DAR NOI

Capitolul 3

Ajung acasă destul de târziu. Simt că am un nod în gât și parcă nu mă lasă decât să mă gândesc la rele. Mă simt foarte vinovată de starea mea de spirit. Ar fi trebuit să le las să mă calce în picioare sau să nu le fi răspuns.

Mă așez pe canapea, stând cu cotul pe masă, uitându-mă pe geam. Deja se înnoptase iar bunicul nu a venit dar nu cred că ar trebui să-mi fac griji. Totuși, acel băiat. Și-a zis numele dar din păcate era prea neimportant pentru a mi se tipări în minte. Lăsând asta la o parte, a fost destul de enervant și se vedea după el că era prea plin de sine. Dar ce căuta acolo?

Gândurile mele prostești mă fac să cad într-un somn adânc, nu prea confortabil, dar adânc.
Mă trezește ușa trântită de bunicul meu, iar acesta se sperie văzându-mă că m-a trezit.

"Îmi pare rău, draga mea, nu am știut că dormi. Aici." Adăugă el.

"Nu e nimic, și-așa trebuia să mă schimb. Cum a fost, te-ai distrat?" Îl întreb puțin curioasă. Sunt chiar o familie frumoasă și amuzantă, nu cred că răspunsul lui ar fi negativ.

"Da. A fost foarte frumos! Nu m-am mai distrat așa de mult. Sunt niște oameni foarte educați și buni!" Spune el entuziasmat, ceea ce mă face să zâmbesc printre mustăți.

"Dar lăsând astea la o parte" adaugă el, "m-a sunat șeful tău." Spune iar mie îmi vine să-mi bag pământ în urechii.

"Poftim? De ce?".

"Cum adică "de ce?", știi foarte bine de ce domnișoară Joeline." Spune el serios.

"Bunicule, am vrut să-ți spun, dar era de-ajuns ca doar eu să am ziua pierdută.".

"Ți-am zis că trebuie să-mi spui orice. Trecem amândoi printre greutați la fel de mari, nu vreau ca tu să duci mai multe poveri ca un simplu om ca mine să se simtă bine.".

"Nu ești un simplu om, ești domnul Jacob, adică, bunicul meu care e cel mai important om de pe planetă!" Spun și îi sar in brațe.

"Totuși, trebuia să-mi spui, Joeline!" Spune el abtinâdu-se din a zâmbi pentru a-și păstra postura de serios.

"Promit că de acum îți voi spune totul! Bine?" Spune iar apoi mă ia și el în brațe și mă mângâie pe cap.

"Și nu-mi mai spune Joeline!" Spun iar el începe să râdă.

"A, da, ne-au mai invitat la o masă.".

"A, bine. Când?".

"Mâine.".

"Mâine?! Mâine, bunicule am treabă la cafenea, știi bine.".

"După.".

"După cred că.." era cât pe ce să zic că voi veni obosită, "bine.".

"Va veni și fiul lor. Au doi dar unul e om de afaceri în Republica Dominicană." Spune iar eu rămân cu gura căscată.

"Probabil că fii lor sunt la fel de buni ca și ei.".

"Din câte mi-au povestit, cel care încă mai stă cu ei e puțin tâfnos dar e la fel de bun și grijuliu.".

"Atunci, sper să ne înțelegem." Spun iar acesta începe să râdă.

După ce mai povestim puțin, mă duc sus în camera mea, mă spăl pe mâini și față, mă schimb și mă arunc în pat. Mă dureau toate mai ales că prin perioada asta trebuie să-mi vină și menstruația. Sper totuși, să nu-mi vină mâine când mergem la "noii vecini".

Mă trezește alarma mea enervantă și mă îmbrac cât de repede pot pentru a ajunge mai repede la muncă ca să pot face curat. Pun pariu că domnul Andrew nu s-a atins de mizeria pe care a făcut-o aceea târfulină.

Ajung la cafenea, o deschid și după cum mă așteptam, mizeria încă era acolo. Bine-înțeles că o adun iar apoi pregătesc aparatele de cafea.

Trecuse o jumătate de oră iar încă nu venise Andrew. Dacă nu vine în cel puțin 10 minute, va veni șeful, iar el urăște să întârziem. Normal că apoi se va descărca pe mine. Poate și pe el, dar mai mult pe mine.

Aud ușa din bucătărie după 15 minute, sperând la culme că este Andrew, însă, mă însel, este șeful.

"Bună dimineața!" Îi spui iar acesta se uită scurt și cu o fața neutra la mine.

"Văd că ai curățat." Adaugă el după câteva minute.

"Ai dat drumul și la aparate. De când ești aici?".

"De cam 40 de minute." Îi raspund eu imediat.

"Că ai făcut asta, te voi ierta. De data asta." Spune iar mie îmi vine să sar pe sus, dar mă abțin și dau doar din cap în semn de mulțumire.

"Vă rog ca altă dată, să nu-l mai sunați pe bunicul meu când se întamplă ceva. E bolnav și nu vreau să se îmbolnăvească mai tare sau să se supere de la prostiile pe care le fac eu.".

"Prostii? Ce fel de prostii mai faci tu?" Spune acesta iar eu nu înțeleg ce vorbește.

"Ca de exemplu, acesta.".

"Și altceva nu mai faci? Nu ai iubit?".

"Nu înțeleg?" Chiar nu înțeleg unde vrea s-o dea.

"Nu înțelegi? N-ai făcut sex niciodată? Nu ești cu Andrew împreună?" Nu-mi vine să cred ce aud.

"Nu, nu sunt cu Andrew dar și dacă aș fi, nu cred că ar trebui să vă țin la curent cu asta, cu atât mai puțin dacă am întreținut relații intime vreodată cu cineva.".

"Nu mai fă pe sfânta. Te tot abții de 2 ani.".

"P-poftim?".

"Te uiți insistent la mine tot timpul. Ai intrat acum 3 luni în biroul meu când îmi dădeam cămașa jos, iar apoi ai venit la mine cu scuzele tale de parcă nu ți-ar fi plăcut.".

"Poftim? Ce fel de insinuări sunt astea? Sunteți șeful meu!" Da, este drăguț și tânăr, dar nu-l pot vedea mai mult decât un oarecare șef.

"Chiar nu vrei nimic cu mine?" Spune venind mai aproape de mine.

"Nu, nu vreau cu nimeni" Mă dau mai în spate până mă lovesc de o masă.

"Atunci haide măcar o noapte dacă nu vrei o relație.".

"Vă rog, spațiu personal!" Spun încercând să-l împing.

"Haide, știu să sărut!" Spune luându-mă de bărbie.

"Vă rog dăți-mi drumul!" Încerc să îi îndepărtez mâna de pe bărbia mea, însă nu pot.

Acesta mă sărută ștampilă și apoi se uită în ochii mei strângându-mă de bărbie mai tare pentru a nu o putea îndepărta.

"Vă rog, mă doare!".

"Îți voi mări salariu.".

Nu apuc să zic nimic că acesta îmi desface picioarele și se pune între ele, sarutându-mi buzele. Îmi vine să plâng. Dacă voi fi violată? Sigur voi pleca de aici. Dar după ce fac? O să-mi trebuiască bani. Oare să îi accept propunerea pentru măcar o lună?