a mă ridică de parcă aş cântări cât o pană pentru a-mi desface sutienul, eliberându-mi sânii şi cuprinzându-i cu buzele, pe rând. Mă lăsa înapoi pe spate doar după ce aşază tricoul lui sub fundul meu, probabil pentru a nu păta canapeaua de piele albă.

          Tatuajele de pe brațe îmi amintesc că el este băiatul rău din povestea mea şi zâmbesc, trasându-le conturul cu degetele şi amintindu-mi toate dezvăluirile din trecutul său pe care mi le-a făcut. Nu este rău. Este doar un băiat neînțeles, care a suferit mult. Din cauza destinului. Din cauza societății şi a situației materiale.

          Îi desfac cureaua cu stângăcie, dându-i de înțeles că vreau să fie la fel de gol ca şi mine. Rămas doar în perechea de boxeri albi, arată ca un zeu al Olimpului, un zeu demn de toate fanteziile zeițelor şi ale muritoarelor, deopotrivă. Îmi feresc privirea de a-mi cădea asupra umflăturii acoperite de singura bucată de material dintre trupurile noastre, iar brunetul observă ezitarea mea.

     — Vrei să ne oprim?

          Răbdarea şi calmul din ochii lui îmi liniştesc considerabil bătăile inimii.

     — Nu, iubitule, şoptesc.

          Îşi dă jos boxerii, iar eu închid ochii. Aud zgomotul unui ambalaj rupt şi zâmbesc la gândul că nu uită de protecție.