DAR NOI

Capitolul 10

"Ce dracu'.." Spune cu mâinile în aer, eu fiind lipită de el ca o maimuță.

"De ce mi-ai închis ușa?" Spun începând să plâng. Într-adevăr, m-am speriat foarte tare, dar, de ce plâng?

"Pentru că..ai pățit ceva afară?" Încearcă să mă îndepărteze ușor de pe el, punându-și fin mâinile pe pielea mea, pentru a-mi vedea fața.

"Îmi e frică de întuneric și afară erau o mulțime de animale sălbatice." Acesta pufnește și își plasează o mână pe umărul meu, venind mai aproape de mine. Aș vrea să îi zic că îmi încalcă spațiul personal dar, eu sunt cea care s-a lipit ca guma.

"Uite, de-aia nu vreau să fim prieteni. Suntem foarte diferiți Joe. Ție îți e frică de întuneric, eu ador întunericul.".

"Sigur ai un motiv pentru care iubești întunericul, așa cum am și eu pentru care îmi e frică de întuneric. Lumea e diferită, Ethan. Eu ți-am cerut doar să fim prieteni, nu altceva. Pentru asta nu ne trebuie compatibilitate.".

"Nu îmi stărnești curiozitatea deloc, Joe." Iar mă enervează.

"Doar cere-ți scuze și încheiem conflictul ăsta. Chiar nu vreau să mă cert cu tine." Spun iar imediat începe să râdă. De data asta nu i se văd gropițele, dându-mi seama că sigur e un râs forțat.

"Am trăit s-o văd și p-asta! Mi-o apărut una în cale care mă învață cum să mă comport și cum funcționează lumea." Spune prin râs.

"Normal, dacă tu habar n-ai. Tu trăiești într-o lume pararelă cu cea de pe care ești. Aici nu rezolvi nimic cu comportamentul tău de băiat rău. Mă îndoiesc că ai niște prieteni care să te învețe la bine și invers.".

"Ți-am mai explicat, Joe. Nu te mai băga, nu e treaba ta, nu te interesează și lasă-mă dracu' în pace! Crede-mă, am încercat să fiu cât de bun cu tine, nu mă face să schimb foaia." Când aud asta, și pe mine mă pufnește râsul. Îmi dau seama imediat că nu e râsul meu dar, habar n-am de ce m-a pufnit.

"Și dacă o schimbi ce, Ethan? O să începi să mă bați?, o să mă badjocorești?, o să mă violezi?, o să mă înjuri?, o să te comporți urât cu mine? A stai, asta o faci de când ne-am cunoscut. Ce ai putea face?Deja nu mă mai miră nimic la tine.".

"Nu o să te ating niciodată." Spune iar eu îmi ridic sprânceana. Habar n-am la ce se referă.

"Atunci? Ce ai vrut să spui când ai zis că schimbi foaia?".

"Nu am gândit. Am nervi în legătură cu familia mea și nu mai gândesc".

"Poate dacă îi povestești cuiva o să te descarci și te vei simții mai bine." El se uită la mine cu o față neutră iar eu mă apropii puțin de el.

"Chiar dacă nu te interesează, îți voi spune și eu prin ce am trecut. Oricum când vom pleca de aici sigur nu vom mai ține legătura." El se uită puțin dezamăgit la mine, iar apoi revine la fața lui normală.

"Începi tu prima atunci." Spune și se pune la pat.

"Doar să nu adormi." Mă așez pe scaun. Acesta îmi face din ochii ca să încep.

"Bun, încep, ai răbdare. Dar n-am cu ce.".

"De ce îți e frică de întuneric?" Cred că a fost o idee rea să împărtășesc astea cu Ethan dar bănuiesc că nu pot da înapoi.

"Ai mei. Înainte ca să-mi fie frică de întuneric, trăiau ai mei. Trăiam într-un apartament toți, fiind inclus și bunicul. Pe 17.02.2011 am mers cu bunicul la cumpărături vrând ambii să îi lăsăm singuri de aniversarea lor. Făceau treisprezece ani de căsnicie. Am stat cu bunicul câteva ore la magazin, nu prea luasem multe dar ne plimbasem prin toate parcurile posibile. Ajunsesem acasă la zece jumătate pentru a nu-i întrerupe de la ceva, iar când deschisesem ușa, era beznă în toată casa pătrânzând doar lumina lunii în bucătărie. Eu și bunicul automat ne-am gândit că îi întrerupem și am ieșit repede din casă, rușinați. Am stat pe scară și ne-am jucat cărți în jur de două ore. Bunicul a zis că intră ca să își ia niște apă, iar eu să aștept afară. Ieșise imediat la ușă zicându-mi să intru pentru că nu se întâmplă nimic și probabil dorm. Am intrat foarte fericită, aprinzând becul doar în bucătărie pentru a vedea ceva din bezna care era. Bunicul intră în camera sa și adormise imediat, iar eu înainte de a mă duce la culcare, m-am dus în camera lor. Nu vedeam absolut nimic, dar îmi dădeam seama că erau acoperiți până la gât cu pătura. Îi sărut pe amândoi pe obraz și plec. Nu am putut dormi toată noaptea, simțeam că ceva se va întâmpla. Avem un sentiment prost și m-am dus la bunicul, acesta luându-mă în brațe și zicând rugăciunea. După ce mă apucase somnul, l-am rugat să mă lase să îi mai pup o dată pe părinții mei. M-am dus în camera lor, punându-mă lângă mama, aceasta neavând nici o reacție. Am zgâlțâit-o puțin pentru a o trezi ca să putem dormi împreună, iar aceasta nu se trezea și părea mult mai grea decât deobicei. Am început să îl zgâlțâi pe tata iar nici acesta nu se trezea. M-am dus repede să aprind becul, iar pătura era plină de sânge, la fel fiind și eu pe picioare. L-am strigat cât am putut de tare pe bunicul, începând să plâng grav, dându-mi fiecare durere și frică în lacrimile alea. Bunicul m-a luat repede de acolo, acesta fiind mai speriat pentru mine. Mai speriat că ceea ce am văzut mi-ar schimba viața, dar cu timpul, eu creșteam și vedeam mai multă durere în el. Era clar șocat că și-a pierdut fiica sub ochii noștri. Poate noi îi puteam salva." Îmi cade o lacrimă fără să îmi dau seama și mi-o șterg repede înainte de a vedea Ethan.

"Wow..nu știam asta. Îmi pare rău, Joe. E groaznic ce ți s-a întâmplat.".