El Diablo de mi corazon

Capitolul XVI

- Oricum Bryant este mult mai bun decât Derek. În toate privințele. Este drăguț, ştie să se comporte şi va deveni medic. Să nu mai spun despre cât de grozavă a fost partida de sex. vorbeşte Maeve care nu a mai tăcut de când a venit, însă abia acum aud ceea ce îmi spune.

Dacă mai devreme eram confuză din cauza lui El Diablo, acum mă simt învăluită într-o ceață totală din cauza capitolelor pe care tocmai le-am citit. Joel a mințit-o pe mama, iar ea s-a aruncat în braţele lui Erick, doar pentru a putea trece peste trădarea tatălui meu biologic. Înțeleg că s-a simțit trădată, dar nici ea nu a procedat corect. Cel puțin a realizat asta şi a plecat, chiar dacă bănuiesc că pentru o perioadă scurtă de timp. Întrebarea mea este dacă era deja însărcinată cu mine sau a existat o scurtă împăcare între părinții mei. De ce trebuie să fie totul atât de complicat?

- Scuze, Maeve. Îmi era gândul în altă parte. Normal că Bryant este mai bun decât Derek. Este un băiat minunat şi cred că vă potriviți, însă nu vreau să aud detalii din dormitor, îi răspund şi o servesc cu un pahar de suc de portocale.

- Deci nu eşti supărată că sunt cu Bryant? mă întreabă după ce bea întreg paharul dintr-o singură înghițitură.

- De ce aş fi? Suntem doar prieteni, o asigur că nu mă deranjează.

Mă trântesc pe canapea lângă ea şi ne uităm la câteva episoade dintr-un serial cu vampiri şi vârcolaci, alegând să nu mai vorbim despre nimic, căci am avertizat-o de când a intrat pe uşă că nu vreau să mai aud vreun alt plan marca Maeve.

- Dormi la mine? o întreb când realizez că este trecut de miezul nopții, iar mama, tata, Nate şi Sierra dorm deja în camerele lor.

- Aş vrea, dar dacă observă ai mei că nu sunt acasă dimineață? Ar fi mai bine să mă duc, îmi zice înainte de a mă trage într-o îmbrățişare.

După ce încui uşa în urma prietenei mea, vreau să mă duc în pat şi să mă culc şi eu, însă atenția îmi este atrasă de vibrațiile telefonului aflat pe noptieră. Un mesaj de la un număr necunoscut apare pe ecran şi îl deschid din curiozitate.

Număr necunoscut: Ți-ai luat adio de la iubițelul tău? Fiindcă poliția ajunge în parcarea de la periferia cartierului, acolo unde se află cei patru acum, în maxim cincisprezece minute.

Mă holbez la telefon, întrebându-mă ce înseamnă asta. A chemat cineva intenționat poliția pentru a-i prinde pe băieți? Dar cine? Şi de ce?

Inima începe să-şi accelereze ritmul, iar gândul de a-l vedea pe Raven încătuşat îmi face stomacul să tremure. Nu pot permite să ajungă din nou în închisoare. Nu după ce mi-a povestit tot ce a îndurat. Şi nu pentru că mi-ar plăcea de el, ci pentru că nimeni - nici cel mai mare infractor - nu merită să îi fie încălcate toate drepturile.

Apelez numărul lui fără a mai sta pe gânduri, însă brunetul nu răspunde. Încerc din nou şi din nou. Nimic. Involuntar, mă îndrept spre dulap şi mă îmbrac cu un hanorac, repezindu-mă spre uşa de la intrare.

iau cheile maşinii mele vechi, hotărând că este mai bine să nu mă urc în Aston Martini în caz că m-ar vedea cineva. În doar trei minute, intru în parcarea de la ieşirea din Bel Air şi îi zăresc pe Raven şi prietenii lui, stând sprijiniți de capotele celor două maşini pe care le recunosc ca fiind ale lui Royce şi Kay. Fumează ceva ce nu par a fi țigări obişnuite, căci mirosul de iarbă ajunge până la mine.

Fără să-mi pese de nimic altceva, las portiera deschisă şi mă apropii de ei. Royce, Kayden şi Derek îşi mută imediat privirile asupra mea, de parcă ar încerca să mă sfideze, în timp ce Raven nu pare surprins de faptul că sunt aici, ci mai degraba dezinteresat.