DAR NOI

Capitolul 32

Emma se uită la mine așteptând un răspuns iar eu chiar nu simțeam să îl dau. Îmi pun centura și mă sprijin de geam.

"Deci? Ce naiba s-a întâmplat?" Mă întreabă Emma văzând că nu ziceam nimic.

"E un tâmpit și un nesimțit." Îi răspund iar ea îmi pune mâna pe picior.

"Vrei să mergem să bem ceva? Să ne distrăm și să uiți de ziua de astăzi?" Mă întreabă iar eu îi dau ușor mâna de pe piciorul meu zâmbindu-i forțat.

"Nu, Emma. Te rog să mă duci direct acasă.".

"Ai ceva și cu mine acum?" Ridică puțin tonul.

"Nu, ce să am? Doar te-am refuzat pentru că sunt foarte obosită și tot ce vreau e să fac un duș și să mă pun să dorm." Îi spun iar ea oftează și pornește mașina.

"Bine. O lăsăm pe alta dată." Pornim la drum iar eu cumva, ațipesc.

•••

"Am ajuns." Mă atinge pe mână pentru a mă trezii.

"O. Am ajuns." Îmi spun și îmi dau centura la o parte.

"Ne vedem mâine." Îmi spune iar eu dau din cap apoi dându-mă jos din mașină.

Bag cheia în ușă însă aceasta nu se deschide. Mai răsucesc cheia de câteva ori dar ușa tot rămâne încuiată. Mă împing puțin în ea însă nici așa nu se deschide. Îi dau un picior de nervi și decid să merg la vecina.

Bat în ușă însă aceasta nu deschide, dar văzând că becul este aprins, bat în geam. Dintr-o dată becul se stinge iar eu rămân ca o statuie în fața ușii. Într-un fel îi înțeleg, este târziu și nu vor să fie deranjați la ora asta.

"Bănuiesc că o să dorm pe străzi în seara asta." Îmi spun și dau cu piciorul într-o piatră.

Mă întind pe bancă și privesc stelele.

"Dragii mei părinți, dacă sunteți aici cu mine, vă rog deschideți-mi ușa de la casă pentru că mor de frică. Mulțumesc." Mă ridic în fund și oftez tare.

"Să mai încerc?" Mă ridic și mă îndrept spre ușă băgând încă o dată cheia în broască. O răsucesc și mă împing în ea, intrând pe ușă ca o rachetă, împiedicându-mă de un papuc de casă și căzând pe jos.

Mă întind pe parchet și închid ușa cu piciorul.

"Podeaua e mai comodă ca niciodată." Spun și închid ochii.

•••

Mă trezesc, durându-mă tot corpul. Mă uit pe geam văzând că abia răsare soarele și îmi dau seama că e dimineață.

Mă îndrept spre baie pentru a-mi îndepărta machiajul și mă schimb în haine mai confortabile. Mă pun din nou la culcare, doar că în patul meu.

•••

Mă trezește un telefon, însă în niciun caz nu era al meu. Telefonul meu era pe noptieră iar soneria se auzea de jos.

Cobor scările somnoroasă scărpindu-mă în cap și căscând, iar când ajung jos, Ethan stătea întins pe canapea, cu telefonul în mână.

"Credeam că ai murit în somn." El oprește alarma iar eu îmi dau ochii peste cap și mă sprijin de perete.

"Nu ți-am zis clar să nu te mai apropii de mine?" Îi spun pe un ton aspru.

"Mai voiam să aud o dată" Se ridică de pe canapea îndreptându-se spre mine.

"Ethan, gata! Nu te mai juca! M-am săturat! Du-te să te droghezi și lasă-mă în pace.".

"Nu. Nu vreau.".

"A, nu vrei pentru că te-ai drogat deja nu-i așa?".

"Nu e treaba ta." Îmi rânjește iar eu mă enervez.

"Ieși afară." Îi spun și mă așez pe scaun.

"Îmi pare rău de aseară, chiar îmi pare rău." Spune pe un ton calm așezându-se pe canapea.

"Nu mai contează." Îi spun iar el oftează.

"Știu că era mai bine dacă nu veneam dar..".

"Nu mai contează, Ethan, faptul deja e consumat." Îl întrerup.

"Chiar îmi pare rău.".

"Te droghezi, fumezi, bei? Ce altceva mai faci?".

"Ăsta sunt eu, Joeline! Nu mă droghez mereu doar că eram mult prea stresat din cauza celor întâmplate în ultima vreme. Părinții mei și nu știu ce s-a întâmplat.." Dintr-o dată s-a oprit și n-a mai terminat propoziția.

"Nu știi ce s-a întâmplat, cu ce?".

"Nimic. Ăsta sunt eu Joeline.".

"Mereu te droghezi când ești stresat sau te cerți cu ai tăi?".

"Nu e din cauza alor mei.".

"Atunci? Din ce cauză?".

"Știi ceva? Las-o naibii!" Îmi spune ridicându-se și îndreptându-se spre ieșire. Mă îndrept spre el și îl apuc de braț

"Ce naiba ai?".

"Nimic." Îmi îndepărtează mâna de pe brațul lui.

"Atunci?".

"Știi ceva? Chiar cred că e mai bine ca noi doi să nu mai ne intersectăm." Când aud cuvintele lui chiar mă simt rănită dar cred că e cel mai bine să stăm îndepărtați.

"Da.. Ai dreptate." Îi spun iar el pleacă fără a mai spune ceva.

Instagramurile personajelor:
@joeline_sommer
@ethan_.williams
@andrew.drash