Mă aşez pe unul dintre scaunele de la barul ce desparte bucătăria de camera de zi de la parter şi îmi savurez paharul de limonadă, privindu-l pe Bryant care se plimbă agitat în jurul insulei de bucătărie.
- Nu are rost. Sper doar că vor uita în câteva zile, îi spun în speranţa că se va calma. Oricum nu are ce să facă.
- Nu ar trebui să te încurci cu tipii aceia, Em, îmi spune şi, pentru prima oară, simt că Bryant mă judecă.
- Poate că am greşit. Acum suport consecințele, îi răspund, concentrându-mi atenția asupra paharului din mâna mea.
- Îmi pare rău că a sunat aşa, însă ştii că ţin la tine. Nu-mi place tot ce se întâmplă, continuă el
Îl asigur că totul este în regulă, în ciuda faptului că mi se pare că exagerează puțin.
Uşa din spate se deschide, iar o Maeve blondă îşi face apariția, râzând de parcă noaptea trecută nu s-a întâmplat nimic. Se pare că a decis să renunțe la violetul care a consacrat-o în detrimentul unei nuanțe de blond platinat care i se potriveşte de minune.
- Ce faci, Em? mă întreabă, însă apoi îl observă pe Bryant şi îi acorda lui toată atenția. Oh, Bryant. Salut! Ce mai faci?
- Bună, Maeve, o salută, iar ea se apropie până când ajunge la doar câțiva centimetri de el.
Îi pune mâna pe genunchi, iar brațul lui Bryant îi înconjoară imediat talia, capturându-i buzele într-un sărut flămând.
Îmi întorc privire pentru a le oferi prietenilor mei un moment de intimitate, însă îmi este imposibil să-mi dau seama ce se petrece. Bryant şi Maeve? Când? Cum? Eu de ce nu ştiam nimic? Mereu am bănuit că Maeve îl place, însă proaspăta blondă îl place - sau cel puțin aseară îl plăcea - şi pe Derek. Nu mai înțeleg nimic.
- Voi doi? întreb confuză, iar Maeve izbucneşte în râs.
- Am tot vorbit pe internet şi dimineață, în timpul unui apel video, am decis să acordăm o şansă relației noastre, clarifică Bryant lucrurile.
- Felicitări! Mă bucur pentru voi, le spun sincer şi îi îmbrățişez pe amândoi.
O privesc pe Maeve, dorindu-mi să o întreb ce s-a întâmplat aseară după ce părinții au luat-o de la secție, dar mă tem să stric un moment frumos pentru proaspătul cuplu.
- Em, ştii că eşti foarte transparentă, nu? Eşti foarte uşor de citit. Întreabă.
- Ce au spus părinții tăi? Ştiu de Royce? pun întrebările care îmi stârnesc curiozitatea.
- Nu am voie să ies din casă. Decât la şcoală şi înapoişi totuşi, iată-mă aici. Am ieşit pe geam, zice zâmbind. Cât despre fratele meu, ştiau deja. Nu au ce să-i facă, Emerie. Royce nu ar asculta de nimeni. Mereu va face doar ceea ce îi trece lui prin minte. Nu mă mira că a fugit şi m-a lăsat acolo, însă de ce a făcut-o Ra...
- Scuzați-mă, o întrerup înainte de a-i rosti numele, căci nu-mi doresc să vorbesc despre Raven. Trebuie să mă duc să-l iau pe Nate de la mama lui. I-am promis tatei. Puteți rămâne dacă vreți. Ne vedem mai târziu, rostesc grăbită şi ies din casă.
Mă urc în maşina care îmi stârneşte atâtea amintiri pe care vreau să le dau uitării. Parfumul puternic al brunetului încă este prezent în interior, nefăcând altceva decât să-mi dea peste cap toate gândurile. Deşi în urmă cu doar câteva secunde îmi doream să nu-i mai aud numele vreodată, acum tânjesc după îmbrățişările şi săruturile lui. După modul în care îşi aşază părul cu mâna sau felul în care îşi trece piercingul printre dinți, jucându-se şi înnebunind toate fetele.
CITEȘTI
El Diablo de mi corazon
RomanceI se spune "El Diablo" pentru că şi-a pierdut sufletul undeva în abis. Alegerea implică să ai cel puțin două variante, însă viața l-a privat de posibilitatea de a alege. Nu a ales Infernul, ci a fost trimis acolo. Când un Înger cu aripile frânte îi...