DAR NOI

Capitolul 39

"Înțeleg. Oricum o să vă împăcați." Mă uit ciudat la ea iar aceasta ridică umerii.

"De ce spui asta?".

"Nu știu, s-au întâmplat multe între voi și până la urmă tot v-ați împăcat.".

"Împăcat?".

"Da.".

"Noi niciodată nu ne-am certat sau împăcat.".

"Puii mei, sunteți ciudați, îți zic doar cum cred eu." Îi zâmbesc și nu-i mai zic nimic, mâncând în tăcere supa.

După ce o termin, încep să spăl vasele.

"Joe.".

"Da?".

"Te rog!".

"Te rog, ce?".

"Hai să mergem să ne distrăm!".

"În ce fel să ne distrăm, Emma?" Îmi face cu ochiul iar eu încep să râd, "Bine.".

•••

În drum spre mașina Emmei ce a parcat-o puțin mai departe decât trebuie, îi analizez ținuta, ea având niște ghete roșii, o bluză transparentă neagră și niște pantaloni de piele, iar eu îmbrăcându-mă ca deobicei. Nu vreau să o iau în serios ca dățile trecute. O să beau puțin cât să vadă Emma și atât.

"De ce ai parcat mașina atât de departe de casă?" O întreb iar ea scutură din cap.

"Păi..Erau niște dubioși și îmi era frică că plec și-mi sparg mașina și alte chestii." Îmi zâmbește.

"A..".

"Mda.".

"Ce dubioși?".

"De unde naiba vrei să știu?!" Se ambalează.

"Bine.. Doar am întrebat.".

"Pai întreabă lucruri logice nu "Ce dubioși?". De unde naiba vrei să știu?".

"Ești diferită azi. Te-ai certat cu Christian?" Îi sunt sinceră iar ea își dă ochii peste cap.

"Nu. Nu prea am dormit zilele astea și de-ai sunt așa. Îmi pare rău." Îmi zâmbește cald și-mi mângâie umărul,

"S-a întâmplat ceva?".

"Nu.. Doar chestii de familie.".

"Dacă ai nevoie să vorbești cu cineva, sunt aici." Îi spun iar ea mă ia în brațe.

"Mulțumesc.".

"Pentru nimic. Doar suntem prietene, nu?".

"Da.".

După momentul nostru sentimental, ajungem la mașina și intrăm în ea, punându-ne centurile.

"Unde mergem?" O întreb.

"Surprise!".

"Nu-mi plac surprizele.".

"Nu-mi pasă." Râde.

Pornește la drum iar eu mă întind, Emma aruncându-mi ceva în poală.

"Dă-te măcar cu rimel." Îmi zâmbește iar îi zâmbesc forțat.

Începe să plouă încet, Emma începând să înjure.

"Am uitat să-mi adun hainele de afară." Îmi spune.

"Oh..".

"Mhm.. Să-mi bag. Chiar am ghinion azi." Trage pe dreapta și își ia telefonul din geantă, punându-l la ureche după câteva secunde, "Poți să-mi iei hainele de pe sârmă? Nu m-am uitat la vreme și nu știam că va ploua azi, așa că nu le-am adunat. Te rog, adună-le." Aceasta râde fals și își dă ochii peste cap, "Îți rămân datoare, pa!" Și îi închide.