El Diablo de mi corazon

Capitolul I

          Ce poate fi mai frumos decât să te trezeşti în braţele bărbatului de care eşti îndrăgostită? Să-i simți inima care îi bate in piept pentru tine, să îi poți gusta buzele de oricâte ori îți doreşti, să-i porți mirosul şi să dormi în brațele lui? Ce poate fi mai important decât să te simți iubită, apreciată si fericită la brațul celui care ți-a răpit inima şi a închis-o într-o colivie de aur la care doar el are cheia?

          Fiecare zi petrecută cu Raven este ca desprinsă din cele mai frumoase romane de dragoste. Simt că el este bărbatul care mă va face fericită întreaga viață, deşi, uneori, mă înspăimântă ideea că este prea frumos să fie adevărat şi o mică îndoială mi se strecoară în suflet, amintindu-mi că iubitul meu a avut o viață grea şi imediat cum ne vom lovi de un obstacol, în loc să lupte alături de mine, va lupta împotriva mea. Mă va abandona, lăsându-mă cu inima zdrobită. În majoritatea timpului, încerc să nu fiu pesimistă şi să trăiesc la maxim fiecare clipă cu el.

          Uneori simt că suntem ca un cuplu proaspăt căsătorit şi mă pufneşte râsul, spunându-mi că Raven ar fugi imediat la auzul cuvântului căsnicie. A trecut deja o lună de când ne-am mutat în micul orăşel din apropierea Universității Stanford şi ne-am creat deja o rutină. Amândoi avem cursuri în fiecare dimineață, dar eu îmi permit să lenevesc mai mult decât Raven, întrucât nu trebuie să conduc câteva zeci de minute până la universitate. Dupa-amiaza ne-o petrecem vizitând împrejurimile, gătind sau făcând curățenie. Da, l-am făcut pe El Diablo băiat de casă care spală vasele sau întinde rufe, fără să comenteze. Seara, fie ieşim în oraş, fie ne uităm pe Netflix. Bineînțeles că uneori facem dragoste în timpul filmului sau înainte să ne culcăm, iar eu încep să mă întreb dacă băiatul ăsta nu oboseşte niciodată. Totuşi, nu mă plâng. Nu când ştiu că bărbatul care întoarce toate capetele reprezentantelor sexului frumos când trece pe lângă ele este doar al meu.

          Mă apuc să pregătesc o rețetă de paella văzută pe internet, deşi simt cum o răceală se apropie. De câteva zile, mă doare capul, iar acum chiar am o stare de amețeală. Apelez numărul lui Raven şi îl dau pe speaker pentru a putea vorbi cât timp pregătesc cina. Vreau să-i spun că nu am dispoziția necesară pentru a lua masa în oraş în seara asta.

     — Hei. Când ajungi acasă?

     — Acum plec de la sală, iubito. Te-ai pregătit deja?

          Aud cum bagă cheia în contact, iar motorul maşinii sale prinde viață.

     — De fapt, gătesc eu. Nu mă simt atât de bine ca să ieşim. Vreau doar să stăm împreună să ne uităm la tv.

     — Ce ai pățit, cariño? Vrei să mă opresc la farmacie?

          Îngrijorarea îi este prezentă în voce, făcându-mă să regret că i-am spus despre asta.

     — E doar un început de răceală. Durere de cap, amețeală. Nu e nimic grav. Nu-ți face griji, am luat deja pastile.

          Când ajunge acasă, mă ia în brate pe la spate, sărutându-mă delicat pe gât în timp ce eu am mâinile ocupate cu spălatul vaselor.

     — Mi-a fost dor de tine, şopteşte, întorcându-mă în brațele sale, fără să îi pese că îi ud tricoul.

          Spre deosebire de altă dată, brunetul pare oarecum tensionat şi agitat, dar nu am timp să-l întreb dacă totul este în ordine, căci se apleacă şi vrea să mă sărute, însă îl opresc înainte de a-şi lipi buzele de ale mele.

     — Nu vreau să iei şi tu răceală, rostesc, deşi dorința arzătoare de a-i simți buzele şi limba îşi face simțită prezența, colorându-mi obrajii în roşu.