DAR NOI

Capitolul 36

"Haide, Joe!" Se îndreaptă spre patul meu.

"Ethan..".

"Joe..".

"E greu ca noi doi să fim prieteni.".

"De ce?" De ce? Aproape că râd.

"Am mai încercat și înainte.. plus că în ultimul timp s-au întâmplat multe.".

"Adică?" Nu înțelege?

"Știi tu..".

"Nu, nu știu.".

"Vorbim noi mâine. Îmi e foarte somn." Găsesc pretext pentru a încheia conversația.

"Joe, spune." Nu se lasă.

"Ethan, mă simt rău și sunt foarte obosită." Acesta nu spune nimic și vine punându-se pe partea stângă din patul meu, "Ce naiba, Ethan?!" Aproape țip.

"Ce?".

"Ce?!".

"Ce-am făcut atât de grav?".

"Du-te jos și dormi!".

"Ai spus că te simți rău.".

"Da, și?".

"Și stau cu tine." Iar rămân șocată.

"D-De ce?" Mă bâlbâi.

"Mâine când te va vedea bunicul tău nu vreau să te vadă așa.".

"A." Îi spun iar acesta se întinde pe pat, "Ethan.".

"Da?".

"Nu cu hainele de afară." Spun cu spatele întors la el.

"Nu am altele.".

"Am eu în dulap niște pijamale pe care i le-am comandat bunicului însă îi sunt prea mari, le poți lua pe alea." Îi spun iar eu pot să jur că-și dă ochii peste cap.

"De ce nu pot dormii în hainele astea?".

"Poți să dormi cu hainele astea pe tine, dar nu în patul meu.".

"Bine, dă-mi-le." Mă ridic din pat și deschid dulapul luând niște pijamale simple gri. Acesta se ridică din pat iar eu i le înmânez. Ethan își dă tricoul jos imediat iar eu mă întorc cu spatele și mă îndrept spre pat in stare șoc.

După ce se schimbă, acesta își pune hainele pe coșul de haine din camera mea și se îndreaptă spre pat, punându-se cu fața spre spatele meu.

"Întoarce-te.".

"Nu. Pune-te să dormi." Bătându-mi inima foarte tare.

"Haide, întoarce-te să vorbim până mă ia somnul." Îmi spune iar eu îmi dau ochii peste cap și mă conformez cuvintelor lui, întorcându-mă cu fața spre el.

"Ce vrei să vorbim?" Îl întreb, acesta stând cu capul pe brațul lui, uitându-se la mine.

"Nimic." Uitându-se adânc în ochii mei. Trăsăturile frumoase îi ieșeau în evidență și în întuneric.

"Ethan.." Mă uit urât la el iar acesta zâmbește.

"Voiam doar să-ți văd fața. Nu pari să te simți rău." Îmi spune iar eu oftez.

"Simt că-mi voi părăsii corpul curând." Îi spun iar el râde încet.

"Probabil pentru că sunt eu aici." Vine mai aproape de mine și-mi șoptește, eu începând să râd.

"Nu e prima dată când dormim în același pat." Mă apăr într-un fel.

"Să sperăm că nici ultima.".

"Termină.".

"Glumesc.".

"De ce ești așa glumeț în ultimul timp?".

"Încerc să nu fiu rău pentru a nu ne mai certa de fiecare dată când ne vedem." Zâmbesc la auzul cuvintelor lui.

"Vaii, ce frumos din partea ta!".

"Asta nu înseamnă că voi tăcea de fiecare dată.".

"Ai stricat momentul." Acesta îmi zâmbește.

"Ți-a venit somnul?" Îl întreb, "Pentru că eu sunt moartă de somn.".

"Nu.".

"Haide, Ethan! Închide ochii și dormi." Îi împing umărul.

"Eu nu dorm, sunt vampir.".

"Haide, Ethan!".

"Pune-te tu să dormi." Îmi spune iar eu îi zâmbesc vrând să mă întorc cu spatele la el, acesta prinzându-mă de umăr, "Cu fața la mine, asta dacă vrei să mai dormi." Adaugă.

"Poftim? Prea de tot!".

"Ce e prea de tot?".

"Asta! Cum vrei să dorm cu fața la tine știind că te holbezi ca o păpusă la mine?".

"Nu mă holbez la tine, nu ești chiar atât de frumoasă." Îmi spune iar eu îl împing de pe pat.

"Ce naib..".

"Așa mai merge." Îl întrerup.

Acesta mă apucă și mă trage și pe mine pe jos. Eu căzând peste el.

"Văd că te doare adevărul." Spune încet.

"Haha." Vrând să mă ridic de pe el însă acesta mă strânge cu brațele lui.

"A fost frumos azi." Remarcă el.

"Da, bine. Lasă-mă să mă pun în pat.".

"Te-ai supărat?" Pufnește.

"Nu." Ba da. Puțin.

"Ba da." Râde.

"Termină. Nu-mi pasă ce zici tu.".

"Desigur că nu.".

"Dă-mi drumul odată!".

"Nu.".

"Ethan!" Strig iar acesta face ochii mari și-mi pune mâna la gură.

"Ești proastă? Vrei să îl trezești pe bunicul tău?".

"Iar tu vrei să mă scoți din sărite?".

"Poate." Îmi zâmbește.

"Sunt prea obosită pentru asta. Dă-mi drumul!".

"Chiar te-ai supărat?".

"Nu, și dacă m-aș fi supărat sau nu, nu ai dreptul să mă ții așa. Suntem amici.".

"Și amicii nu fac asta?".

"Nu.".

"Ai avut vreodată amici?".

"Nu în ce fel ai avut tu." Îi spun iar el râde. Își ridică capul, eu neputând să mă mișc, el atingând nasul lui de al meu.

"Haha." Mă îngână iar eu îi zâmbesc. Îi sărut scurt buzele iar brațele lui se lasă moi, lăsându-mă să scap din strânsoarea lui. Zâmbesc și mă reîntorc în pat. Sigur nu-mi revenisem din starea pe care o avusem din cauza drogurilor.

"Ce tocmai ai făcut?" Mă întreabă peste câteva minute după ce se pune în pat, de data asta simțind că nu mai e cu fața la spatele meu.

"Ți-am dăruit un sărut amical de noapte bună." Îi spun și mă abțin din a nu râde.

"Ești bine?".

"Nu. Noapte bună.".

Instagramurile personajelor:
@joeline_sommer
@ethan_.williams
@andrew.drash