Mai mult târâtă de o Maeve aflată în căutare de probleme, intrăm într-un bar cochet situat în apropiere de Beverly Hills, un bar despre care blondina a auzit că este vizitat de tot felul de celebrități. Nu ştiu dacă vrea să-l întâlnească pe Justin Timberlake sau îşi doreşte doar să ne distrăm puțin pentru a-i uita pe foştii. Poate că ea ar fi capabilă de asta, despărțindu-se în condiții bune de Bryant, însă eu nu prea pot. Mai ales acum când am înțeles cât de fals şi de josnic a putut Raven să fie. A urmărit doar să obțină semnătura mea pentru a putea să devină proprietar pe acțiunile pe care le dețineam în compania mamei mele. Sper că voi avea cândva ocazia de a-l întâlni față în față. Chiar as avea să îi spun vreo câteva. Tata are de gând să conteste contractul, însă faptul că există semnătura mea pe acte nu face decât să complice situația.
— Pământul către Emerie!
Maeve îşi flutură mâna prin fața mea, iar pe chip îi apare o grimasă fină.
— Scuze, mă gândeam la...
— Nu-mi pasă, mă întrerupe şi mă trage de mână direct spre ringul de dans, unde zeci de tineri îşi demonstrează mişcările mai mult sau mai puțin reuşite.
Îi intru în voie blondei şi dansăm pe ritmul unei piese latino, însă, brusc, mă trezesc de una singură. O caut cu privirea, înjurând în gând pentru că părul ei nu mai este violet pentru a fi mai uşor vizibil.
Reuşesc să o zăresc în compania unui brunet al cărui chip nu îl pot vedea de la distanța asta. Dansează cu el sau, mai bine spus, dansează pentru el, întrucât brunetul stă pe loc, iar prietena mea îşi unduieşte şoldurile pe care el îşi odihneşte palmele mari. La in moment dat, o lipeşte de el, probabil cu intenția de a i face conştientă de umflătura din pantaloni pe care i-a provocat-o. Lipsită de inhibiții, blonda îl sărută, iar eu mă întreb de când a ajuns să facă schimb de salivă cu străinii pe care i-a întâlnit cu doar câteva minute înainte.
Îmi dau ochii peste cap. Hotărâtă să-mi văd de treaba mea, cobor de pe ringul de dans mult prea aglomerat şi mă apropii de bar, vrând să beau un cocktail fără alcool, dar sunt luată prin surprindere de o voce destul de cunoscută.
— Nu mă aşteptam să te văd singură la bar.
Nu realizez cui aparține vocea până când privirea mea nu-l întâlneşte pe Royce. Deşi este fratele celei mai bune prietene de-ale mele, nu am schimbat niciodată mai mult de câteva cuvinte vagi, cum nici nu am observat că este posesorul unei pereche de ochi de un verde-albastru care, cel mai probabil, dă pe spate toate fetele. Dacă stau să mă gândesc mai bine, îmi amintesc că nu l-am văzut pe Royce cu altă fată în afară de cea care i-a fost iubită mai mulți ani. Nu e treaba mea.
— Sunt cu Maeve, răspund sec, făcând semn spre locul unde blonda continuă să danseze lasciv pentru brunetul proaspăt cunoscut.
Royce priveşte câteva secunde spre sora lui, apoi pufneşte in râs şi îşi dă ochii peste cap.
— Ştiu. Doar glumeam.
Glumea? De când glumeşte el cu mine? De obicei, mă ignoră cum, de altfel, face cu majoritatea persoanelor din jurul său. Brusc, îmi dau seama că este prieten cu Raven. Realizarea mă face să mă întreb dacă faptul că blondul îmi vorbeşte nu este un alt joc prostesc, aşa că îmi comand băutura. Imediat ce barmanul mi-o va aduce, voi pleca de lângă el.
— Emerie, tu şi Maeve sunteți în regulă? pune întrebarea blondul, înainte de a sorbi din paharul de whiskey pe care îl are în mână, în timo ce mă priveşte curios.
CITEȘTI
El Diablo de mi corazon
RomanceI se spune "El Diablo" pentru că şi-a pierdut sufletul undeva în abis. Alegerea implică să ai cel puțin două variante, însă viața l-a privat de posibilitatea de a alege. Nu a ales Infernul, ci a fost trimis acolo. Când un Înger cu aripile frânte îi...