DAR NOI

Capitolul 43

După ce ies din duș și mă schimb, merg jos, intrând mai întâi în camera bunicului. Era în pat, cu pătura până în gât, auzindu-i răsuflarea. Ca de-obicei, lumina lunii îl îmbrățișa, dându-mi un mare confort uitându-mă la el. Zâmbesc și închid ușa încet, lăsându-l să doarmă în continuare.

Intru în sufragerie, Ethan stând întins, dormind. Zâmbesc când îl văd iar apoi iau o pătură de pe scaun, punând-o pe el ușor.

"Mi-e somn." Spune somnoros, zâmbind cu ochii închiși.

"M-ai speriat! Pune-te să dormi." Îi spun punându-mă pe scaunul de lângă canapea.

"Mă lași să dorm aici?".

"Am altă opțiune?" Zâmbește, făcând și eu la fel.

"Mă duc sus, noapte bună!" Îl bat pe umăr dar acesta îmi prinde încheietura.

"Nu vrei să.. să dormi cu mine?".

"Să dormim împreună?" Eram șocată.
Visez? Chiar m-a întrebat așa ceva Ethan Williams? Pe mine?

"Da.. Nu.. Adică nu în sensul ăla." Râde stânjenit, "Să te pui lângă mine și să dormim.".

"Ă.. o să se trezească bunicul și ne va vedea.".

"Dormim. Nu facem nimic altceva. Dormim, Joe.".

"Da dar nu..".

"Sunt sigur că ne-a mai văzut dormind împreună." Mă întrerupe iar eu nu știu ce să-i mai zic. Pe deoparte voiam, pe cealaltă parte nu.

"Bine." Am cedat. De data asta dau vina pe mahmureală.

Mă așez încet lângă el. Nu voiam să mă întorc cu spatele, ar fi ca și când stau fix în poala lui, așa că acum stau pe un sfert de canapea. Eram față în față și ochii în ochii.

"Stai bine?" Mă întreabă fiind sigură că știe că nu stau bine deloc.

"Da." Când răspund zâmbește larg, "Ce?".

"Nimic. Noapte bună!" Se întoarce cu spatele iar eu mai am puțin și cad. Sunt sigură că face asta din adins.

"Ethan?" Îl mișc puțin de umăr.

"Ce?" Mârâie.

"Facem schimb de locuri?".

"Noapte bună, Joe!" Răspunde repede.

"Ethan?" Îl mișc iar, acesta întorcându-se de data asta.

"Da, Joe?" Cum era întors, mă întorc și eu, dându-mi ocazia să nu-l mai întreb nimic. Nu voiam să fac asta, însă nu e nimic wow. Nu știu de ce mă speriasem așa tare.

"Noapte bună, Ethan!" Zâmbesc.

Acesta nu mai spune nimic, și mă trage de talie puțin mai aproape de el. Își bagă mână încet pe sub capul meu pentru a sta mai confortabil și închid ochii. Somnul își face apariția imediat, deoarece astăzi a fost o zi încărcată și stresantă.

•••

Mă trezește un sunet apăsat de sticle. Când deschid ochii, bunicul meu punea două căni de cafea pe masă. Primele secunde nu mi-am dat seama că încă mai sunt în brațele lui Ethan, dar când m-am trezit cu totul, nu știam dacă să mă prefac că mai dorm sau să ridic.

"Știu că te-ai trezit." Șoptește bunicul iar eu oftez.

"Nu m-am trezit, încă dorm." Îmi forțez ochii să se închidă iar bunicul râde în șoaptă.

"Eu trebuie să plec, v-am făcut niște cafele." Spune și se îndreaptă spre bucătărie. Mă ridic încet de lângă Ethan pentru a nu-l trezii și mă îndrept spre bunicul.

"Bunicule, ai ceva să-mi spui?".

"Tu ai ceva să-mi spui?" M-a închis cu replica asta.

"Ai pe cineva?" Cuvintele mele îl șochează.

"Poftim?".

"De când ai ieșit din spital doar pleci spunându-mi că ai treabă. Vreau doar să știu ce fel de treabă ai.".

"Joe, cu ce drept mă întrebi asta?".

"Sunt ne..".

"Ți-am zis clar că nu o să am pe nimeni, mi s-a scurs timpul pentru așa ceva.".

"Cum să zici așa ceva, ești încă tânăr!".

"Chiar ai uitat, nu?" Pare rănit. Nu răspund nimic și mă uit în jos, "Ea este totul pentru mine. Totul. Copilul ei a murit, ea a murit, mai trăiește doar în mintea și inima mea. Crezi că mai am loc pentru altcineva?" Părea foarte rănit. Îmi pare rău că l-am întrebat. Am vorbit de foarte multe ori despre asta, dar totuși l-am întrebat. Trebuia să știu indiferent dacă mi-ar fi spus sau nu. Trebuia să știu că în mintea și sufletul lui e doar bunica.

"Bunicule voiam doar să..".

"Bună ziua!" Îmi spune și pleacă. Când să mă duc după el, Ethan era în fața mea.

"O să se liniștească el." Îmi spune iar mie îmi scapă o lacrimă pe obrazul stâng. Acesta se apropie încet de mine, stergându-mi obrazul de râul subțire și sărat lăsat de lacrima mea.

"Chiar nu am avut intenția să-l supăr. Eu doar.. am vrut doar să.. Trebuia să știu! Mi-a băgat Emma în cap astea iar eu ca o proasta m-am dus la el și i le-am spus. Nu e vina Emmei, e vina mea, e doar..".

"Termini?" Nu începe și tu Ethan, te rog!

"Poftim?".

"Nu ai făcut nimic rău, bine? Nu te mai învinovății atât, o să-i treacă. Acum s-a dus să vorbească cu ea iar apoi va venii acasă, luându-te la pieptul lui si strângându-te cu toată căldura." Îmi spune iar eu oftez. Sunt sigură că dacă mai zic ceva, se enervează el.

"Da.." Îi zâmbesc iar el îmi apucă cu ușurință bărbia, făcându-mă să-i simt mâna ca o pană, limpindu-și ușor buzele de ale mele. Picioarele mi se topesc și nu-mi mai simt corpul.

Oare el ce simte pentru mine?