DAR NOI

Capitolul 37

Mă trezește un bâzâit de telefon, care se simțea în tot patul. Când deschid ochii, eu cu Ethan eram față în față, fețele noastre fiind foarte apropiate, simțindu-i respirația pe fața mea. Telefonul lui continua să bâzâie iar eu îl mișc puțin pentru a se trezi. Mormăie însă nu se trezește.

"Ethan." Îl strig încet.

"Mm?" Mormăie somnoros.

"Îți bâzâie telefonul incontinuu. Oprește-l!" Îi spun iar el oftează scotându-și telefonul din buzunar, aprinzându-l pentru a vedea de ce bâzâie la ora aia târzie.

După două minute de stat cu ochii în telefon, acesta se ridică brusc din pat, trântind telefonul în pat, luându-și hainele de pe coș, dându-și bluza jos.

"Ethan? S-a întâmplat ceva?" Îl întreb panicată.

"Trebuie să plec undeva." În timp ce își îmbracă tricoul.

"La patru dimineața?".

"Da, Joe. E urgent.".

"Ceva legat de părinții tăi?" Acesta nu spune nimic, îmbrăcându-și blugii. După ce termină, vine spre mine.

"Să iei un medicament când te trezești. Ne vedem mai târziu." Îmi sărută fruntea ieșind imediat din cameră.

"Tocmai mi-a sărutat fruntea?" Mă întreb șocată, "Sigur a băgat cineva ceva și în băutura lui." Zâmbesc și mă pun să dorm. Sper că nu s-a întâmplat nimic atât de grav.

•••

Mă trezesc, întinzându-mă pe tot patul, dându-mi seama doar peste câteva minute că bunicul era în ușă.

"Te-ai trezit?" Mă întreabă.

"Da." Îi răspund cu puțina frică.

"Hai să mănânci." Îmi spune vesel iar mie îmi ridică un semn de întrebare.

"Poftim?".

"Hai să mănânci." Repetă.

"Nu ești supărat pe mine?".

"De ce aș fi?".

"Am venit târziu ieri și am avut telefonul închis.." Spun încet dezamăgită.

"Nici nu te-am sunat. Știam că ești cu Ethan și nu am vrut să vă întrerup.".

Să ne întrerupă?

"Nu te-ai îngrijorat?" Îl întreb dându-mă jos din pat aranjându-mi patul.

"Deloc." Îmi zâmbește.

"Oricum nu o să mai fac." Îl asigur eu luându-l în brațe.

"Joe, ai nouăsprezece ani. Crezi că mă interesează cât stai pe afară?" Râde.

"Păi..".

"Plus că știam că ești cu Ethan, nu aveam de ce să fiu îngrijorat deloc." Mă întrerupe.

"Bine atunci." Îi zâmbesc.

"Știi, dacă se întamplă ceva între tine și Ethan, să-mi spui.".

"Ce să se întâmple?" Inima îmi sărea din piept.

"Nu știu.".

"Nu are ce să se întâmple între noi doi, suntem..".

"Pretexte." Mă întrerupe și pleacă lăsându-mă singură în cameră, "Hai să mănânci!" Strigă de jos.

Îmi frec ochii în timp ce mă îndrept spre baie pentru a mă spăla pe față și-mi întind spatele deoarece mă durea mult prea tare.