Încercam să nu am nicio reacție păstrându-mi fața neutră, însă alcool își face apariția făcându-mă râd. De ce am râs? Nu știu.
Ethan se uită la mine ridicând o sprânceană, la fel si Davide.
"Davide, ne vedem sus pe coridor pentru că aici ne întrerupe toată lumea discuțiile." Îi spun râzând îndreptându-mă spre ieșirea bucătăriei, "A și.. Să mai aduci băutură." Adaug și plec.
Totul se învârtea încet în jurul meu, ținându-mă de balustradă pentru a ajunge sus pe hol. Ajung cu greu, începând ca totul să se învârte din ce în ce mai tare. Mă pun pe jos răzâmată de un perete, așteptându-l pe Davide.
Închid ochii, iar când îi deschid, cineva se împiedică de picioarele mele.
"Ești tâmpită?" Țipă un băiat la mine.
"Tu ești orb?" Țip și eu.
"Uite-te la tine, târfo, iar apoi uite-te unde dracului adormi.".
"Măsoară-ți cuvintele, copile." Mă ridic.
"Abia poți sta în picioare.".
"Probabil, dar să știi că mâinile nu au nimic.".
"Și ce? Vrei să mi-o freci?" Se apropie de mine iar eu îi zâmbesc. Îi dau un pumn în față și un ghenunchi între picioare. Fug pe scări cât de repede pot, uitându-mă în spate și văzându-l pe acesta în urma mea.
Nu aveam cheile de la mașina Emmei iar pe Davide nu-l vedeam nici unde. O singură cale aveam, iar aceea era să mă bag într-o cameră și să mă închid.
Mă bag în cea mai apropiată cameră și închid repede ușa în urma mea, încercând să mă uit pe vizor.
Iau un scaun și îl pun sub clanță, oftând tare. Îmi era rău și eram beată, iar dacă nu o găsesc pe Emma să mă ducă acasă, o să-mi petrec tot restul vieții în camera asta.
Când mă întorc, îl văd pe Ethan sprijinit pe perete cu fața spre geam.
"Ă...".
"Nu sunt curios." Mă întrerupe, venind spre ușă pentru a o deschide, eu opunându-mă și punându-mă în fața ei.
"Te rog, nu.".
"Dă-te.".
"Ethan, te.." Mă întrerupe iar.
"Dă-te odată!".
"Aici ești nu-i așa, curvo?" Bate în ușa cu putere băiatul de care fugeam.
Mă uit la Ethan iar acesta se uită la mine confuz dar totodată furios.
"Te rog." Îi șoptesc.
"Scoate niște gemete." Îmi șoptește Ethan iar eu mă șochez, băiatul încă bătând cu putere în ușă.
"Nu!".
"Dacă vrei să scapi, fă-o!".
"N-am cum.".
"Ba ai.".
"Nu, chiar nu am.".
"Nu mai trage de timp și fă-o!".
Eram speriată, beată și rușinată. Oftez și îmi închid ochii.
"Întoarce-te." Îi spun lui Ethan iar acesta își dă ochii peste cap întorcându-se.
Încep să gem, mai mult țipat, dar îmi iese ceva.
Ethan se apropie de ușă începând să geme și el pentru a-l auzii mai bine.

CITEȘTI
DAR NOI
Storie d'amoreEthan si Joe sunt foarte diferiți și complicați, niciunul dintre ei doi nu acceptă să se îndrăgostească de un gen de persoană pe care îl detestă. Ethan nu vrea să se îndrăgostească, iar Joe nu are timp de așa ceva, până când bunicul Joelinei, se împ...