DAR NOI

Capitolul 47

"La dracu!" Înjură Ethan iar eu mă uit la el așteptând să văd de ce tocmai înjurase.

"Ce s-a întâmplat?".

"Nu mai avem benzină." Oprește mașina și își lasă capul pe volan.

"Suntem departe de cabană?" Îl întreb iar el se uită prin jur.

"Nu prea, vom ajunge într-o oră." Iese din mașină, ieșind și eu imediat după el.

În pădure era atât de răcoare și atât de liniștitor, încât chiar m-aș muta aici.

Mergeam amândoi tăcuți, răsunând doar păsările căntând și pașii noștri grei ce călcau pe nisipul pietros.

"Ai mai vorbit cu ai tăi?" Acesta își lasă în jos privirea.

"Am ceva de vorbit cu ei?".

"Nu știu.".

"Atunci de ce ai întrebat?".

"Doar așa.".

"Nu, nu am mai vorbit cu ei." Îmi spune în timp ce se uita în jur.

"Poate că ar trebui să o faci, se apropie ziua mamei tale." Își întoarce privirea spre a mea, uitându-se nedumerit.

"De unde știi?".

"Mi-a spus bunicul." Îi zâmbesc.

"Oare de ce s-a supărat așa bătrânul?".

"Nu știu dar m-a făcut să mă simt vinovată.".

"Nu cred că ai făcut nimic.".

"Nu l-am văzut niciodată așa.".

"O să-i treacă lui." Se uită la mine și-mi schițează un zâmbet slab.

"Cu siguranță." Ne uităm unul la altul iar apoi ne ferim privirea, "Ce frumos e aici!" Continui eu.

"Da.".

"Ce te-a făcut să vii aici?".

"Mă certam cu ai mei și aveam nevoie de un loc în care să fug și să mă calmez. Băutura, drogurile sau țigările nu-și făceau efectul de cele mai multe ori. Aveam nevoie de un loc în care să mă regăsesc.".

"Te înțeleg. Chiar dacă bunicul mereu mă calmează și mă ajută, mi-ar fi plăcut să am și eu un astfel de loc pentru a mă regăsi.".

"Da.. E chiar foarte folositor.".

"Îi vei lua ceva mamei tale?" Îl întreb iar el aproape râde.

"Îi ia toată lumea cadouri, ce Dumnezeu să-i iau și eu? Ar conta?".

"Poate că da. Nu i-ai luat niciodată?".

"Nu.".

"De ce?".

"Joe." Mă strigă iar eu mă uit la el, "Prea multe întrebări." Continuă iar eu îmi dau ochii peste cap.

"Nu sunt deloc multe întrebări. Încerc doar să creez un dialog cu tine.".

"De ce?".

"Pentru că nu voi merge încă douăzeci de minute pe jos fără să vorbesc." Îi spun iar el zâmbește.

"Nu i-am luat cadouri mamei mele pentru că pentru ea nu contează." Îmi răspunde la întrebarea de mai devreme.

"Poate că acum contează.".

"Poate că mama pare altcumva, dar e la fel ca tata. Sunt doi egoiști putred de bogați, fără inimă, iubire, fără nimic. Sunt împreună doar ca să apară împreună în ziare și să le fie ciudă oamenilor. Nici sex nu cred că mai fac." Îi dau una în umăr și încep să râd.