El Diablo de mi corazon

Capitolul XVIII

          Nu ştiu dacă să plec de acasă pentru a-mi alunga acele gânduri din minte a fost o idee prea bună, cu atât mai mult că, fără să mă gândesc prea mult, am urcat la volan şi am condus spre clubul în care ştiam că îl voi găsi pe el. Am vrut să fac drum întors înainte de a păşi în separeul lor, convingându-mă că nu ar trebui să mă aflu aici, însă, spre ghinionul meu, Royce a fost cel care m-a văzut şi m-a invitat lângă el. Am zâmbit oarecum uşurată, căci prezenţa lui are efectul de a mă mai calma într-o astfel de situaţie şi am acceptat invitaţia blondului.  

          Îmi mut privirea de la Raven la Royce, apoi mă uit şi spre Derek şi Kayden preț de câteva secunde. Trebuie să recunosc că cei patru deţin un farmec enigmatic şi odată ce pătrunzi în lumea lor întunecată, îţi este extrem de greu să stai departe. Toţi patru par a fi desprinşi din romanele de dragoste, unde băiatul rău se îndrăgosteşte iremediabil de fată şi ar fi în stare şi să ucidă de dragul ei, însă realitatea nu corespunde acelor romane.

          Oare dacă scriitoarele acelor romane nu ar fi femei, protagoniştii s-ar mai încadra în această tipologie? Mă îndoiesc. Cert este că acei bărbaţi sunt creaţi de fanteziile joastre, ale fetelor, care tânjim să simțim dragostea arzătoare, pasională, acea dragoste care te poate face să atingi Luna şi, în acelaşi timp, te poate distruge în cel mai teribil mod cu putinţă.

          Visăm la o iubire inexistentă, la un bărbat perfect, căci, încă din copilărie, în minte ni s-a implantat ideea că prințul pe cal alb va veni la noi şi ne salva cu iubirea lui. Frumoasa din Pădurea Adormită s-a trezit datorită sărutului dragostei adevărate, Albă-ca-Zăpada a fost salvată într-un mod similar, în timp ce Belle a fost cea care l-a salvat pe Prințul ei, blestemat în trupul Bestiei. De mici am crezut că dragostea este acea forţă supranaturală care are puterea de a ne salva sufletele căzute în suferinţă, însă niciun basm nu a abordat şi faţa întunecată a dragostei, acea iubire care re consumă încetul cu încetul, distrugându-te pâbă când tu, cea de altă dată, dispari în abis şi absolut nimeni nu te mai poate salva.

          Din fericire şi, în acelaşi timp, din păcate, eu mi-am cunoscut protagonistul demn de romanele de dragoste, am simțit fiorii unei poveşti de iubire pasionale şi am simțit că puteam atinge cerul într-un timp relativ scurt, dar la fel de repede m-am şi prăbuşit, fiind lovită de cruntul adevăr. Raven nu a fost Prinţul venit să mă salveze şi nici băiatul rău care se schimbă de dragul iubirii şi face orice pentru a-şi proteja iubita. El a fost doar păcatul din care am gustat, fructul oprit de care am devenit dependentă şi care m-a distrus lent, cu bună ştiinţă. Cândva, am crezut că ar face orice pentru a mă proteja, însă, mai târziu, am înțeles că el mă salvase doar pentru a mă distruge el însuşi.

         Aş minți dacă aş spune că nu-mi doresc ca povestea noastră să fie rescrisă sau, cel puţin, să primim un final fericit. Noi doi, însă îmi amintesc că noi nu există şi, cel mai probabil, nu va mai exista vreodată. Zâmbesc prosteşte când realizez că încă îmi doresc totul de la el. Săruturile răvăşitoare. Vocea lui care îmi transmite atâția fiori. Atingerile păcătoase. Totuşi, mai presus de toate, îmi doresc inima lui, însă îmi amintesc că inima lui de gheaţă nu poate fi încălzită nici cu toată dragostea din lume. Raven e o cauză pierdută pentru care nu am de gând să lupt, căci risc să mă distrug mai tare decât m-a distrus el deja.

          Atracția dintre noi e al naibii de puternicâ şi trupul meu atât de trădător tânjeşte să-i simtă căldura şi atingerile posesive şi răvăşitoare. Dorințele astea trupeşti sunt doar efectele devastatoare ale căderii în păcat, al clipelor petrecute în braţele lui El Diablo.

     — Vii? aud vocea lui Royce, care îşi ridică sprâncenele wmuzat de faptul că nu am auzit nimic din ceea ce s-a discutat în ultimele minute.