El Diablo de mi corazon

Capitolul XXI

Doar trei ore până la cină şi eu nu mai am stare. Îmi fac mii de griji, deoarece îmi doresc nespus de mult ca totul să decurgă bine şi ca părinţii mei să-l placă pe Raven. Este important să facă o primă impresie bună, mai ales că mama şi tata ştiu deja o mică parte din trecutul lui Raven. Doamne ajută, să nu facă sau să spună vreo prostie.

Deschid sertarul cu bijuterii şi alte obiecte de valoare, scoţând cartea mamei de sub nişte cutii cu ceasuri. În ultimul timp, nu am mai citit prea mult, concentrându-mă pe relaţia mea cu Raven şi nu pe povestea de dragoste a părinţilor mei. Totuşi am mai aruncat câte o privire asupra jurnalului cu scrisul de mână al mamei, constatând că aceleaşi evenimente sunt relatate, diferenţa fiind abundenţa de detalii pe care le conţine cartea. Se pare că mama şi-a răsfoit vechiul jurnal şi a scris un roman de dragoste, dar de ce? Nu l-a publicat niciodată şi nici nu cred că avut această intenţie, căci este mult prea personal.

Ies pe terasa camerei mele, unde mă fac comodă pe băncuţa plină de perne multicolore şi încep să citesc.

Nocivi, capitolele 16, 17

Atenţia îmi este distrasă de cineva care bate la uşa dormitorului meu, aşa că ascund cartea sub perne şi apuc telefonul de pe noptieră, deschizând una dintre aplicațiile de socializare pe care nu obişnuiesc să pierd prea mult timp.

- Intră, spun pe un ton neutru, neştiind cine este de partea cealaltă a uşii de lemn alb.

Privirea îmi cade asupra ținutei mamei. O rochie elegantă, de culoarea vişinei îi îmbracă trupul armonios, evidențiindu-i atuurile de care este mai mult decât conştientă. Părul brunet îi cade în nişte bucle mari, iar un machiaj natural o face chiar mai frumoasă decât este, accentuându-i ochii verzi şi buzele pline.

- Em, încă nu eşti gata? pune întrebarea şocată, uitându-se la pijamalele mele de mătase roşie pe care le port.

Ceasul de pe birou arată deja ora şaptesprezece, ceea ce înseamnă că mai am doar treizeci de minute pentru a mă pregăti. Când a trecut timpul atât de repede?

- Scuze, mama. Am oierdut noțiunea timpului.

Sar din pat, repezindu-mă spre dressing pentru a-mi scoate rochia pe care am ales-o special pentru această ocazie, apoi mă îndrept spre baie pentru a mă îmbrăca. Am decis să merg pe eleganță şi simplitate, rochia fiind una albă, până la jumătatea coapsei, cu un decolteu decent, deşi este în V şi mâneci bufante. Sandalele argintii se potrivesc perfect, iar un colier la baza gâtului şi o pereche de cercei lungi îmi completează ținuta.

- Cum arăt? o întreb pe mama pe care o găsesc tot în dormitorul meu.

- Frumoasă este prea puțin spus, scumpa mea. Lasă-mă să te ajut cu părul şi machiajul.

- Am cu cine semăna. Te-ai uitat în oglindă? Eşti uimitoare, îi întorc complimentul, furându-i in zâmbet, după care mă aşez pe scaunul din fața oglinzii de machiaj, permițându-i mamei să îmi realizeze un machiaj foarte asemănător cu al ei, singura diferența fiind aceea că aleg un ruj roz deschis în locul celui roşu-vişiniu care îi acoperă buzele mamei.

Începe să-mi realizeze o înpletitură de tip coroniță, dar faptul că nu mi-am îndreptat părul cu placa nu o prea ajută. Când eram mică, ream foarte creață, asemenea tatălui mej, însă cu cât am crescut, părul meu a devenit mai mult ondulat decât creț şi obişnuiesc să-l întind după ce fac baie pentru că are prea mult volum.