DAR NOI

Capitolul 14

Andrew plecase imediat după ce îi chemasem un taxi. Nu voia să mai dea ochii cu nimeni, mai ales cu bunicul meu. Îi explicasem că nu trebuie să fie supărat pentru că eu știu cine a zis adevărul sau nu, dar asta a fost în zadar, nu-și schimbase deloc starea. Bunicul stătea pe canapea, citind din ziar. Mă așez lângă el dar acesta nu mă băgă în seamă.

"Ai vorbit cu Ethan?" El se uită la mine pentru o secundă, iar apoi citește în continuare din ziar. Nu se poate să fie supărat pe mine.

"Bunicule, nu aș mai vrea să-l mai văd pe Ethan aici cât timp sunt eu." Îmi pare rău că îi vorbesc așa, dar trebuie să îi zic ce gândesc și ce simt.

"Nici eu nu vreau să-l mai văd pe aici pe Andrew cât timp sunt eu aici." Poftim?

"Cum adică? Bunicule, el nu are nicio vină! Ethan e doar frustrat că nu poate fii la fel ca el." Regret că am zis asta, se vede că l-am enervat puțin, iar ultimul lucru pe care îl vreau e să mă cert cu bunicul.

"Joeline, Ethan va venii aici de fiecare dată când vrea și când va fii chemat de mine. Nu e un băiat rău deloc. Mi-a povestit de Andrew de ceva timp." Cum adică?

"Adică tu l-ai chemat pe Andrew aici deși știai că va sfârșii așa?".

"Mă așteptam la mai mult din partea lui Ethan." Cine știe ce i-a povestit bunicului de e de partea lui. Mie nu-mi vine să cred.

"Atunci.." Mă întrerupe.

"Mâine va venii Ethan aici, și îți vei cere scuze de la el." În niciun caz! Nu am nicio vină.

"Nu am zis nimic rău pentru a-mi cere scuze, bunicule.".

"L-ai făcut drogat, când el doar a vrut să-ți deschidă ochii despre persoana de lângă tine.".

"Nu am nevoie de el pentru asta.".

"Eu cred că da. Îți vei cere scuze și gata, Joeline. A fost extrem de urât ce ai făcut. Noapte bună!" Mă mângâie pe păr și pleacă spre camera lui.

Nici nu știu ce simt în momentul de față, ori dezamăgire, ură, furie ori nervozitate..Habar nu am. Poate că bunicul meu are dreptate. Poate, dar aici este vorba de Andrew, care categoric nu ar face asta.

Urc spre etaj, decizându-mă până la urmă să fac o baie pentru a mă relaxa și uita de toate problemele astea pentru 20 de minute.

Cum ar fii dacă aș negocia cu bunicul? Eu să îi cer scuze lui Ethan, Andrew lui Ethan? Așa sigur vom încheia subiectul de aseară.

După ce îmi trec pijamalele de mătase peste pielea mea goală, mă duc la bunicul meu în cameră.

"Buni.." Nu era nimeni.

Caut în bucătărie și în sufragerie, dar nu era. Ies afară, iar acesta stătea pe bancă cu, nemaipomenitul Ethan. De când au devenit aceștia doi cei mai buni prieteni? Mă îndrept spre ei și mă uit la bunicul.

"Ai plecat fără să-mi spui nimic.".

"Ai fii vrut să intre peste tine în baie?" Răspunde Ethan în locul bunicului.

"Puteai să-mi lași un bilețel, mi-am făcut griji pentru 2 secunde." Spun iar Ethan chicotește. Mă enervează.

"Nu m-am dus nicăieri, draga mea. Sunt doar în fața casei." Răspunde bunicul.

"Ethan." Sper să funcționeze așa zisul meu plan.

"Haide în seara asta la noi la cină. Îmi voi cere scuze de la tine și Andrew la fel." Nici măcar nu l-am întrebat pe Andrew, dar sper că va accepta.

"Nu am nevoie de scuzele nimănui, mai ales de ale tale și ale lui." Atunci ce naiba vrea.

"Te rog! Chiar vreau să încheiem ceea ce s-a întâmplat aseară." El se uită la mine și-și dă ochii peste cap.

"Eu l-am încheiat de aseară, Joeline, sau mai vrea o rundă domnișorul?" Ce nesimțit!

"Dacă zici asta înseamnă că nu ai încheiat capitolul ăsta." Își ridică sprâncenele.

"L-am încheiat de mult, dar asta nu înseamnă că nu-l pot bate în continuare." Trag aer în piept și decid să nu renunț.

"Te rog, Ethan! Măcar de data asta." Nu zice nimic și își întoarce privirea spre bunicul.

"Voi vorbii eu cu el, intră în casă că ești udă pe păr." Eu oftez și mă îndrept spre casă.

Chiar sper ca bunicul să-l convingă dar cel mai mult sper ca și Andrew să vină. Am fost nesimțită că nu l-am sunat să văd cum se simte sau dacă a ajuns cu bine acasă, acum ar fii urât din partea mea să-l sun și să-l invit direct la cină.
Mă așez la masă și îl apelez pe Andrew.

"Bună! Ești bine? Ai ajuns cu bine?".

"Da. Am ajuns cam acum o oră acasă." Mă simt prost.

"Ești rănit tare?" Încerc să schimb subiectul.

"Puțin.".

"Tu chiar te cunoști cu Ethan?" Chiar nu m-am putut abține. M-am gândit că poate și el va avea dreptatea lui.

"Chiar nu vreau să deschid subiectul despre Ethan iar, Joe.".

"A păi at.." Mă întrerupe. Urma să-l întreb dacă vrea să vină la cină.

"Dar nu, nu mă cunosc cu el. Am auzit multe de el, dar în niciun caz nu am apropiați. Cred că doar era gelos.".

"Gelos? De ce să fie Ethan Williams gelos?".

"Cred că el credea că suntem împreună. Chiar părem unoeri." Poftim? Ce l-a apucat și pr Andrew?

"Nu prea cred că Ethan Williams ar fii fost gelos pe asta. Nu ne suportăm. Poate era gelos pe tine.".

"E posibil." Oftează.

"Vrei să vii azi la cină? Știi tu, să reglăm lucrurile cu Ethan?".

"Cu Ethan? La cină? Iar?".

"Da, păi eu una îmi voi cere scuze de la el, poate se va liniștii.".

"Bine, voi venii, poate dacă se comportă mai frumos îi voi cere și eu.".

"Bine! Vino aici la ora nouăsprezece.".

"Bine!" Îi închid.

Într-un fel chiar nu mă așteptam să accepte. Mă simt ciudat că a acceptat așa repede. Sper, Doamne, să nu se întâmple nimic și să fie o cină liniștită.

Bunicul intră în casă, eu îndreptându-mă repede spre el.

"Ce a zis? Vine?" El se descalță și își pune vesta în cuier.

"Da, vine." Simt că mă bucur.

"Foarte bine. Și Andrew vine la ora 19.".

"Bine, atunci.".