El Diablo de mi corazon

Capitolul XII

Opresc în fața casei pe care ne-o indică GPS-ul ca fiind locația căutată. Ne aflăm într-un cartier situat undeva la periferia oraşului, însă casele şi străduțele par a fi destul de îngrijite şi liniştite, fiind într-o discrepanță majoră cu ceea ce îmi închipuiam eu. Mă temeam că vom ajunge într-un cartier rău famat pe ale cărui străzi bântuie tot felul de oameni gata să îți ia capul la fiecare pas.

- Nu arată rău, dar nu cred că trebuia să vii cu maşina asta, glumeşte Maeve şi îi arunc o privire încruntată.

Nu apuc să îi spun nimic, fiindcă vedem poartă înaltă deschizându-se larg. Royce îi zâmbeşte surorii lui, apoi face o remarcă răutăcioasă cu privire la faptul că am întârziat, iar Maeve îl loveşte peste braț.

- Ar fi bine să bagi maşina aia în curte, mi se adresează scurt înainte de a ne întoarce spatele şi a se îndrepta spre casa cu etaj, destul de modernă spre deosebire de cele ale vecinilor de pe aceeaşi stradă.

După ce parchez în curte, intrăm în casă, cu toate că ne-am fi aşteptat să iasă vreunul dintre băieți pentru a ne invita. Trecem de un hol mic şi ajungem într-o cameră de zi spațioasă, dar decorată neglijent, pare-se de o persoană care nu are niciun strop de inspirație. Covorul roşu nu se potriveşte absolut deloc cu fotoliile albastre şi canapeaua de un verde închis, asemănător cu uniformele militarilor. O măsuță de sticlă este situată în mijlocul încăperii, fiind acoperit ăde mai multe cutii de pizza şi sticle de bere pe jumătate sau goale. Atenția îmi este atrasă de un tablou care, la prima vedere pare a fi doar o pictură abstractă, însă la o privire mai atentă poți observa silueta unei femei dezbrăcate. Ciudat.

Royce şi Kayden stau pe canapea, fiecare având consola pentru jocuri video în mână şi fiind extrem de atenți la ecranul situat pe peretele opus. Derek stă la geam şi fumează un trabuc, iar Raven nu se vede pe nicăieri.

- Nu credeam că sunteți atât de plictisitori, pufneşte Maeve şi se trânteşte lângă fratele ei, dar acesta nu-i oferă niciun gram de atenție.

- Îl aşteptăm pe Raven. Acum poți să taci? scuipă Kay cuvintele deranjat de prietena mea.

Maeve îşi mută privirea spre brunetul care pare total dezinteresat de tot ceea ce se petrece în jurul lui. Îl analizează atent plimbându-şi ochii asupra costumului negru care pare a-i fi croit pe trup. Mă întreb de ce poartă costum. Oare mergem într-un loc unde ținuta este un aspect important? Nu cred. Cei doi băieți de pe canapea au pantaloni sport şi câte un tricou simplu. Probabil Derek iubeşte să fie îmbrăcat mereu la patru ace.

- Hola, cariño, mă salută Raven coborând scările cu un zâmbet larg pe buzele-i pline.

- Bună! Ce faci? îl întreb imediat ce ajunge lângă mine şi îşi trece un braț în jurul taliei mele învăluindu-mă în parfumul lui.

- Abia m-am trezit şi m-am îmbrăcat cât de repede am putut, şopteşte cu vocea chiar mai răguşită decât de obicei şi îşi trece mâna prin părul răvăşit.

Hanoracul negru pe care-l poartă se simte atât de moale la atingere încât îmi trec uşor mâna peste materialul de pe pieptul lui. Îmi surprinde gestul şi mă sărută blând pe frunte, clipă în care îmi amintesc planul prietenei mele. Oare jocul de-a femeia fatală este o idee atât de greşită pe cât mi-a părut iniţial? Poate este singurul mod în care mi-aş putea da seama dacă brunetul chiar mă place sau doar se joacă.

- Să luăm loc, îmi şopteşte îndreptându-se spre unul dintre cele două fotolii situate de o parte si de alta a canapelei.

Îl urmez, iar în momentul în care mă invită să mă aşez pe genunchiul lui o fac fără să mă gândesc prea mult. Nu îmi pot explica de ce, dar ador apropierea fizică dintre noi. Îmi place să-i simt brațul în jurul taliei mele, îmi place să-i inspir parfumul şi să-l pot atinge la rândul meu.